O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Posts tagged ‘dramaturg’

Radu Stanca

Personalitatea poetului, dramaturgului și eseistului Radu Stanca.

Cultura e mediul lui cotidian și splendoarea lumii” 

Aceste epistole ar putea să sune patetic sau desuet, dar ele au o putere rar întâlnită de a-l face pe cititor să trăiască el însuși ori să resimtă patima cu care expeditorul le-a redactat.

Întreaga operă, este întâlnirea exemplară cu doamnele (muzele lor), care vor deveni soțiile lor. (Lucian Blga, Rdu Stanca)

Cartea conține toate scrisorile pe care Radu Stanca le-a trimis logodnicei și mai apoi soției sale Doti, în perioada 1948-1962, epistolele fiind, destule dintre ele, răvășitoare prin intensitatea și sinceritatea netrucată de care a fost animat expeditorul lor. Doti este sau devine pentru Radu Stanca tocmai încarnarea Animei, cum intuitiv formulează Ion Vartic, adică femeia completă, totală, absolută, polimorfă, multifațetată. 

Doti scumpă,

Unde aș putea găsi mai multă lumină decât la tine? Unde aș putea afla mai adâncă bucurie lăuntrică decât dezvelind în mine imaginea ta? De aceea, gândurile mele toate sunt numai cu tine. Fiecare zi, fiecare clipă din zi e o creștere a mea spre tine. Ceas cu ceas sporesc sub strălucirea ta binefăcătoare; – imaginea ta se revarsă asupră-mi și stau sub ploaia aceasta de fericire, plin de o copleșitoare beatitudine interioară. Ai văzut cum se revarsă, într-o biserică, în zile însorite, din turnuri, mănunchiuri de raze ce vin parcă din tărâmuri divine? Întocmai așa, te cobori asupră-mi, toată numai limpezimi supraterestre, și port gândul despre tine ca o aură sfântă în jurul frunții.

Îmi dau seama, acum că, de fapt, nu te-am iubit întotdeauna decât pe tine – tot ceea ce am fost eu cu adevărat, tot ceea ce a fost în mine esență veritabilă și nu contrafacere, tot, tot a fost numai iubire pentru tine. Idealul meu de lumină, idealul meu de formare interioară ai fost tu – și te-am simțit în zilele mele cele mai fragede în mine. Doar chipul tău, imaginea ta îmi lipsea; – și acum, când toate s-au limpezit în jurul meu, chipul tău îmi revelează adevărul acesta: nu te-am iubit, din începuturi, decât pe tine; Și – știi! – te simt din atât de îndelungați ani, încât parcă nu m-ai părăsit niciodată.

 Soție – concept cuprinzător, reunind în el viața și moartea, mama și amanta, pe fecioara sfântă și pe femeia pătimașă, Maria din nazaret și Maria Magdalena – una singură, pentru mine tu, Dumnezeul și Diavolul meu, liniștea și neliniștea mea, ziua și noaptea mea, lumina și întunericul meu, viața și moartea mea – mai ales moartea mea, moartea în tot ce are ea mai sublim ca împlinire a vieții.

Și într-adevăr, Doti, în aceste zile din urmă, eu am murit. Am murit de cea mai minunată moarte; am murit de viață. Am murit și m-am născut prin această moarte; am murit eu și m-am născut tu. Noua mea existență este veșnicia ta. 

Şi te-aş zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măşti ţi-ai pune să nu te pot cunoaşte.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristeţea mea – din sute de mii te-ar recunoaşte.

(Fragment din scrisoarea trimisă de Radu Stanca soției sale Dorina, poreclită Doti, la data de 11 iunie 1951, Sibiu)

Trăiești, respiri, plângi, cazi, te ridici. Apoi, trăiește sublim, până doare!

Liviu Rebreanu – prozator și dramaturg român

Te bucuri veşnic singur, ca şi durerea. L. Rebreanu

Prozatorul și dramaturgul român s-a născut în data de 27 noiembrie 1885.

Liviu Rebreanu, nu a fost doar unul dintre cei mai mari scriitori pe care i-a avut România vreodată, acesta a trăit și o poveste superbă de iubire cu Fanny Rădulescu.

Liviu Rebreanu s-a căsătorit cu Fanny Rădulescu în anul 1912, și-a iubit atât de mult soția încât înainte de căsătorie i-a recunoscut acesteia copilul făcut cu un alt bărbat, o fetiță de 3 ani, pe numele său, Puia.

Au trăit împreună până la finalul vieții scriitorului, până în data de 1 septembrie 1944, când, prozatorul și dramaturgul român a încetat din viață la vârsta de 59 de ani.

Creând oameni vii, cu viaţă proprie, cu lume proprie, scriitorul se apropie de misterul eternităţii. Astfel arta, întocmai ca şi creaţia divină, devine cea mai minunată taină

Pentru că, nu-i așa: „Iubirea îmi ajunge, căci ea îmbrăţişează deopotrivă pe oameni şi pe Dumnezeu, viaţa şi moartea. E în mine şi în afară de mine, în tot cuprinsul infinitului. Cine n-o simte nu trăieşte aievea; cine o simte trăieşte în eternitate.” („Pădurea spânzuraților”)

Căci iubirea cere supunere, o supunere oarbă, ca şi credinţa. În iubire n-ai să fii convins niciodată, n-ai să aştepţi probe niciodată. Tot ce nu e supunere şi devotament nu e iubire. Trebuie să trăieşti mult, trebuie să suferi mult, trebuie să pricepi mult pentru ca inima ta să fie în stare a primi iubirea. Cei ambiţioşi, cei mândri, cei obraznici şi nerecunoscători nu pot şti ce este iubirea şi, aşa, cei mai mulţi dintre noi de-abia la vârsta de cinzeci de ani începem să înţelegem iubirea, atunci, deci, când e prea târziu…?

Poezia a făcut cântece, statui, versuri din sentimentul simplu şi firesc ce a fost odinioară iubirea, a făcut nebuni din oameni care, şi altmintrelea, erau cam porniţi spre nebunie, a făcut gurmanzi din oameni care până atunci erau înfometaţi. Eu însă zic că nu există poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un îndrăgostit. Pentru ca artistul să înţeleagă poezia cea mare a suferinţei trebuie mai întâi să fi fost îndrăgostit. Nu poeţii au făcut iubirea, ci iubirea a făcut pe poeţi! Iar eu, care citesc bucuros în stele şi-mi fac o plăcere dintru a aşterne pe hârtie slovă lângă slovă, pot să jur că în slovele noastre umile sunt scrise toate tainele de amor ale cerului înstelat.

O, şi eu credeam că nu pot iubi, şi eu îmi închipuiam că vina nu este în mine, ci în ele, în femeile care nu merită să fie iubite!…

Pe mine viaţa m-a frământat, m-a umilit; mie viaţa mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns să nu mai spun că ele nu merită să fie iubite, ci strig pretutindeni: ştiu să iubesc fiindcă am învăţat a plânge, a suspina şi a mă resemna!

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este gustave-leonard-de-jonghe-1829-1893-viata-are-culoarea-verii.jpg
M-am trezit într-o dimineață iubită.

O bobiţă de lacrimă, ce tremură sfioasă pe geana iubitei, e o comoară mai mare şi mai preţioasă decât sărutările şi îmbrăţişările tuturor femeilor din lume…

Şi totuşi, pentru aceste nimicuri deşarte, pentru aceste deşertăciuni nepătrunse aş fi în stare acum să-mi dau tot ce am mai scump pe lume, aş fi în stare să-mi dau chiar viaţa

Astăzi aș vrea sa nu mai iubesc” L.Rebreanu

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este gustave-leonard-de-jonghe-1829-1893-catherine-la-rose-15.jpg

Shakespeare

„Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului” – William Shakespeare

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este dccnpl.jpg

Shakespeare a creat lumea în șapte zile – Marin Sorescu

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este dccnsl.jpg

În prima zi a făcut cerul, munții si prăpastiile sufletești
În ziua a doua a făcut râurile, marile, oceanele
Si celelalte sentimente –

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 147884413_1010.jpg
Si le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar,
lui Antoniu, Cleopatrei si Ofeliei,
Lui Othelo si altora, Sa le stăpânească, ei si urmașii lor,În vecii vecilor.
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este dccocl.jpg

În ziua a treia a strâns toți oamenii
Si i-a învățat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei si asa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este dccoal.jpg

Atunci au sosit si niște indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Si le-a spus ca nu le rămâne decât sa se facă
Critici literari
Si sa-i conteste opera.
Ziua a patra si a cincea le-a rezervat râsului.
A dat drumul clovnilor
Sa facă tumbe,
Si i-a lăsat pe regi, pe împărați
Si pe alți nefericiți sa se distreze.
În ziua a șasea a rezolvat unele probleme administrative:
A pus la cale o furtuna,
Si l-a învățat pe regele Lear
Cum trebuie sa poarte coroana de paie.
Mai rămăseseră câteva deșeuri de la facerea lumii
Si l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a șaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut.
Directorii de teatru si umpluseră pământul cu afișe,
Si Shakespeare s-a gândit ca după atâta truda
Ar merita sa vadă si el un spectacol.
Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovit,
S-a dus sa moara puțin.

„Păcatele altora să vă judece atât de zelos, să începeți cu voi și să nu ajungeți la alții”;

 Gravurile uimitor de frumoase sunt „Eroinele lui Shakespeare: personajele feminine principale din piesele marelui poet” (1849). Este un fel de album publicat de gravorul și ilustratorul Heath Charles. 

https://viataoperadearta.wordpress.com/2019/01/09/william-shakespeare/

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este dccoel.jpg