o iubesc

Tot drumul vieții e fascinant, plin de trăiri, plin de lacrimi, de căderi, de zâmbet, de bucurie, de durere, de dor, și de culoare. Trăiesc visând și admirând un om, care a adus cu el o lecție, un dar, o binecuvântare, o mângâiere, un vis, un dar, pe care nu-l voi putea înlocui niciodată, oricât aș vrea.

Cât costă un dar, atunci când te-ai jertfit lăsând ceva în urma ta?  E nevoie de mult curaj să te dăruiești? Lăsăm în urma noastră bucăți din noi, frânturi de gând, lăsam zâmbet, bucăți de suflet.

Cine sunt eu? Sunt un curcubeu de ploaie.

Eu sunt flacăra unui foc fierbinte.

Ce înseamnă iubirea?… Nu știu.
Renaște cu o nouă zi.

• Doar pe ea … O iubești… Așa cum e.

O iubesc atunci când surâde misterios, când e puțin tristă și când suferă și se topește de dor și atunci când plânge ca un copil. O iubesc și atunci când tace, absentă, melancolică, când ascunde tainele pentru care o iubesc. Și când e rece, tăioasă, când crede că poate schimba lumea. Și când e dulce și tandră, și când te lasă să-i vezi inima, alteori împietrită de dureri. Și atunci când îmi spune ,”Îmbrățișează-mă, că nu pot nici să inspir nici să expir”

Îmbrățișări de inimă!

Robert Panitzsch, pictor

Vă doresc să aveți tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

jurnal

Scrisorile și jurnalele oferă cea mai exactă imagine a unei persoane, a gândurilor, sentimentelor, sufletului său. Aceasta este mărturia cea mai cinstită și cea mai sinceră a unei persoane despre sine. Am citit de multe ori scrisori, jurnale ale  oamenilor de artă, care ne fac mai accesibili mai umanizați.Cărțile, muzica, pictura, teatrul ne oferă această posibilitatea de a ne ”umaniza”

Când trebuie să luminezi – vreun colț – al propriului suflet, vii și aduci”cheia pierdută”

Ochii ei… – pielea închisă la culoare, cu două împletituri lungi negre frumoase, maron, aproape negre, cu genele lungi; titlu de viață – o iubire pasională și entuziastă: în viață, în oameni , în frumusețea lor, externă și internă. Nu-și putea imagina viața în afara unei astfel de stări. Pentru a iubi, a oferi celuilalt lucrul cel mai prețios – sufletul, miracolul iubirii, dar nu putem trăi în profunzime mereu, obosești, atunci îți dorești simplitate și pace.

Ea, Aprindea focul în inimi iubitoare, este totul, o emanație a propriei sale vieți.

Și-a purtat frumusețea timidă, în mod angelic.

Cea dintâi şi singura datorie esenţială a omului este caritatea, adică o neobosita justificare a bucuriei existenţei. A face din viaţa ta o permanentă bucurie – în pofida tuturor mizeriilor, şi întunecimilor, şi păcatelor, şi neputinţelor, şi dezamăgirilor – iată o datorie adevărată a omului şi a omeniei din tine. Cred că binele se justifică şi se recunoaşte prin bucurie. Cel mai mare păcat contra umanităţii este tristeţea disperată ridicată la valoarea supremă a spiritualităţii.” – Mircea Eliade

Intr-o poveste despre dragoste toată lumea vrea să fie întruchipată.

Ed Sheeran – Perfect