O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Posts tagged ‘Jeanne Hebuterne’

muze în artă

EA, a fost regizorul vieții ei. Știa să fie tristă, feminină, moderna, mândră, timidă, îndrăgostită, deșteaptă, orice. Era femeia fermecătoare, știa multe despre iubirea umană înaltă și despre iubirea senzuală. Și-a trăit viața în conștiința proprie. I-a dat încredere. A intrat în istoria unui om, datorită pasiunii nepământeană a unui … genial care și-a dedicat viața pentru a vindeca sufletele și rănile semenilor. A venit ca un dar divin, neașteptat, brusc, după atâta oboseală și disperare.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 105319412_4975968_448274-1.jpg

A fost ca un mugure de noapte al unei flori, din tot ce a fost ascuns … când l-a întâlnit din întâmplare, sa deschis și a înflorit. Câtă bucurie este acolo unde înflorește darul grădinilor.

*****

Este fericire a trăi lângă un geniu sau, dimpotrivă? Citind despre oameni de artă geniali, universali, am ajuns la concluzia, că nu e ușor, ba, e chiar dificil. Azi, Amedeo Modigliani

Viața lui Amedeo Modigliani (1884-1920) este similară cu un roman despre un geniu clasic. Modigliani este la fel de misterios pentru mine ca orice alt artist. Pentru un motiv simplu, a reușit să creeze aproape toate lucrările sale în același stil, și atât de unic? Cea mai credincioasă muză, Jeanne Hébuterne

Un portret de Amedeo Modigliani,  reprezentând-o pe Jeanne Hebuterne, iubirea vieții pictorului, a fost vândut  la Londra, pentru suma de 3,25 milioane de lire sterline
Modigliani a rămas fidel până la moarte frumuseții feminine.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este modigliani-jeanne.jpg

Jeanne Hébuterne

De sus, de pe Muntele Negru, regele,
Alesul să domnească, alesul să triumfe,
Se-apleacă peste lacrimile celor ce n-au întâlnit Stelele.
Iar din cununa norilor, neagră,
Cad stropi şi perle
Pe lânceda căldură a nopţii . Poem de Amedeo M.

Cea mai frumoasă muză a lui Botticelli, Simonetta Vespucci, și cel mai mare Mister, care nu va înceta să stârnească imaginația omului.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este sandro_botticelli_ritratto_di_profilo_di_una_ragazza_forse_simonetta_vespucci_1460-65_ca._02.jpg
Simonetta Vespucci

De fiecare dată i-a pictat fața după chipul lui Venus, apoi Madonna. Chipul lui Simonetta va rămâne tiparul frumuseții, pe care îl va folosi pictorul, Botticelli, într-o mare parte din operele sale, Primăvara și Nașterea Venerei. Simonetta a fost încununată drept Regina frumuseții. Nu există dovezi că cei doi ar fi fost amanți.

Simonetta a fost înmormântată în Biserica Ognissanti din Florenta, Italia. Ea a murit la vârsta de numai 22 de ani, iar 34 de ani mai târziu, Sandro Botticelli a fost înmormântat tot acolo, „la picioarele ei” așa cum se zice că și-ar fi exprimat dorința pictorul însuși.

Om și mit

Amedeo Modigliani,a fost un pictor și sculptor italian stabilit în Franța, reprezentant al „Școlii Pariziene” („École de Paris”) n.1884 d.24 ianuarie 1920

Povestea de dragoste dintre Amedeo Modigliani și Jeanne Hébuterne este una dintre cele mai triste și impresionante.  O mare iubire, o pictează de 26 de ori. Asta însa nu îl împiedică să o neglijeze, să o înșele, să o lase singură perioade îndelungate. Avea nenumărate iubite și consuma droguri.  A început o relație cu Jeanne Hébuterne, cu care a avut o fiică, dar,relația nu se oficializează. Amedeo Modigliani era un bărbat frumos, italian, evreu, un pictor care își înțelege de la început geniul. Duce o viață boemă, colindă cafenelele, bea mult, atunci când se îmbată devine agresiv.

Era mereu îndrăgostit, uneori cu pasiune de femei frumoase, care fascinează și astăzi. Genii care trăiesc decadent, iubesc nebunește și, în ciuda vremurilor cumplite, crează pasional. 

„Ai idee ce înseamnă dragostea? Dragostea adevărată? Ai iubit vreodată atât de profund încât sa te condamni de bunăvoie unei eternități în iad? Eu da…”

Jeanne_Hebuterne

” When I know your soul, I will paint your eyes…”

 Modigliani a fost de timpuriu influențat de filosofia lui Friedrich Nietzsche. Acesta credea că suferința era indispensabilă pentru creșterea și dezvoltarea unui artist.

Frumosul și boemul pictor, legendă a unui Paris romantic, s-a stins, la vârsta de 35 de ani. Modigliani a murit de tuberculoză, la 24 ianuarie 1920, din cauza mizeriei si consumului de droguri.

Modigliani și iubita sa, au murit la două zile distanță. Ea, s-a aruncat pe fereastră, de la etajul al cincilea. A murit pe loc. Era însărcinată în luna a noua, iar copilul nenăscut a murit o dată cu ea. Moare la numai 21 de ani.

A fost suficient de puternica încât sa facă fata pasiunii lui, dar nu suficient de puternica sa meargă mai departe, fără iubirea lui. Iubire peste limite?  Nebunie? Lașitate?

Se spune ca în ultimele sale momente, Modigliani și Jeanne și-au legat un cordon de aur la încheieturi drept semn al uniunii, pe care nu au apucat sa o formalizeze.

Ca mulți pictori celebri, Modigliani a lăsat o moștenire artistică extrem de valoroasă, dar și-a dus traiul în sărăcie. Recunoscut drept „prinț al vagabonzilor”, Modigliani a îndurat sărăcia până în ultimele clipe de viață. 

Obișnuia să își dea lucrările în schimbul unei mese calde. Ca o ironie a sorti, în anul 2012 unul dintre tablourile sale s-a vândut cu suma de 118 milioane de dolari.

În ciuda acestui fapt, ultimii cinci ani ai vieții sale au fost cei mai productivi .

„You are not alive unless you know you are living” – Amedeo Modigliani

6eda5e1b365b678e52a10fba819b3e91CLIIMA20100520_0130_1

Portretele o reprezinta pe Jeanne Hébuterne‎ care i-a servit drept model.

fmeie cu palarie

Modigliani - Portrait of DedieAmedeo_Modigliani_Nude_Looking_over_Her_Right_Shoulder