Vis în odaie

”Geniul este o cotitură a pârâului unde se adună ape limpezi în care se oglindesc copacii”

“Trebuie sa crezi în ceva. În iubire, în Dumnezeu, în dreptate, în armonie”

Actrițele mele de suflet, pe care le-am cunoscut mai bine, când am urmărit emisiunea lui Iosif Sava, emisiunea ”Serată muzicală” și în teatru și film. Leopoldina Bălănuță frumoasă, delicată, tragică cu o voce inconfundabilă. o artistă completă. ”Se spune ca arta se naste din suferinta”

Irina Petrescu, actriță de talie mondială, frumoasă, serioasă, elegantă. A fugit de la Hollywood pentru că era îndrăgostită. Maria Ploaie, Margareta Pogonat, Valeria Seciu. Am enumerat câteva.

„Ai venit în viața mea – nu când vin în vizită (știi, „fără să-ți scoți pălăriile”), ci când vin în împărăție, unde toate râurile așteptau reflecția ta, toate drumurile – pentru pașii tăi. Soarta a vrut să-și corecteze greșeala – părea să-mi ceară iertare pentru toate înșelăciunile ei anterioare. Cum să scap de tine, de basmul meu, de soarele meu?”

„Am cunoscut în tinerețe o femeie absolut superbă, mult mai în vârstă decât mine, care mi-a servit lecțiile exacte de inhibare şi de distrugere a propriului meu egoism” Adrian Pintea

Vis în odaie

Mă uit la tine, draga mea femeie 
Şi mi se face-n grabă dor de tine.
Când intri-abia-n odaia
de zi şi de lumină…

Pasul meu e mai sigur de când 
Umbli tu-n locul meu pe pământ. 
A plouat pe mare cu flori din rai
Am tresărit. Am plâns. Tu dormeai…

Adrian Pintea

*** Actorii Irina Petrescu şi Adrian Pintea sunt “steluţe” prin ceruri! ***

Cei doi s-au îndrăgostit la începutul anilor ’80, atunci când Pintea interpreta rolul din “Iancu Jianu” şi era asaltat de admiratoare. Dragostea lor a fost puternică şi frumoasă.

De-as afla ca te-am pierdut,
Marea am sa o ascult,
Sa îmi spună de-am greșit, cândva…

„Dintre plăcerile de a trăi o singură iubire, muzica este inferioară, dar iubirea este o melodie!” A. S. Pușkin

femeia – inocență, candoare și bucurie

Astăzi aproape că nu am făcut nimic altceva decât să citesc câte puțin ici şi colo, dar în esență nu am făcut nimic. Am ascultat o durere ușoară.

„Înainte să vin aici, spuse, m-am uitat la soţia mea în timp ce se îmbrăca să plece la serviciu. Şi-a pus două şosete diferite. Una lungă şi una scurtă. Nici nu se epilase pe picioare. – Şi ce-ai simţit?. – O senzaţie uşoară de repulsie, recunoscu el. Oricum, îmi iubesc soţia.”

–Am rochii vechi și rochii noi

Acele vechi, au anii noștri de iubire

Parfumul lor, e cunoscut de amândoi

Povesti de vis cu dulce amintire

Am una de e lunga, e roșie ca vinul

Dantela-i curge pe spatele meu gol

E rochia în care a vrut destinul

Sa ne lege într-un veșnic, pur decor

Acea verde de smarald o port mai rar

Când merg la brat cu tine delicat

Mă ții aproape foarte protector

E rochia ce fură privirea oricărui bărbat

Pe cea albă de mireasă, am ales-o împreună

Nu puteam sa vin acasă cu o rochie straănă

Sa mă vezi lângă altar și să-ți par necunoscută

Sa fie strânsă sau prea grea o viața sa ma țină

*Mai am una cumpărată de o țin secretul meu

Nu e foarte specială si nici scumpă nu e sa știi

O mai iau pe aici prin casă când sunt doar Eu…  Diana Dedin

Când o lumină aurie se manifestă în inimile oamenilor, se spune că ei „strălucesc„. 

sunetul muzicii

„Templul întineririi” nu are contraindicații și limite de timp. Vindecă zi de zi echilibrul mental. Muzica, ca Aspect al Creației, este cel mai puternic canal, a lumii de seninătate. Chiar dacă lumea din jurul tău și mintea ta sunt neliniștite, cu ajutorul muzicii poți găsi pacea profundă, fericirea și protecție interioară.

Iubirea este în aerul pe care îl respirăm, în fiecare fir de iarbă, picătură de rouă, grăunte de nisip! Trebuie doar să învățăm să ascultăm tăcerea și să iubim. Natura frumoasă și muzica fascinează.

Acestea sunt sunetele creației.

Potrivit lui A. Rubinstein, „ Chopin este un bard, o rapsodie, spirit, sufletul unui pian”

Acest liric inspirat era profund nefericit – inima îi era sfâșiată de durere, agonia unei boli teribile și o dragoste nefericită.

E Toamnă…

 apele se scurg

Cu șoapte reci și plânsuri fine

De-a lungul malurilor pline

De parcuri moarte și ruine

Nu-i nimeni, nimeni

Numai noi

Amanți târzii, din mica barcă

Privim molatic înapoi

Cum cad pe maluri moarte foi

Și tresărim mereu de parcă

Se rupe și ceva din noi. D. Iacobescu