…

…

“Când eşti iubit, suferi mai mult decât când nu eşti.”Emil Cioran

Sufletele pereche se nasc simultan cand au aceleaşi idealuri. Dacă avem fragmente de suflet ataşate altor suflete, acel suflet va fi des în mintea noastră şi ne vom identifica constant cu el.De aceea puţini sunt cei care întâlnesc sufletul pereche. Atunci când suntem împrăştiaţi ne simţim realmente epuizaţi simţim că nu avem energie să creăm ceea ce dorim. Pentru a fi puternici şi creativi, avem nevoie de reintegrarea Sufletului, mintea va fi în armonie cu inima.Nu cred în teorii inventate.Cred că oamenii trebuie să fie responsabili pentru ceea ce fac şi ce spun, libertate prin asumare. Infinitul, e lumina accesibilă spre iubire!

.

Filosoful Petre Ţuţea

A m citit de curând un interviu al lui Petre Ţuţea „geniul prin excelenţă”.
Petre Ţuţea, ”Un Socrate„ al vremurilor noastre, datorită darului de a vorbi,l-am descoperit după ’89 el e” filosoful omeniri” care cuprinde trei milenii înainte de Hristos şi şaptesprezece după Hristos! „Am purtat ideile şi credinţa precum poartă vântul microbii “.. Iar Cioran e un om frământat de căutare! De căutarea lui Dumnezeu, ca mulţi dintre noi. “Cioran a scris în Franţa “Invitation au suicide”. Ştiţi ce I s-a răspuns? “C’est a vous le premier, monsieur?” Daţi exemplu, să începem şi noi. Daţi-ne un model dumneavoastră ca să-l imităm şi noi. Ce bizar joc al existenţei! A fi şi a nu fi. Între aceşti doi termeni ne mişcăm.. Drama omului este dualismul existenţei lui: e alcătuit din corp şI suflet. Omul joaca intre corp şi suflet la infinit.. iar destinul uman nu e o invitaţie la fericirea de-a trăi.

Sa faci treisprezece ani de temnita pentru un popor de idioti! De asta numai eu am fost in stare…”. “Eu am fost Petre Tutea”

Cioran are însă orgoliul de a face parte din categoria celor absolut singuri, a celor care nu pot avea un Dumnezeu, pentru că nici un Dumnezeu nu le poate oferi consolare în absenţa speranţei; ei nu-şi pot găsi mângâierea decât în propriul lor chin. “Doamne, m-am prăbuşit în inima mea!”, exclamă Cioran în finalul Cărţii amăgirilor;

“Singur, faţă în faţă cu nopţile şi cuvintele.”

Cioran nu a iubit femeia, în schimb a iubit femeile. “Din milioane de femei să aleg una singură, să mă limitez numai la una?”, exclamă el în Pe culmile disperării, visându-se un Don Juan – spiritualizat, ce-i drept, dar totuşi Don Juan. Îşi denunţă în acest fel incapacitatea de a iubi.( Eseuri despre Emil Cioran)

Filosoful cinic, ateul Emil Cioran şi filosoful profund creştin, Petre Ţuţea.

Cei doi au fost buni prieteni.