O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Posts tagged ‘culorile cerului pe pamant’

culorile cerului

Privind frumuseţea unei flori, oamenii pot avea momente – oricât de efemere – de conştientizare a frumosului ca parte esenţială a fiinţei lor cele mai lăuntrice, a adevăratei lor naturi. (…) Atunci când contemplaţi cu atenţie vie o floare, fără ca în acel moment să o denumiţi în minte, ea devine o fereastră către lumea fără forme.’ Eckhart Tolle

Minunata reprezentare a florilor, realizata prin intermediul unor ecuaţii matematice, cunoscută sub denumirea de Fractali, pot fi numite culori cosmice. Putem să ne imaginăm cu aproximație câta frumuseţe se poate exprima în alte lumi necunoscute nouă… cea mai frumoasă redare a naturii, expresia a frumuseții și a armoniei.

 Este ceva nou, dar nu se poate şti ce ne rezerva viitorul.

Florile de Mandala, sunt un canal de rezonanță între om și ordinea divină, pentru a armoniza activitatea la nivel fizic, emoțional și mental.,

Astfel, florile Mandala ne permit să aflăm frumusețea lumii, și prin ea, pentru a intra în frumusețea Divinului. Se poate spune că, sunt culorile cerului pe pământ.

Se pot construi flori mandala din petale de flori presate… un joc de forme si culori.

 A-ţi dori sa participaţi la un concurs de creaţie – Flori mandala?