O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Posts tagged ‘minunat’

Alexandra Ușurelu

”Suferința e atât de frumoasa pentru ca, în clipa în care o arzi, din cenușa aia se naște

totuși ceva esențial.”

Aștept dezlegarea, inima mă-ntreabă cine-i adorarea. Caut ziua, caut noaptea, mă răscolesc, cred în vise, în zori sunt obosită, în așteptarea celor ce nu sunt zise.

Deslușesc frumusețea lumii în toate câte văd și aud.

Te așteptam, bine-ai venit!Te cunoșteam chiar dacă noi nu ne-am mai întâlnit/Nu mai credeam în vorbe mari/Cum nu mai credeam ca tu vreodată o sa apari/Mi-a fost de-ajuns o clipa sa te știu/O viata si ceva lângă tine vreau sa fiu/ Toată dragostea din lume…

Nu ştiu altfel să mă port/ Decât aşa cum mă port eu,/ Nu ştiu altfel să iubesc/ Decât din tot sufletul meu./ Mai beau un ceai şi mi-e bine,/ Mai simt urme fine,/ E parfumul tău prin casă,/ Nu vrea să iasă./ Bună seara, acesta-i sufletul meu,/ Curge peste oameni mereu.

Rămâi gândul cel dintâi /Și-argintul din ochii căprui/ Rămâi zmeul care nu-i Pierdut printre nori albăstrui/ Rămâi cartea-nchisă/ Nimănui promisă, îmbrăcată-n praf de stele /Ești fum/Dintr-un foc de suflet bun…

tumblr_pfnmsn3Xbw1ro46rko1_500

iertartarile

„Iertarea este cea mai dulce răzbunare.”

[…] a întrebat un prieten:  poți fi iertat pentru faptele rele, cuvintele urate […]

A ierta nu înseamnă a renunța la adevăr şi dreptate” (Ioan Paul al II-lea);

Cuvântul este creator de frumos, de iubire şi adevăr sau creator de faptele urâte ce nu pot fi șterse cu un simplu „delete” trebuie doar acceptate …..Cunoaștem ca memoria este selectivă…chiar dacă vrem sa uitam ceva din viata noastră… memoria nu uită. A ierta pe cei care voit sau nu, ti-au produs suferința, este „înălțarea spirituala”. In sufletele celor pe care- i iertam se crează o stare de bine; eu asta simt.

„…îndepărtând oricare vrajă rea,
iubirea,din tăciunele de ură
aş reaprinde-o şi ne-am recunoaşte,
mirându-ne c-atâta învrăjbire
în suflet din cuvinte poate naşte…
Şi-am fi pe urmă cum sunt două fire
într-o împletitură,să nu poată
o umbră între noi să se strecoare
şi astfel să-mi întunece c-o pată
surâsul care-mi ţine loc de soare .”
Magda Isanos

„…ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi… 

love

Ai să ma ierţi că nu pot fără tine
Si dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi,
Mie pierzându-mi-te îmi va fi mai bine,
Eu, tristul cel mai liber dintre toţi…” A.P.

…interesantă abordarea poetului! 🙂

Poezia este superba!

lacrima

“Dacă vrei să mă uiţi,
Nu încerca să mori,
Mai ales nu încerca să mori –
Știu să cobor ca într-o fântână”

Fântâna purta o coronița de trandafiri,ascundea o poveste… povestea nescrisă a unei vieți  NU…nu o poveste …ci mai multe povestiri… era o fântână săpată în pământ…pardosită cu pietre mari rotunjite…înconjurată în exterior, la suprafața pământului, cu o coronița din aceleași pietre .. si flori 

love

Când izgonit din cuibul veșniciei
întâiul om
trecea uimit şi-îngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii – şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul –
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.

Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
„Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi – lumina lor mă doare”.

Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-indurare
îi dete – lacrimile. Lucian Blaga