dansul cuvintelor

Viața pământească este un amalgam de vise.

Cât de încet te-am uitat!?
Nu te-am putut uita, dar te am uitat,
Ai apărut învăluit în mister,
Am început să-ți uit fața.

 La început, nu am putut să uit ochii, dar i-am uitat,

îți șoptesc cu buzele doar numele

și vântul a suflat, a trâmbițat, și-a spus la revedere,

peste fețele noastre triste.
Văd culori, aud note – magie

acolo unde sunetul pașilor trec încet,

și o picătură curgea pe obraji …
din zăpada care se topește lent…

Bolta cerului arzând de glorie stelară, privește misterioasă.

******

Dragostea este cel mai misterios sentiment uman. Poate că niciun alt fenomen, din viața umană nu a primit atâta atenție, ca dragostea. Poezii, poezii, romane, picturi … Câtă creativitate umană are ca scop dezvăluirea frumuseții, farmecul iubirii.

Un tânăr i-a dat Julietei o inimă, iar ea a luat-o cu frică … Păstrând secret… un vis imposibil, de pasiune și fidelitate.

Iubirea – este dragoste.

Ego-ul este cel care provoacă devalorizarea altei persoane. Mândria ego-ului duce la stima de sine, la un sentiment de importanță de sine și indiferență față de alți oameni.

tandrețe

Am întrebat… cât de departe…ești
Dar mi-ai răspuns cu altă întrebare:
Tu nu ai văzut că cerul strălucește
Si nu-i decât un pas.

O dragoste puternică, a îmbrăcat cerul cu explozii de culori, exilați într-o lume sfântă. Stele au început să se ofilească, de splendoarea iubirii lor, pe cerul albastru, întristat. Nu știu prea mult din povestea lor, dar dragostea nu a fost fragilă, sclipeau lacrimi de rouă dimineața și gânduri albastre de toamnă. O dragoste cu strălucire în vis, în realitate, – înseamna viață… un motiv de bucurie.

Uimirea minții de toamna, este acolo unde iubirea își varsă durerea, este cântecul tăcut din lumina colorată a vieții.

Richard Clayderman – La Tendresse

Putem trăi fără bogăție

Putem trăi fără glorie

Dar să trăim fără tandrețe

Nu se poate

Această nevoie de tandrețe

O avem din naștere

Pentru ca dragostea să domnească

E nevoie de iubire

Până la sfârșitul vieții.

„Trebuie, a spus el, să creăm o civilizație a iubirii”. Papa Ioan Paul al II-lea.

 

templul artei

baletul

Baletul este o artă a iubirii; pasiune, suferință, inteligenta. Doar cu pasiune pentru arta, poți trece peste forța rațiunii. Indiferent de pasiune, este un sacrificiu asumat. Știm asta!

„Le mariage de la musique avec la danse „

„-Balerinele nu plâng!
-Dar ce fac?
-Dansează!
-Şi lacrimile lor dansează.
-Poetele plâng?
-Da… Mereu…
-De ce?
-Ca să poată scrie…
-Şi eu plâng, ca să pot dansa”

Atât de uşoară,
încât ai impresia
că dacă ai sufla cu iubire
s-ar ridica spre nori…

Atât de realistă
încât nu îşi permite
să se desprindă de pământ.. Ana Panovici – Sfârșit de autograf

Baletul este despre o fată  de la tara, Giselle, care   moare  după ce a descoperit că iubitul ei este logodit cu altcineva. Moare în brațele lui Albrecht. logodnicul ei. Ajunge să duca flori la mormântul lui Giselle și plânge cu vina. Spiritul lui Giselle apare și Albrecht îi cere iertare. Giselle, în dragostea ei nemărginită, îl iartă cu blândețe.

 Giselle se întoarce în mormântul ei să se odihnească în pace.

„Disciplina pe care o cere baletul este obsesivă. Și numai cei care-și dedică toată viața sunt capabili să o facă. Picioarele tale se desprind și le cocoșați și apoi vi se cere să dansați din nou și să continuați să zâmbiți. Am vrut să devin un dansator profesionist de balet. ” Penelope Cruz

„Dansatorii de balet sunt printre cei mai mari sportivi vii”.

„Am iubit cu o dragoste care era mai mult decât iubire”. Edgar Allan Poe