România regat

Elisabeta soţia lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul Rege al României, încoronat în 1881.

Regele României a fost titlul oficial al conducătorului Regatului României din 1881 până în 1947, când România a fost proclamată republică de către autoritățile comuniste. Castelul Peleș din Sinaia, reședința de vară a regilor României, a fost construit construit la dorința regelui Carol I al României (1866-1914).

”Omul este o vioară. În clipa în care i se rupe ultima coardă, ajunge a fi o bucată de lemn„

Eu am cumpărat odată demult din Sinaia cartea ”Carmen Sylva Poveștile unei regine„ O carte (cartonată) foile sunt mătăsoase, frumoasă în exterior și interior. Am răsfoit paginile, mi-a plăcut mult scrisul reginei.

O poezie din carte

Și de-i păcat iubirea –

A noastră-iZână vrerea?

De-i flacără din iaduri ,

Au cine-i dă puterea?

Iubirea-i Cină sfântă

Iubirea-i dar de sus,

Iubirea-i plus de viață,

Și-i brațul nesupus.

După Războiul de Independenţă din 1877 România a fost recunoscută ca regat, în 1881 iar Elisabeta a devenit prima regină a României. Între Regina Elisabeta şi Regele Carol I nu a fost dragoste la prima vedere. Ce i-a unit pe cei doi au fost idealurile. Cuplul regal a avut o singură fetiţă, principesa Maria, care a murit însă, în 1874, la vârsta de doar 4 ani.
În şocul morţii fiicei ei, construindu-şi o lume cumva paralelă celei reale, plină de poveşti de iubire romantice şi ideale.

Regina Elisabeta (Carmen Silva,”Cântecul Pădurii„ originală, atipică, modernă în gândire, sensibilă, i-au uimit pe contemporanii, beneficiind de popularitate. Fire romantică, sensibilă, pasionată de frumos, de artă – pictură, deosebit de creativă.

„Regina în jilț” – în curtea castelului Peleș Creație a sculptorului Oscar Spaethe.

A scris peste 1.000 de poezii, 90 de nuvele, 30 de opere dramatice şi patru romane.

Aceste scrieri ale reginei au fost semnate cu pseudonimul Carmen Sylva, poate chiar la îndemnul Regelui Carol I, pentru a delimita clar poeta de regină. 

Regina Elisabeta a fost o admiratoare a poetului Mihai Eminescu. L-a recompensat cu ordinul Bene Merenti şi a vrut să îl ajute cu o importantă sumă de bani, însă poetul a refuzat să ridice premiul, cunoscută fiind atitudinea sa opozantă faţă de regele Carol I.

Mihai Eminescu a fost invitat de către regină la un cei, a băut ceaiul cu sete. Trăsăturile feţei trădau oboseala unei tinereţi trăite fără bucurie. Degetele-i erau lungi şi îngheţate, gura foarte expresivă, cu buze fine, îi traducea toate emoţiile Avea vocea răguşită, dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălţat din umeri: „Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci“, a suspinat el, readus pentru o clipă la realitate. .

 Regina s-a înconjurat cu artiști în devenire cum ar fi George Enescu sau Elena Văcărescu și a sprijinit financiar pictorul Nicolae Grigorescu și poetul Vasile Alecsandri a fost prietenă foarte bună.

În martie 1898 l-a cunoscut pe tânărul George Enescu, pe care l-a numit „copilul meu de suflet“; până în 1914, Enescu merge la Sinaia în fiecare vară. Saloanele de la Peleş au ascultat de multe ori piese muzicale interpretate în duet cu Regina Elisabeta — pian şi George Enescu — vioară. Regina i-a dăruit lui Enescu o vioară Amati. A sprijinit foarte mult muzicienii, scriitorii, poeţii.

Urmează la tron în anul 1889, Principele Ferdinand, se stabilește în România. A cunoscut-o pe Elena Văcărescu, o prozatoare ce făcea parte dintr-o vestită familie de boieri și care era de onoare Reginei Elisabeta. S-au logodit 1891, având, inițial, acordul Regelui Carol, însă a revenit asupra deciziei şi a dizolvat relația dintre cei doi. A fost momentul în care în cuplul regal a izbucnit un conflict personal şi Elisabeta a plecat în exil la Veneția. Regina Elisabeta fiind o susținătoare a Elenei Văcărescu.

 Scrisoare din exil ”Ah, cât de greu! Atât de grele sunt lacrimile tale, precum plumbul fierbinte picurând pe inima mea! Oare cum să ieșim din acest cumplit timp de suferință?– Întreaga mea viaţă am avut doar un singur gând: să dăruiesc bucurie şi fericire! Credeam că m-aş fi priceput şi că aveam destul talent, să fac bucurie la vreo zece oameni, iar când aveam bani suficienți, să ajut altor zece oameni. Dar şi asta a fost vanitate! Te rog, nu plânge! Mi-ar fi peste putere! A ta Elisabeta

„ Mult iubită Elisabeta! Neobosita mea străduinţă e să cuceresc din nou întreaga ta inimă şi încrederea ta, care au fost îndepărtate pentru un timp de mine din cauza unor influenţe nefericite. Iar pentru a-mi atinge dorinţa mea atât de arzătoare, nu mă tem de nicio muncă şi niciun efort, nici chiar de cea mai grea jertfă, pentru a te salva din apele furtunoase şi de a te readuce de printre stâncile primejdioase înapoi în portul păcii depline.

Ai încredere în Dumnezeu şi apoi ai încredere în mine, cel care te va susține cu dragoste şi te va feri de toate necazurile pe drumul vieții noastre, pe care vom păși mai departe împreună. Eu mai am destulă putere şi energie pentru a lua întreaga responsabilitate asupra mea,

Cu mare tandreţe te cuprind în braţe, scumpă Elisabeta, şi îţi sunt pentru toată viaţa, din adâncul sufletului, al tău sincer devotat şi loial Carol.”

Căci eu singur sunt răspunzător în faţa lui Dumnezeu şi în faţa lumii pentru tot ce se întâmplă în familia mea şi în poporul meu.”

În septembrie 1894 s-a întors la București, având parte de o primire fastuoasă. În luna noiembrie, Regele și Regina şi-au sărbătorit nunta de argint.

”Dar viaţa rămâne de cele mai multe ori întunecată şi plină de enigme până la sfârşit. Nu viaţa se netezeşte, ci sufletul”

Destinul omului de geniu-Eminescu

Am citit și tot mai citesc despre inegalabilul geniu românesc, Mihai Eminescu, care mă uimește și mă fascinează de fiecare dată. Am vrut să consemnez pe blogul meu câteva evenimente importante din viața lui deși știu că am mai postat articole, dar fiecare e altfel. Azi am stilizat articolul cu imagini de artă.

Titanul și geniul.

Nu Beethoven spusese că cine pătrunde sensul muzicii mele va scăpa de ticăloşia în care se târăsc ceilalţi oameni? <Parcă ar fi spus că cine pătrunde sensul poeziei mele, scapă de ticăloşia în care trăieşte…>-gândi Eminescu

În luna august apăru Luceafărul în Convorbiri literare, în anul 1883, un poem romantic, o superbă poveste de iubire.

          Veronica Micle îl citi şi-l răsciti. Ea îi cunoştea toate variantele. Era curioasă să vadă cum îl limpezise el. Aşadar iubirea lor intrase-n legendă…Recunoştea frânturi de vorbe de pe timpul când o desmierda…Prea frumoasa lui fată…cum e fecioara între sfinţi şi luna între stele…

          Nopţi şi zile întregi nu dormi şi nu mâncă. Nu putea să suporte să-i vadă fiinţa rătăcită, ea care-l cunoscuse în culmea gloriei…Trebuia să-i scrie să vadă cum reacţionează. Luă condeiul şi printre lacrimi scrise câteva rânduri în versuri, un fel de replică la Luceafărul lui, hotărându-se să i le trimită la Caritatea în Bucureşti:

          Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta Încetul la o parte şuviţele le-aş da, Senină să rămâie, curată ca un crin, Icoana de iubire la care mă închin.

          Iar tu ca un Luceafăr departe străluceşti, Abia câte o clipă în cale-mi te iveşti, Apoi dispari; şi-n urmă rămâi în gândul meu Vedenie iubită la care mă-nchin eu.

Viena

Mihai cu Veronica le culegeau flori cu braţul, seră de seară, le miroseau, le sărutau şi-apoi le aruncau în Dunăre, pe valuri, să alunece spre dulcea lor Românie…

Unde să meargă mai întâi? La colecţia de sculpturi egiptene care te transportă în vremurile faraonice ale lui Ramses şi Rodophe? La picturile romane? În sălile artei flamande? Sau olandeze? Sau germane? În sălile Renaşterii italiene? Epaminondas , veşnic îndrăgostit de artă, părea cel mai interesat de galerii, deşi le vizitase de zeci de ori. Tânăra femeie, furată de mirajul Vienei, nu ştia în câte să se împartă şi ce să admire mai înainte.

A doua călătorie la Viena…

          De data acesta o călătorie dincolo de viaţă.

          — Unde mergem, Chibici?

          — La Viena, Mihai!

          — ŞI ce căutăm noi la Viena?

          Chibici tăcu. I se făcuse milă de el. Era parcă un sfânt rătăcit pe pământ. Cuminte. Calm. Cu privirile aiurea. Nu-i răspunse şi Mihai continuă:

• De ce nu mergem la Ierusalim, la izvoarele lui Crist? Şi tu, gardian mustăcios,- se adresă el însoţitorului-încotro? În Rai se intră însoţit de îngeri! Pe scări de mătase…Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni…Auzi, domnule gardian? Să mă duceţi în Eden!

Ultima întâlnire fusese când venise ea-n Valea Plângerii şi se certaseră. Veşnicul joc al dragostei! <Eşti gelos, Mihai!> <Şi pe soare sunt gelos, Veronico!> <Eşti prostuţ!> <Eşti nebună!>

Dar cred că trebuia să sfârşim odată. Nu pot zice, Doamnă, că eu aş fi dat cauză la acestă ciudată relaţie. În orice caz, pân-a te cunoaşte puţin numai, sentimentul meu nu era cu mult deosebit de acela dintre <Amor şI Psiche>,

Vei înţelege, Doamnă, că nu voiu, n-am vrut şi nu voi să împart cu nimeni iubirea. Ce-i al meu e al meu şi punctum. Sau erai a mea pe deplin şi mă urmai oriunde-n lume

Reîntoarcere din partea-mi nu e decât c-o singură condiţie. Aceasta e să împarţi soarta rea în care trăiesc eu, să fii a mea oricum aş trăi şi oriunde. De-aş şti că ai o scânteie de iubire pentru mine, aş aştepta o sută de ani, dar ştiu că n-ai, de aceea condiţia pusă e cea mai grea posibilă. De o îndeplineşti, e bine; de nu, nu. Cred că n-o vei îndelplini şi de aceea adio,. Doamnă…şi de astă dată pentru totdeauna.

Nu-ţi e destulă dovadă că am renunţat mai la toate la vechile mele obiceiuri, căci Tu ai umplut golul care vecinic l-am simţit în sufletul meu.

         Pe scrisoarea ta am văzut urme de lacrimi, de ce-ai plâns când eu te iubesc? De ce te îndoieşti de un lucru care a existat, există şi va exista? Micule nerecunoscător, aşa-mi răsplăteşti tu dragostea? Prin dojeni şi prin neîncredere? Îţi iert totul şi te îmbrăţişez cât te iubesc. La revedere, pe cât mai curând posibil Veronica

Aşa e dragostea de când lumea: spectacol de operetă!

”Veronico, voi trece prin viaţă ca un astru fără să atingă cu lumina lui micimea acestei lumi!„

Noua ordine … sper să nu-l interzică, pentru că e geniu.🙏

Întrebarea nu este cum ar fi fost poporul român fără Eminescu, pentru că pur și simplu n-ar fi fost. Întrebarea este cum ar mai putea fi fără el. Ana Blandiana

 Mihai Eminescu

Prietenia dintre Alexandru Vlahuță și Mihai Eminescu

Ion Creanga si Mihai Eminescu

Ion Creanga si Mihai Eminescu

Octav Băncilă (1872 – 1944) pictor roman,realist. Mihai Eminescu și Ion Creanga

„Când neamul nostru nu va fi decât pulbere geologică pe pământul altor milenii, tot luna lui Eminescu îi va însenina cenușa cu lumina ei fecioară”.            (G. Ibrăileanu

„Câteodată, Creangă și Eminescu dispăreau câte trei-patru zile […], cutreierau Galata cu târgușorul, treceau înspre bariera Păcurarilor, făceau înconjurul pe la Copou și Aroneanu, dormeau pe o laviță la vreun han, mâncau ce găseau și erau fericiți… ”   (George Panu)

„Creangă duse fără îndoială pe Eminescu în bojdeuca lui. […] Nebun de entuziasm, Creangă îi împărtăși lui Eminescu toate plăcerile lui „simple”. Îl duse sus pe Ciric, arătându-i priveliștea Iașilor, îl ospătă cu mâncărurile țărănești făcute de Tinca… ”                 (G. Călinescu)

„Iașul nu mai e acolo; Iașul e atunci. De aceea, de la o vreme, nu l-am mai numit Iașul, sau bătrânul nostru „Iaș”, cum îl revendică poetic moldovenii, ci dulce Târgul Ieșului, cum nu-i spun decât eu.”I.Teodoreanu

Scriitorul Ionel Teodoreanu împreună cu soţia.

Ștefan Dimitrescu pictor(1886, Huşi – 1933, Iaşi)