daruri

Am căutat. Căutând

M-am pomenit greșind. Din când în când


Şi m-am însângerat în spinii

Pe cărările spre zările luminii. N. Labiș

M-am gândit de multe ori să scriu despre întâmplarea mea reală, deși undeva pe blog am scris despre excursia mea la Sâmbăta de Sus. Imi pare rău că nu am găsit postarea.

Am fost  împreună cu o prietenă, unde printr-o întâmplare fericită, am vizitat muzeul mănăstirii.  Când am intrat a fost fascinată de  icoana Maicii Domnului, amplasată în partea din față muzeului, pictată de părintele Arsenie Boca. Este o pictură deosbit de frumoasă.Galbenul din pictură strălucea. In interiorul muzeului mai erau picturi pe lemn și sticlă foarte vechi ( secol XVI – XVII).

A pictat interiorul bisericii din satul Drăgănescu. Picturile sunt de o finețe aparte, deosebit de frumoase. Așa am aflat mai multe despre părintele Arsenie Boca (nu știam că a fost și pictor).

 După câțiva ani am vizitat mormântul lui, de la Prislop. O mare de oameni stăteau să ajungă la mormânt. Eu nu am avut curajul să stau la rănd, și am decis să urc , să văd marmântul, chiar dacă nu ajung în fața mormântlui, să mă rog. Crinii albi străluceau în lumina soarelui, A fost impresionant. Printre altele este Interzisă fotografierea.

Nu am respectat, și am făcut câteva poze. Apoi am aștepta cuminte să ajungă colegii cu care am venit. M-am așezat pe o băncuță, lângă mine era un domn, stătea, nu știu dacă era un nevinovat ca mine, dar un preot care era lângă mormânt a privi înspre noi, și ne-a făcut semn că putem să intrăm în interior, lângă mormânt. Trebuia să ocolim. În spate erau grămezi de crini albi, cum nu am mai văzut, perfecți. Acolo erau măicuțe de la mănăstiri, schimbau florile și tot ceea ce era necesar.( Am primit câteva picături de mir) Am ajun în fața mormântului, luată prin surprindere, eram parcă pe altă planetă, ce să mă rog, nu, am stat puțin și am plecat, mă simțeam vinovată, privind la mulțimea care așteta la rând. Am plecat, nu eram încântată de ce mi-sa întâmplat, nu m-am bucurat.

Mă simțeam vinovată. Am vrut să adun petale de pe jos, pietricele, dar cineva mi-a atras atenția, să nu iau nimic că nu e bine. Am ascultat, le-am aruncat. Nu aveam informații de nici un fel.

Am ajuns acasă obosită pentrucă am mers o bucată bună de drum pe jos, era coadă mare de mașini. Nu am descărcat pozele seara fiind obosită. Dimineața sculată, primul lucru pe care l-am facut, să descarc poezele în Laptop. Am făcut poze și prin prejur, aveam ceva poze. Gândul meu era să le îmărtășesc cu voi, unde, pe blog.

Când învârt cheia în ușa de la intrare, să plec, simt ceva moale, trag cheia era ruptă, a rămas în usă. Mi-am dat seama că acele poze nu trebuia să le fac. M-am întors și le-am sters pe toate. Mărturisesc că mi-a fost frică să nu pățesc ceva mai rău.

Concluzia este următoarea: Nu poți să te bucuri de lucrul pentru care tu nu ai depus nici un efort, și l-ai primit fie și ca dar, a fost o încercare, cred. Uneori primești daruri de la Dumnezeu, bogății, ori lucruri scumpe pe care tu, nu le meriți. invidiem oamenii care se îmbogățesc…Ce noroc au, zicem. Nu te bucuri de ele și nici fericire nu ai. Ce bucurie și împlinire sufletească e acolo unde muncești cu pasiune  pentru semenii tăi, și pentru tine. Cumperi un lucru de care te bucuri, ești mulțumit, știind că ai muncit pentru el.

Împlinirea este fericire!

Da, știu că poți să primești, să agonisești averi, să crezi că asta aduce fericirea. Poate sunt cazuri, sigur, dacă ai muncit pentru ele. E nevoie de puțină credință, să mulțumești pentru darurile pe care le primești, moca.

 Daruri de preț sunt, sănătatea, lumina ochilor.
Faptul că ești om întreg la trup și minte, ai puterea să faci tot ceea ce îți dorești. Să gândești frumos, cu drag și Iubire de sine și aproapele tău. Doar așa vei avea mulțumire sufletească.

Eu am primit acel ”DAR” de care nu m-am bucurat. Am luat-o ca pe o încercare.

În fiecare zi învățăm din experiențele noastre și a altor semeni de ai noștri.

Când pleci timp de cinci minute,
Nu uita să lași căldura în palme.
În palmele celor care te așteaptă,
În palmele celor care își aduc aminte de tine…
Omar Khayyam.

artă combinată

”O picătură uzează o piatră”

Am găsit întâmplător o carte în bibliotecă, ”Moartea Căprioarei” pe spatele căruia scria, “În poezia mea veţi intra ca-ntr-un sat de munte; veţi vedea întâi «neobişnuitul». Veţi remarca frumuseţea sălbatică a locurilor; iarna veţi simţi în nări miros de lupi şi de fum; vara miros de fân şi de răşină – totul îmbibat cu ceva care aduce a sudoare şi a pământ – pământ adânc. Veţi privi luna mare, familiară şi apropiată de pe cerul nostru nefiresc de senin, veţi asculta toate poveştile cu stafii şi strigoi, precum şi împuşcăturile ce mai vuiesc răzleţ între munţi. Veți afla despre flăcăii noștri că-s voinici ca brazii sau unii becisnici ca tufa. Despre fetele noastre că-s ca florile- de cicoare sau cucută” Nicolaie Labiș

Dar pe încetul totul va prinde contur și după mai îndelungată conviețuire veți intra în firea adâncă a vieții poeziei mele, ca în adâncul vieții pătimașe a unui sat de munte. Nicolae Labiș

”Magii s-au închinat Lui; I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă. Și, după ce au primit în vis revelația de a nu se mai întoarce la Irod, s-au retras în țara lor”

Suntem ca o floare căreia îi cad petalele, strângem aceste petale cu speranțe parfumate si le transformam in vise, unele lăcrimează de dor, altele ne alina cu zâmbetul eternității. Privește spre cer, ai nevoie doar de-o privire care să-ți mângâie rănile.