O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Posts tagged ‘dragoste’

floarea dintre pagini

Adesea, mă trezesc filosofând despre viață, imaginându-mi, cum urc mereu pe o scară mare care scârțâie: fiecare pas mă doare, și mă opresc, zâmbetul de neîncredere flutură în ochii. Păstrez iluzia înălțării, pentru o clipă.

Scot un minut din timp, ca să las o floare între paginile unei cărți.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este fleurs-dans-livre.jpg

A fost
odată
O singură dată poate

O femeie și un bărbat
care se iubeau.

În fiecare zi, ochii vărsau lacrimi de dragoste, dragostea le ardea inima. Atunci au trasat în nisip un simbol al alianței o cruce legată de două cercuri: bărbatul și femeia s-au legat, poate ascundeau o dragoste care nu a putut fi lăsată să moară.

Dar într-o dimineață el a plecat. Inima lui era goală, nu știa unde să meargă. Întins pe iarba proaspătă, afectat de melancolie, și-a închis pleoapele și, pe jumătate conștient, i s-a părut că nu este singur și că un animal mic zboară lângă el privindu-l răutăcios în timp ce-și flutura aripile, aripile de fluture. Iritat a plecat mai departe. În timp ce traversa văi, vântul învârtind nisipurile, a crezut că a auzit o vioară spunându-i: „ Tristețea de a lăsa pe cea de care te-ai îndepărtat, unde este? „El i-a spus:„Nu-mi crește suferința. Tristețea este încă acolo.” Am lăsat să se filtreze o rază de soare prin oglinda apei cristaline, și am văzut lumina din ochii Ei. – Te voi săruta cu vântul și știu că îl vei auzi, te vei întoarce și, fără să mă vezi, voi fi acolo.

 Azi te redescopăr cu cicatricile tale, cu oboseala ta, cu minunile și posibilitățile tale. Mă surprind, iubindu-te, cu dorința de a te alinta, de a te răsfăța, de a exista. Aripile tale bat în ritmul dorințelor mele și îmi reîmprospătează visele cu un zefir senzual. Vreau să-ți ofer cadouri unice, să-ți desenez flori și râuri, să-ți ofer muzică, concert pentru vioară. Toate acestea din belșug, cât și din plăcere.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este mozart.-concertul-pentru-vioara-nr.3-11.jpg

O iubire nu este posesia completă a alteia, dar posesia o face suficient de esențială pentru a insufla dragoste, care se răspândește ca o lumină misterioasă peste frumusețea trupului.

Ne regăsim și ne pierdem în același timp.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este femme-robe-rose.jpg

 „ Din când în când pământul tremură

A treisprăzecea elegie, Nichita Stănescu

”Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?…”

Nichita Stănescu, geniu poetic, controversat. Nu se asemăna decât cu el însuși.

“Poezia poetului stârnește poezia intimă a fiecăruia. Un poet este cu atât mai măreţ cu cât cei care-l citesc nu pe el îl descoperă, ci pe ei înşişi”

“Hemografia este abstractă şi practică totodată. Te scrii pe tine pe dinăuntrul sufletului tău mai întâi, ca să poţi la urmă să scrii pe dinafară sufletele altora”

A spus printre altele: “…sistemul de referinţă a poeziei este gândirea în imagini.Gândirea în imagini este “gândirea caniculară a copi-lăriei şi a adolescenţei”, iar gândirea în noţiuni “domneşte peste maturitate, peste vârsta înţelepciunii”

Cu alte cuvinte, gândirea în imagini este singurul mod eficient de a realiza o transmisie telepatică, unde, evident, cuvintele sunt de prisos; este ozonă unde se operează cu ne cuvintele, cuvintele în stare pură, adică nenăscute, neexprimate.

A spune “iubesc” este simplu; rosteşti sau scrii cuvântul “iubesc”.

Și-atunci, “îmi învăţam cuvintele să iubească, le arătam inima şi nu mă lăsam până când silabele lor nu începeau să bată”

Când Nichita s-a maturizat brusc, în douăzile şi două nopţi. A cunoscut dragostea, a cunoscut moartea, a renăscut din propria cenuşă şi a devenit înţelept.

Nichita nu mai gândea în imagini , ci în noţiuni.

Sunt deci două tipuri de artişti in genere:unii care văd idei şi alţii care văd sentimente.

Nichita descoperise lumea ideilor poetice.

“Dacă nu aş fi fost poet, aş fi putut fi un mare filosof”, i-a spus cândva, pe jumătate în glumă, soţiei sale, Doina Ciurea.

Alchimia este o ştiinţă cu ajutorul căreia se poate descoperi formula transformării metalelor în aur pur, pentru a obţine astfel elixirul vieţii.

Nichita clocotea de inspiraţie, clipă de clipă. Nu putea să comunice decât prin poezie oricând îl întâlneai şi în orice împrejurare s-ar fi aflat” (Edgar Papu)

„Ne surâdem aşa, ca şi cum / ne-am spune unulaltuia / că-ntr-adevăr trăim / şi nu vom muri definitiv,/ niciodată” (Meditaţie de seară)

În 1964, “relaţiile matrimoniale sunt tot mai dificile, poetul suportând greu rigorile instituţiei fără intensitatea sentimentelor care îl robiseră iniţial.

Nichita îşi părăseşte căminul conjugal fiind găzduit, pe rând, de prieteni. Un an mai târziu, în decembrie 1965 locuia, împreună cu Gabriela Melinescu, într-o cameră cu pământ pe jos:“Evident, cu excepţia a două elegii (Elegia a doua, Getica şi Elegia oului, a noua), care erau poezii răzleţe, publicate anapoda în periodice, restul au fost compuse sau mai precis dictate Ga-brielei Melinescu, în decurs de două zile şi două nopţi, într-o cameră cu pământ pe jos, într-o foame şi puritate trupească absolută, fapt care le îndreptăţea să tindă către ceva profund, pur şi perfect” (Antimetafizica, 1985, p. 102-103).Din firimiturile de declaraţii ale lui Nichita reiese că cei doi îndrăgostiţi au îndurat un frig cumplit în bojdeuca de la marginea Bucureştiului şi o foame care i-a dus în pragul disperării. Aveau bani doar de pâine, de ţigări şi de ceai negru, austeritatea ducându-i cu gândul la “cina cea de taină”. Instinctul lui de supravieţuire îi cerea să se întoarcă la căldura şi îndestularea căminului conjugal, dar orgoliul său masculin îl oprea să facă acest gest.“Era un pat cu o cergă pe el şi un covor oltenesc cu motive tipice şi abstracte. Venise iarna şiGabriela, care avea cei mai frumoşi dinţi şi mai ostentativi din lume, avea un talent să clănţăne din ei aprig. Se apropiau sărbătorile şi nu aveam de nici unele. Muream de foame şi nu mă puteam decide dacă să rămân cu ceea ce iubesc sau să mă întorc la ceea ce am iubit.

Şi totuşi, în acel decembrie 1965 Nichita a avut întâlnire cu moartea. Scăpând teafăr, s-a izbăzit de ea pentru tot restul vieţii. Privind înapoi, nu imaginea morţii îl bântuie, ci dramatismul experienţei trăite: – Şi cine eşti dumneata, Nichita Stănescu?- Asta mă întreb şi eu de atâta timp.

Tristeţea rămâne, ca o muzică în surdină, în timp ce orchestra interpretează simfoniile stă-nesciene. Pentru Nichita, tristeţea a fost o stare prielnică în scopul creaţiei, a fost tensiunea care a ge-nerat cele zece poeme închinate bucuriei de a fi, de a exista, de a (supra)vieţui: “starea de tristeţe e lo-godnică cu bucuria” (Nimic nu este altceva, vol. Măreţia frigului, 1972).”

Am citit aici

Dragostea nu poate îmbătrâni niciodată,

Niciodată nu e ger și frig, în albastrul profund, adânc al iubirii.

 

 

„Pasi”

„Pasi” – roman de Em Sava & Axel

O carte pe care am citit-o cu mare plăcere. O scriere duală de exprimare …. de dragoste, Nicole si Axel. O scriere frumoasa, curg cuvinte cristaline, din pasiune pentru scris. Talent. Recomand cartea, cu tot dragul!

Am ales sa scriu concluziile mele. Nu intru in detalii. Fiecare are părerea lui despre o carte. Am făcut o combinație specifica mie. Altfel nu se poate.:)

 Intri in sufletul unui om cu un vis, si ieși o capodopera. Te dăruiești fără rest …Dupa care iau tot înapoi. Sunt lucruri grave intre doi parteneri, asa cum sunt si familii împlinite.

Rănești un om plecând,rana nu se va vindeca niciodată. Plângi pentru ca te aștepți ca acea dragoste sa fie mai frumoasa decât cea dinainte. Daca am cunoaște omul in adevărata lui lumina,ne-ar fi rușine sa mințim, sa fim falși si ipocriți. 

Fragment din roman:

Cel mai bun prieten e soțul meu. El îmi ridica de pe umeri greutățile. E puternic si deștept. Adultul dintre noi doi. Eu sunt fragila. Femeia copil. Omul cu multi “prea” in peisaj: prea sensibila, prea visătoare prea…De dragul si spre binele meu vrea sa ma șlefuiască, sa ma facă dupa chipul si asemănarea lui. Pentru ca ma iubește. Dar patul procustean, in care-mi așează prea des sufletul,ma strange rău. Ma iubește la sacrificiu. Ar da ani din viata lui pentru mine, însa mintea lui înțelege răsăritul si apusul in alta limba decât cea pe care o vorbesc eu. El gândește in cifre, eu in litere. El vede temperaturi, eu culori. El e analitic, cu capul bine înșurubat pe umeri. Calculează fiecare pas. Eu intuiesc oamenii, orașele si zilele.
Eu sunt universal lui atunci când are timp si când nu e supărat.

Fabian PerezZ
Dragoste, Extaz si Agonie.

O relație paralela presupune un comportament de risc: cei implicați risca suferința, nefericirea,o scădere dramatica a logicii, a capacității de a lua decizii corecte, realiste, de a fi conștienți de responsabilitate si de risc.

 Întâlnirea întâmplatoare dintre doua priviri, întâlnire care se lasă cu fiori.. Pana când, într-o zi, se gasesc. E tristețea fericita sau fericirea trista de a iubi?

Si cui suntem datori sa ne supunem? Si cui trebuie sa dam explicații in lumea asta!

Căsătoria, are o definiție… „scrisa”, transmisa… din generații, s-a născut pentru a nu se creea haos… însa prețul este: îngrădirea ta ca persoana, ca parte din acest univers.  

 E posibil sa iubești doua persoane in același timp, pana unde poți merge cu dualitatea? Si ce alegi atunci când trebuie se alegi : O dragoste calma, liniștitoare, protectoare, o iubire bazata pe prietenie, pe încredere si afecțiune, pe respect si speranța unui viitor comun ? sau Iubirea si tandrețea strălucitoare, petale delicate de dragoste, din satin de mătase?

 Iubirea, face înconjurul lumii, urca pană acolo sus la stele, face din ele mărgele, luna roua ce suspina. Privește apele marii, pielea-ti fina, ochii ce alina. Eu,îngenunchez vinovat. Șoptesc fraza tardiva: Te iubesc!  Sunt departe acum, merg singur,desculț pe drum.

 Mi-e dor de mine de tine dansând...prin ploaie.
 d875aa76687166811f301c4e98c2734d