O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Posts tagged ‘nostalgie’

spectacolul vietii

Arta, transforma realitatea într-o visare frumoasă.. O picătură din scena lumii. 

„Lumea-i un teatru, noi suntem actorii”

Toamna, frunzele mângâie piciorul cu sunete rostite în taina, vântul matură frunzele îngălbenite pe aleii…  scutură picuri fini de apă ce cad peste tine ca un un joc de lumini. Toamna la modul general, este plină de mister, parcă te îmbie la sentimente pe care te-ai abținut, să le împărtășești, să le destăinui… Nostalgii ce vin și trec, precum norii aducători de ploaie..! Luna are farmecul ei aparte, pe cerul albastru.. de frig, bate cu razele ei la fereastră, te alinta, e reflectată în apa mărilor diamantine, e alintată prin poezii, picturi prin toate formele de exprimare artistică. Luna nouă ca o crăiasă caută ursitul cât e ziua de mare, pe dragul Soare; îl adoră oare? Este cel care cântă,  nu a aflat  de vise, compune ce simte, partituri în simfonie. Gânduri pictate pe flori de maci cu parfum de violete.. pentru pian.

O seara excelenta!

seara excelenta

 

reflexii prin ceata

Uneori fericirea apare pe drumuri singuratice, ca o lumină, cu o lacrimă în privire, roua dorului, ambele scrise cu petale de flori, o construcție de culori, iubind în culori, un simplu vals. Melodia s-a terminat. Pauza, ajuta la redarea muzicii fără culoare în oceanul de sunete, trecute prin furtuni… Mai apoi sufletul surâde îngăduitor, recunoscător, nostalgic amintirilor.

În universul infinit toate vor rămâne în uitare, doar nuferii simbol al nemuriri, vor mai spune, dacă voi mai fi.. Dacă sunt.

Moartea lebedei, Ion Grecea

ganduri

[…], duminica trecută, aici, ţi-am spus că locul acesta, al nostru şi numai al nostru, intim şi fermecător, lângă salcia asta, aduce aidoma cu scena ce mi-a fost pregătită pentru debutul meu cu Moartea lebedei. Salcia, lacul, zarea albastră… Ştii ce mi-am dorit eu, […]? Să vin dansând către tine în acel pas seul, primele secvenţe din Moartea Lebedei. Nu ştiu dacă aş mai fi putut merge în poante, dar aş fi încercat după atâţia ani […] să-mi împlinesc un vis, acela de balerină. Uite mă vezi? […] se ridică, încercă un releve, deodată glezna îi fu săgetată de o durere ascuţită, dar n-o luă în seamă şi ieşind de sub cortina salciei, în  sincopa  febrei şi a deznădejdi porni în acel pas seul, cu braţele întinse, unduindu-le uşor ca aripile unei păsări în zbor, zâmbind trist, amar cu părul negru […], cu ochii ei mari […] privind parcă peste lume.
Vârful piciorului atinse unda înfiorată a apei, apa îi cuprinse gleznele apoi genunchii…
Probabil murise…

lebada

„Amintirile se scurg ca apele prin vadul unui râu, se duc la vale parcă sărind din piatră-n piatra, stai pe mal, privind în unda limpede şi încerci să le distingi imaginea, ca-n luciul unei oglinzi. Unele fug, se tulbura destrămându-se în spuma câte unui val, te străduieşti să le aduni împreunându-le ca cioburile unui pahar; altele, statornice, îţi cheamă ochiul către ele, te fac să trăieşti aievea clipei de mult trecute, unele frumoase, pline de bucurii, de nostalgie şi încântare, altele, dimpotrivă…”