Simfonie în albastru

Eu mi-am pus zămbetul, în vârful degetelor și tastez cu ele 🙂🙂🙂

Câte cuvinte am spus atunci când era nevoie să tacem….

Câte cuvinte au tăcut când a fost necesar să vorbim.

Toți suntem călători în viață. În fiecare zi în care trăim, ne deschidem noi viziunii interminabile asupra lumii. Aceasta are și mlaștini, există și oaze de frumusețe, există locuri în care ne relaxăm doar din rătăcire. 

Cred că lumea are un infinit – 

 o lume lipsită de răutate, liniștită, imaculată, 

iar aerul ei este misterios și înmiresmat 

nu există case, drumuri și agitație, 

nu se poate auzi zgomotul mașinilor

râurile sunt transparente, precum sticla 

iarbă, munți, păduri nevinovate. 

Undeva în depărtare se aude

un cântec inedit, fluierul păsărilor în zbor,
tăcerea nopții, creșterea tăcută a florilor,

melodiile stelelor îndepărtate – Tot ce nu poate auzi urechea,

mintea, – sufletul știe să asculte.

---

 Zâmbește afectuos,
așa îți împodobești ochii

ca o ghirlandă, decorează-ți lumea,

în imensitatea dragostei curate

Pentru că dragostea este picătura de lacrimi,
este bucurie și tristețe.

Să dai viață artei și tuturor visurilor tale.

Din boabele de nisip se creează vise de aur.

Marea spune cerului, _ că-l ”Iubește”,
Cerul răspunde _ ”Te Iubesc”

Singurul tărâm în care divinul este sesizabil este arta, indiferent de numele ei.
\ Andre Malraux \

GIOVANNI – Remember When