salcia

Lacul are fața apei liniștită. Pe mal, lângă lucernă, aceeași salcie bătrână, solitară, cu crengile plecate până-n pământ. Stă tăcută, parcă împietrită în durerea ei, martoră a tot ce s-a întâmplat aici în zilele acelea ale începutului de vară…
Dac-ar putea vorbi…
Dar ce-ar avea să ne mai spună oare?
Numai amintirile ne pot răspunde… ( Moartea lebedei)

 – Cine le-ar putea citi? Caci crinii albi ai adevărului le pot ucide. 

– Salcia: Pot să îmi întind ramurile pline de vise până la tine, să mă decojesc; mi-ai elibera sufletul? Mi-as umple ochii cu imaginea ta, brațele cu trupul tau. Îmbătat de parfum, ti-as dărui iubire.

https://viataoperadearta.wordpress.com/2014/10/28/moartea-lebedei/