Digul

”Pesimismul meu e o forma de a mă apăra de un pericol pe care nu văd cum l-as putea evita altminteri” Octavian Paler

Îi prețuiesc scrisul.

Oare am mers până la capăt, e nevoie de curaj, sau e disperare. E o poezie pe care o simți până în suflet.

*Marea lovește digul pe care în seara aceea
n-am avut curajul să mergem la capăt. Piatra udă
luneca și, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram neatenți,
ne puteam prăbuși în apa ce fierbea dedesubt.
Dar am fost atenți. Ca totdeauna. Atât de atenți
încât într-o zi vom renunța să mai pătrundem pe dig.
Ne vom mulțumi să ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
și îl vom uita în cele din urmă,
vom uita că-ntr-o seară eram poate hotărâți să mergem la
capăt.
Acum chiar dacă aș merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decât singur. Pot aluneca
sau pot înainta curajos. E totuna.
Și-aș vrea să uit în ce zi mă aflu, în ce an și unde,
să ascult marea lovindu-se întruna de dig, să mă întreb
cine sunt, ce vârstă am și ce caut aici.
Și de ce m-am oprit în fața acestui dig,
ca și cum l-aș cunoaște? Octavian Paler

Eu,

După ce am coborât de pe dig,
în mijlocul serii,

pe valurile uscate ale pământului
m-am cufundat într-o altă lume,
iar fosta lume a rămas undeva
acolo, pe dig…

…nu trebuie să strigi despre sentimente, nuanțele emoțiilor din cuvânt nu pot fi numărate, fă ca sufletul să te simtă, în adăpostul sufletului meu,
bun, și al tău, desigur.

Există tăcere, și un depozit de adevăruri. Nu-i așa