Dod Procter, pictor

Dod Procter, a fost un artist englez și soția artistului Ernest Procter. Procter și soțul ei au urmat împreună școli de artă în Anglia și la Paris, unde au fost influențați de impressionism: Pierre Auguste Renoir și Paul Cezanne. Subiectele imaginilor ei au fost în mare parte portrete și flori.

Dod Procter-tropical-flowers

Dod Procter-Anemones-1936

Dod Procter-Autumn-Flowers-1946-Royal-Academy-of-Arts

Dod Procter

fruit

Dame Laura Knight, (1877-1970)

Dame Laura Knight, (1877-1970)

FEMEIE (Rabindranath Tagore)

Nu ești doar o creație a lui Dumnezeu, nu ești un produs al pământului, – Un bărbat te creează din frumusețea lui spirituală. Pentru tine, poeții, o, femeie, ai țesut o ținută scumpă,

Fire aurii de metafore pe hainele tale ard. Pictorii au imortalizat aspectul tău feminin pe pânză Într-o măreție fără precedent, într-o puritate uimitoare. Câte fel de fel de tămâie, culori ți-au fost aduse în dar, Câte mărgăritare din abis, cât aur din pământ. Câte flori delicate au fost smulse pentru tine în zilele de primăvară, Câte insecte au fost exterminate pentru a vă picta picioarele. În aceste sari și cuverturi de pat, ascunzându-și privirea timidă, Imediat ai devenit de o sută de ori mai inaccesibil și mai misterioasă. Într-un mod diferit, trăsăturile tale străluceau în focul dorințelor. Tu ești jumătate ființă, ești jumătate imaginație.

Dame Laura Knight, (1877-1970)

Dame Laura Knight, (1877-1970)

vălul negru

Încercă să stai departe de invidie, dacă reușești

învață secretul unui râs discret.

actriță

Voalurile au fost la modă la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. până la Primul Război Mondial; au fost atașate la marginile pălăriei și au acoperit fața complet sau jumătate din față.

Ridică, Te rog, vălul!

Privește în ochii mei încă o dată.
Lasă o imagine senină ca amintire, misterioasă și în același timp tandră.

Vălul nu este ridicat, zâmbetul este rece.

Sub
vălul negru de
ceață se află ochii frumoși ai femeii obosite

 Și cu respirația ei plină, de emoție.

– Te-am văzut… în mulțimea de oameni,

Ea zâmbea cu durere în ochi …
El, și-a amintit brusc de râsul lui vesel,

 Cât de fericiți au fost, odată,

Dar viața a pus capăt tuturor lucrurilor.

 Ea a zâmbit trist când s-au întâlnit…
Privirea alunecă peste chipul iubitului frumos,

pe care încă
îl mai iubește.

El poate e fericit cu cineva.

Ajustându-și pălăria, coborându-și
ochii,

 Ea a oftat, spălându-și visele…
  A zâmbit trist,

Lacrimile i-au

curs pe față, ascunzându-se sub vălul negru.

perioada victoriană

De obicei, epoca victoriană este asociată cu perioada puritană, când comportamentul doamnelor și domnilor era strict reglementată. Exprimarea deschisă a sentimentelor și simpatiilor cuiva a fost privită ca un semn de prost gust și a provocat o furtună de indignare și condamnare din partea societății. Dar victorienii au găsit o modalitate de a-și exprima sentimentele și intențiile. Au făcut-o prin flori. Apoi, un singur buchet frumos ar putea transmite pasiune, în sufletul unei iubite.

În timpul domniei reginei Victoria (1837-1901), florile împodobeau totul în jur, de la obiecte de îmbrăcăminte la trăsuri cu cai. În același timp, limbajul florilor câștigă popularitate. Cunoașterea semnificației florii a fost privită ca un semn de bună educație. Chiar și aroma unei anumite plante ar putea spune despre intențiile unei persoane.

„Nimeni nu va dormi, nici măcar tu, o, prințesă, în camera ta rece”, „veghează la stelele care tremură de dragoste și speranță”,

magic

**Sărbători de iarna cu bucurii sublime!**

Sub mângâieri divine, sub lumina iubirii, în căsuța frumoasă dintr-un sat de munte, simțeam mirosul de brad, în el strălucea culoarea lumii. Cozonacul cu nucă rom, vanilie, dulciuri, fructe, ce miresme, ce nestemate, în noaptea fermecată, de Crăciun!
Azi mă învălui cu amintiri sublime, trăiesc magia sărbătorilor de iarnă, în fiecare an!
[La anul, când mai vii te rog să ne aduci şi putină minte. Să nu mai închidem ușa unul spre celălalt]

Crăciun Fericit!***