o felie de viață

Nu vă fie teamă să încolțiți într-o piatră,
sub cer, frumusețea
spirituală nu are riduri nici vârstă

ea arde și zâmbește,

ca o stea în tăcere.

Erau doi el și ea. S-au găsit undeva, și acum trăiesc o viață, amuzantă, o viață obișnuită, dar fericită. Erau fericiți pentru că erau împreună, este mult mai bine decât să fii singur.

El a purtat-o pe brațe, a aprins stele pe cer noaptea, a construit o casă pentru Ea, să aibă un loc unde să trăiască. Și toată lumea spunea: „Totuși, cum să nu-l iubești, pentru că el este idealul! Și i-au ascultat pe toți, a zâmbit, dar nu a spus nimănui că Ea și-a făcut idealul: El era aproape de Ea. Era micul lor secret.

Ea l-a așteptat, s-a întâlnit și l-a văzut, a încălzit casa pentru ca Lui să-i fie cald și confortabil. Și toată lumea spunea, ”Cum să nu o porți pe brațe, pentru că a fost creată pentru familie. Nu e de mirare că e atât de fericită!” Ei au râs și nu au spus nimănui, că doar cu El și numai cu el, ar putea fi bine.

Trăiau, iubeau și erau fericiți. Și toată lumea s-a întrebat: „Cum, nu vă supărați unul pe celălalt, într-o  perioadă atât de lungă de timp? Da, există! Nu vrei ceva nou?” El nu a spus nimic. Doar că erau ei doi. A fost secretul lor, a fost ceva ce nu se poate explica, și nici nu trebuia să explice cuiva.

Concluzia

”Sensul vieții noastre veșnic pasională
este viața însăși în toată splendoarea ei.
Nu este nimic mai frumos decât
această viață ”păcătoasă” pe pământ”

Norii ascund stelele, pentru ca ulterior să poată fi împărțite pe rând, ca niște cadouri.

a fi sau a nu fi…

„Lașii mor de mai multe ori înainte de moartea reală. Cei curajoși mor o singură dată” (William Shakespeare)

Mi-ar fi plăcut să-mi las creativitatea ne supravegheata să scriu povesti despre oameni despre emoţiile şi trăirile lor să le transform sentimentele în cuvinte, să creez universuri . Să am acea stare de libertate, e o stare de bine, de bucurie. Aşa îmi propusesem eu să arate blogul meu atunci când l-am creat. Cu oameni frumoşi care stau lângă tine, care pot să-ţi schimbe atitudinea şi viziunea. Idealistă…DA,  am fost cândva…

Nu criticul contează, nu omul care arată cu degetul când cineva se împiedică, nu cel care îți spune după ce ai realizat ceva: „Eu aș fi putut face acest lucru mai bine decât tine”. Meritele aparțin celui din arenă, a cărui față este acoperită de praf, transpirație și sânge, care se luptă neclintit, care se consumă pentru o cauză dreaptă, care, în cel mai bun caz cunoaște triumful unei victorii mărețe, în cel mai rău caz, dacă eșuează, cel puțin eșuează încercând lucruri mărețe, astfel încât locul său nu va fi niciodată printre sufletele timide și reci care nu au cunoscut niciodată nici îngâmfarea, nici victoria” (Theodore Roosevelt)