sentimente

De-aș fi inel și nu femeie,

în rugăciune mai purta,

să-ți fiu pe semnul crucii tale, iubirea!?

Şi munții ruginesc – Ion Brad.

”Şi munții ruginesc şi se-ntristează

Când, peste ceața sură, mai scapără vreo rază,

Când brazii doar, orgolioși, rezistă

La risipirea aprigă şi tristă

A frunzelor – simbolizând iluzii

Şi frații morților, pe care-auzi-i

Doar

Tu cum mai oftează,

Doamne-Sfinte

Sub rădăcini schimbate în morminte…

Pe-acolo te mai caut, iubita mea dintâi,

Când văd că vine iarna și rămâi

Tot singură, și nu mai vii acasă

Cu voalul de zăpadă și plânsul de mireasă ”

a iubi… a pătimi…

…doar sufletul sensibil poate descrie iubirea, durerea,

care v-a sta acolo sus, scrisă-ntr-o stea,

să ardă cu Luceafărul din cer.

 Noaptea țese dantela pasiunii misterioase ne poate spune secretele ei, despre durere și fericire, despre minciună și iubire…

Dacă iubirea ar fi văzută ca o boală, ar fi interzisă!?

 

Lângă fereastră…

A fost cândva de mult un sat
Și o căsuță mică de pământ,
Unde părinții mei m-au așteptat
Să mă întorc la ei plângând.

Și să le cer iertare c-am plecat
Și i-am lăsat atât de mult s-aștepte

Lângă fereastra dinspre sat
Cu mâna pe icoana din perete.

Doar câte-o rază le dădea lumină
Când în fereastră soarele apune,
Și se rugau la Domnul să le vina
Copilul ce s-a rătăcit prin lume.

Mă voi întoarce într-o zi acasă
Să vă sărut pe amândoi pe frunte,
Mi-e dor să îmi puneți pe masă
Pâine de casă și fructele din curte.

Și-am să vă cer atunci iertare
Și în genunchi am să va rog,
Ca înainte de noua mea plecare
Să va rugați la Domnul să mă-ntorc.

Că n-am să pot rămâne lângă voi
Și am să plec din nou mânat de soartă,
Dar va rămâne veșnic între noi
O lacrimă și-un scârțâit de poartă. Dorin Dumitru*

my photos

poteci de dor

Într-o zi mi-am adunat mica avere într-o basma şi am plecat în lume, atunci mi-am dat seama cât de puțin putem lua cu noi. Descălțată cu pantofi într-o mână am pornit într-o lume care mă aștepta,o lume de basm. O potecă care ducea, după cărţile citite, ea ducea spre un mal al marii unde delfinii se jucau în valuri de aur. Le-am povestit ce mi-se întâmplase m-au ascultat, oprindu-se din joaca lor,privindu-ma mirați. Obosită, soarele se înecă in mare,m-am așezat lângă o tufă, deasupra mea era în floare măceşul şi umbra lui parfumată avea sa-mi redea liniștea. Totul era de-o frumuseţe fără seamăn. Soarele începuse să apună, eu eram hotărâtă să nu mă întorc acasă, aici era o lume care mă împlinea. Soarele începuse să apună, lumina se stinse încet. Printre crenguțele de măces inflorit am întrezărit steaua mea, Venus , i-am spus sa se roage pentru mine, sa nu mă părăsească pentru că eram singură la răsăritul stelelor.. Steaua mea a a coborât peste mine, am suspinat adânc sub măceşul în floare, şi ochii ei de safir.

• Nu plânge, de ziua ta îţi voi oferi un dar.. nu am văzut darul oferit, dar l-am întrezărit în anii care au urmat. Vor fi tremurat adesea părintii, vor fi suferit, dar tata se putea recunoaște totdeauna în mine. Aveam să mă înșel deseori, dar aveam să păstrez stima lor până la moarte. Stăteam seara la apusul soarelui pe treptele casei tristă. Într-o zi mama întrebându-mă „de ce oftezi”, i-am răspuns că mi-e greu să intru în casă, ploua cu întrebări, ea, nu era la prima uimire auzind răspunsul… Dar cum puteam să trăiesc fără surâsul tatei şi obrazul frumos al mamei. Știam că avea sa vina o zi în care voi pleca pe drumul meu. Înaintea plecării mele am învățat semnele iubirii adevărate, să cunosc măsură comparației, cum să nu ajung la marginea societății. Eram în căutarea unei lumi, am descoperit cartea. Părăsisem o lume şi intrăm în lumea zbuciumului, a dorului, a spaimei, la gândul surprizelor ce aveau să vină. 
• Daca ai știi…