O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Posts tagged ‘nichita stanescu’

A treisprăzecea elegie

”Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?…”

Nichita Stănescu, geniu poetic, controversat. Nu se asemăna decât cu el însuși.

“Poezia poetului stârnește poezia intimă a fiecăruia. Un poet este cu atât mai măreţ cu cât cei care-l citesc nu pe el îl descoperă, ci pe ei înşişi”

“Hemografia este abstractă şi practică totodată. Te scrii pe tine pe dinăuntrul sufletului tău mai întâi, ca să poţi la urmă să scrii pe dinafară sufletele altora”

A spus printre altele: “…sistemul de referinţă a poeziei este gândirea în imagini.Gândirea în imagini este “gândirea caniculară a copi-lăriei şi a adolescenţei”, iar gândirea în noţiuni “domneşte peste maturitate, peste vârsta înţelepciunii”

Cu alte cuvinte, gândirea în imagini este singurul mod eficient de a realiza o transmisie telepatică, unde, evident, cuvintele sunt de prisos; este ozonă unde se operează cu ne cuvintele, cuvintele în stare pură, adică nenăscute, neexprimate.

A spune “iubesc” este simplu; rosteşti sau scrii cuvântul “iubesc”.

Și-atunci, “îmi învăţam cuvintele să iubească, le arătam inima şi nu mă lăsam până când silabele lor nu începeau să bată”

Când Nichita s-a maturizat brusc, în douăzile şi două nopţi. A cunoscut dragostea, a cunoscut moartea, a renăscut din propria cenuşă şi a devenit înţelept.

Nichita nu mai gândea în imagini , ci în noţiuni.

Sunt deci două tipuri de artişti in genere:unii care văd idei şi alţii care văd sentimente.

Nichita descoperise lumea ideilor poetice.

“Dacă nu aş fi fost poet, aş fi putut fi un mare filosof”, i-a spus cândva, pe jumătate în glumă, soţiei sale, Doina Ciurea.

Alchimia este o ştiinţă cu ajutorul căreia se poate descoperi formula transformării metalelor în aur pur, pentru a obţine astfel elixirul vieţii.

Nichita clocotea de inspiraţie, clipă de clipă. Nu putea să comunice decât prin poezie oricând îl întâlneai şi în orice împrejurare s-ar fi aflat” (Edgar Papu)

„Ne surâdem aşa, ca şi cum / ne-am spune unulaltuia / că-ntr-adevăr trăim / şi nu vom muri definitiv,/ niciodată” (Meditaţie de seară)

În 1964, “relaţiile matrimoniale sunt tot mai dificile, poetul suportând greu rigorile instituţiei fără intensitatea sentimentelor care îl robiseră iniţial.

Nichita îşi părăseşte căminul conjugal fiind găzduit, pe rând, de prieteni. Un an mai târziu, în decembrie 1965 locuia, împreună cu Gabriela Melinescu, într-o cameră cu pământ pe jos:“Evident, cu excepţia a două elegii (Elegia a doua, Getica şi Elegia oului, a noua), care erau poezii răzleţe, publicate anapoda în periodice, restul au fost compuse sau mai precis dictate Ga-brielei Melinescu, în decurs de două zile şi două nopţi, într-o cameră cu pământ pe jos, într-o foame şi puritate trupească absolută, fapt care le îndreptăţea să tindă către ceva profund, pur şi perfect” (Antimetafizica, 1985, p. 102-103).Din firimiturile de declaraţii ale lui Nichita reiese că cei doi îndrăgostiţi au îndurat un frig cumplit în bojdeuca de la marginea Bucureştiului şi o foame care i-a dus în pragul disperării. Aveau bani doar de pâine, de ţigări şi de ceai negru, austeritatea ducându-i cu gândul la “cina cea de taină”. Instinctul lui de supravieţuire îi cerea să se întoarcă la căldura şi îndestularea căminului conjugal, dar orgoliul său masculin îl oprea să facă acest gest.“Era un pat cu o cergă pe el şi un covor oltenesc cu motive tipice şi abstracte. Venise iarna şiGabriela, care avea cei mai frumoşi dinţi şi mai ostentativi din lume, avea un talent să clănţăne din ei aprig. Se apropiau sărbătorile şi nu aveam de nici unele. Muream de foame şi nu mă puteam decide dacă să rămân cu ceea ce iubesc sau să mă întorc la ceea ce am iubit.

Şi totuşi, în acel decembrie 1965 Nichita a avut întâlnire cu moartea. Scăpând teafăr, s-a izbăzit de ea pentru tot restul vieţii. Privind înapoi, nu imaginea morţii îl bântuie, ci dramatismul experienţei trăite: – Şi cine eşti dumneata, Nichita Stănescu?- Asta mă întreb şi eu de atâta timp.

Tristeţea rămâne, ca o muzică în surdină, în timp ce orchestra interpretează simfoniile stă-nesciene. Pentru Nichita, tristeţea a fost o stare prielnică în scopul creaţiei, a fost tensiunea care a ge-nerat cele zece poeme închinate bucuriei de a fi, de a exista, de a (supra)vieţui: “starea de tristeţe e lo-godnică cu bucuria” (Nimic nu este altceva, vol. Măreţia frigului, 1972).”

Am citit aici

Dragostea nu poate îmbătrâni niciodată,

Niciodată nu e ger și frig, în albastrul profund, adânc al iubirii.

 

 

poezie

Tot ceea ce e capabil să inspire este artă.

Claude Monet c

149140374_22Am gândit un mod atâta de dulce / de a se întâlni două cuvinte / încât în jos înfloreau florile / şi sus / înverzea iarba. // Am gândit un mod atâta de dulce / de a se izbi două cuvinte / de parcă iarba verde ar înflori / iar florile s-ar ierbi. Nichita Stănescu

images  Cerul violet al amintirilor, orgolii și compromisuri pierdute printre gânduri, petale de flori peste care se aștern amintiri … Te aștept să privim dincolo de eternitatea cuvintelor, pe o strada din cer, o lume a nimănui, pe care o vom înțelege când vom deveni stele strivite, de gânduri umane și păși rătăciți. Mi-ar plăcea să te înconjor cu liniștea misterului, să ne unim inimile, și apoi să ne învârtim în spațiul veșnic, printre galaxii. Printre mulțimea de stele cer: sinceritate

”Întârzie-ţi plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer! A. Musset 

  Aş vrea să fug
Să dispar şi să mă caut.
Mă iau după tine
Şi după genele urmelor tale prin aer. Marin Sorescu,Urme

140952457_17553801_1409793509080541_2850703800027367237_n

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca, 
Lumina stinsului amor 
Ne urmărește încă.
 (La Steaua)

14446205_1346824988691039_6675883800121205260_nÎn dragoste nu spui cuvântul nu
Iar dragostea nu este o minciună
În dragoste există eu și tu
Și cerul înstelat și-o mare lună.

În dragoste suntem cu toți egali
Iar dragostea-i eternă peste toate
Iubește și primive-i în final
De toate câte-n viață nu ai parte. Alfred Musset

Ernst OpplerTot ceea ce e capabil să inspire este artă.PICTORArta contribuie la slava lui Dumnezeu. 

toamna

 

 

e toamnă

…chemări de seara, gene pe obraz sa-mi fluturi……sufletul de praf sa-l scuturi…Borangic de lumina… dacă mi-ai pune în secret….ce ai face? as fi un secret sau mai spune… Tăcerea ta…amar din verde revărsat …născut din ieri revărsat spre mâine. Neștiut.

84bcd359f27665803957_2398833670177802_1171373293995819008_nEu te privesc în ochi, și-n jur să șterg copacii. N.Stănescu

img_8984Eu nu te văd, ci te imaginez într-una și nu te aud, ci te murmur, te cânt. 

Victor Nizovtsev ~ 1965Tu ai un fel de paradis al tău,/în care nu se spun cuvinte./ Uneori se mișcă dintr-un brat/ si câteva frunze iți cad înainte.   

7ac6916baeabCe bine că eşti, ce mirare că sunt! 

Andrey Kartashov cEa stă plictisită şi foarte frumoasă,
părul ei negru este supărat… 

126033322_RȘii…

 Ploua infernal…

5f2d819168913edecd1b4aecfc5fea0cA venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. versuri,N. Stănescu

125448858_d37a36fbbd0bAprinde candela iubirii, S-o vad prin ceața ca lumina, S-ajung din nou în legea firii, un bob de spirit si țărână. Ultimul romantic

Acolo pe vârf de munte, e un izvor senin… Acolo vin cerboaice, cu ochii plini de dor…

Am fost și eu acolo…  Ca să te uit pe tine, dar tot nu te-am uitat…  Acolo în vârf de munte

Această melodie am găsit-o întâmplător. Nu o știam. Unde este subliniat cu roșu se află melodia, faceți clik!