salcia

Lacul are fața apei liniștită. Pe mal, lângă lucernă, aceeași salcie bătrână, solitară, cu crengile plecate până-n pământ. Stă tăcută, parcă împietrită în durerea ei, martoră a tot ce s-a întâmplat aici în zilele acelea ale începutului de vară…
Dac-ar putea vorbi…
Dar ce-ar avea să ne mai spună oare?
Numai amintirile ne pot răspunde… ( Moartea lebedei)

 – Cine le-ar putea citi? Caci crinii albi ai adevărului le pot ucide. 

– Salcia: Pot să îmi întind ramurile pline de vise până la tine, să mă decojesc; mi-ai elibera sufletul? Mi-as umple ochii cu imaginea ta, brațele cu trupul tau. Îmbătat de parfum, ti-as dărui iubire.

https://viataoperadearta.wordpress.com/2014/10/28/moartea-lebedei/

Moartea lebedei, Ion Grecea

[…], duminica trecută, aici, ţi-am spus că locul acesta, al nostru şi numai al nostru, intim şi fermecător, lângă salcia asta, aduce aidoma cu scena ce mi-a fost pregătită pentru debutul meu cu Moartea lebedei. Salcia, lacul, zarea albastră… Ştii ce mi-am dorit eu, […]? Să vin dansând către tine în acel pas seul, primele secvenţe din Moartea Lebedei. Nu ştiu dacă aş mai fi putut merge în poante, dar aş fi încercat după atâţia ani […] să-mi împlinesc un vis, acela de balerină. Uite mă vezi? […] se ridică, încercă un releve, deodată glezna îi fu săgetată de o durere ascuţită, dar n-o luă în seamă şi ieşind de sub cortina salciei, în  sincopa  febrei şi a deznădejdi porni în acel pas seul, cu braţele întinse, unduindu-le uşor ca aripile unei păsări în zbor, zâmbind trist, amar cu părul negru […], cu ochii ei mari […] privind parcă peste lume.
Vârful piciorului atinse unda înfiorată a apei, apa îi cuprinse gleznele apoi genunchii…
Probabil murise…

„Amintirile se scurg ca apele prin vadul unui râu, se duc la vale parcă sărind din piatră-n piatra, stai pe mal, privind în unda limpede şi încerci să le distingi imaginea, ca-n luciul unei oglinzi. Unele fug, se tulbura destrămându-se în spuma câte unui val, te străduieşti să le aduni împreunându-le ca cioburile unui pahar; altele, statornice, îţi cheamă ochiul către ele, te fac să trăieşti aievea clipei de mult trecute, unele frumoase, pline de bucurii, de nostalgie şi încântare, altele, dimpotrivă…”