ceata

Azi m-am plimbat prin ceata densa, drumuri care te duc spre necunoscut. … Am găsit oameni noi „ambetaţi” de cultură, patetici, superiori tuturor care ajută la propăşirea deşteptăciuni în turmă. Zita a fost crescută „trei ani la pansion”, ea e „intelectuală”, pentru că citeşte: „Dramele Parisului,” toate câte au ieşit până acum le-am citit de trei ori. Ce să fac?.    😦

Mai este ceata…dar nu densa…

reflexii prin ceata

Uneori fericirea apare pe drumuri singuratice, ca o lumină, cu o lacrimă în privire, roua dorului, ambele scrise cu petale de flori, o construcție de culori, iubind în culori, un simplu vals. Melodia s-a terminat. Pauza, ajuta la redarea muzicii fără culoare în oceanul de sunete, trecute prin furtuni… Mai apoi sufletul surâde îngăduitor, recunoscător, nostalgic amintirilor.

În universul infinit toate vor rămâne în uitare, doar nuferii simbol al nemuriri, vor mai spune, dacă voi mai fi.. Dacă sunt.