iubirea este lumină

Marile adevăruri sălășluiesc în măreția sublimă a sufletului, în iubirea necondiționată si infinită, să ne prețuim propria măreție sublimă, asa putem să ne vindecăm, de toată durerea. Prin iubire poți transforma planeta Pământ într-un Paradis terestru.

Am citit despre Mausoleul Taj Mahal, care este cea mai frumoasă structură de pe planetă a fost construită de indianul Shah Jehan când iubita lui soție a murit în timpul nașterii celui de-al 14-lea copil. Fiecare centimetru din suprafața pereților din Taj Mahal este decorat cu sculpturi frumoase în piatră, iar mausoleul în sine este orientat spre punctele cardinale în așa fel încât în fiecare zi pare să se nască odată cu răsăritul soarelui și să moară la apus. Se spune că cuceritorii persani, care au jefuit și aproape au distrus capitala Indiei – Delhi, nu au îndrăznit să se apropie de Taj Mahal.

Ca o completare am citit că:

Scriitorul Arthur Conan Doyle, care l-a creat pe Sherlock Holmes Înainte de a muri, s-a uitat la soția sa și i-a șoptit admirativ: „Ești minunată…” 

Dumnezeu a creat o Femeia din trandafiri,
din zambile și iasomie…
Din strălucirea strălucitoare a stelelor,
Din diamant și rubin.

Din soarele de vară,
Din modelele dantelate ale iernii…
Din nopți păcătoase de foc
și răsărituri virgine albastre

Freddie Mercury – Queen

Am citi de curând despre Freddie Mercury. Am scris câteva ideii. Îmi face plăcere să ascult melodia Melodia Queen.

Freddie Mercury , numele original Farrokh Bulsara , (născut la 5 septembrie 1946, Stone Town, Zanzibar [acum în Tanzania. Când Zanzibar a devenit independentă s-a mutat în Marea Britania, și-a schimbat numele grupului în Queen. La începutul anilor 1980, Queen devenise un fenomen internațional. Era cântăreț, compozitor, rock britanic. Îmbrăcat pe scenă în costume revoltătoare, ceea ce ia nemulțumit pe fanii lui precum și fluiditatea sa sexuală.

Un omagiu adus de către filosoful persan Suhrawardi.

Lebăda are darul divinației (pasăre vorbitoare), este un semn de puritate, puritate, loialitate, devotament, tristețe poetică, un poet îndrăgostit. Lebăda este un simbol al muzicii sacre, lebăda ca semn al cântărețului și muzicianului lui Dumnezeu, în cultura europeană lebăda simboliza orga bisericii și muzica religioasă.

Lebăda este o pasăre tristă, un simbol al unui poet condamnat la o moarte prematură. Ea suferă de dor și singurătate în lumea pământească și de o premoniție a morții iminente. Potrivit lui Socrate, lebăda este o pasăre a lui Dumnezeu (în Grecia antică, lebedele erau dedicate lui Apollo). De aceea, atunci când moare, lebăda nu plânge sau nu se întristează, ci se bucură de iminența unire cu Dumnezeu, se bucură, anticipând beneficiile care o așteaptă în lumea cealaltă și cântă cel mai frumos cântec al său. În creștinism, lebăda simbolizează depășirea haosului și a morții, deoarece se scufundată în apă.

În general oamenii uită că pentru a ajunge la penibil, nu e decât un pas greșit.

Niccolò Paganini

 „Viața este scurtă, arta este veșnică!”

”Nu este greu să ne imaginăm, de îndată ce s-au auzit  primele sunete de o frumusețe magică a viorii lui Paganini, Stradivarius, toată lumea a uitat imediat de imaginea muzicianului: în fața lor a apărut un om perfect „Sunetele s-au desfășurat calm, maiestuos… ”

„Eu sunt regele vioară, iar chitara este regina mea.” Paganini

El era om-planetă, în jurul căruia întregul univers se învârtea cu solemnitate măsurată, într-un ritm divin… era o minge strălucitoare un om uriaș, mândru, maiestuos cântând la vioară, era Paganini.  ” Artistul N. Shuvalov

De multe ori a leșinat. Uneori, gâtul îi sângera. Fața lui cândva frumoasă a fost rapid acoperită cu riduri și pliuri aspre. Până la vârsta de patruzeci și șapte de ani, își pierduse aproape toți dinții. „Vioara îți dăunează sănătății?”, l-a întrebat un bărbat cu simpatie. „Nu îmi mai”, a răspuns Paganini cu un zâmbet trist. „Mi-a luat toată puterea… Desigur, răspunsul violonistului nu este altceva decât o glumă amară. Dar nu degeaba se spune că în fiecare glumă există un sâmbure de adevăr. 

O persoană își poate dori pentru el însuși: bogăție, faimă mondială, cultul a milioane de oameni … Dar ia luat: tinerețe, frumusețe, sănătate, viață… Și a murit în 1840.

Ca o mătase delicată, un fir de aur,
O coardă sub degetul unui violonist.
Ultimul sunet a fost cântat de vioară,
Alunecând de pe umărul fragil.

Maestrul s-a înclinat,
Privind în sala fascinată.
În tăcerea tăcută s-a retras,
Neînțelegând cum a cântat?

Pașii lui sunau în tăcere,
Și inima lui a bătut
Și publicul? A tăcut!
– Păi, ce am greșit?

Un moment minunat!

Oamenii au strigat „Bis”,  „Bravo”!