te-am pictat

Beau cafeaua și … mă uit la cer …

 Și cerul se uită la mine … Același … albastru-gri, plouă… . Ascult sunetul ploii…unele picături cad zâmbind. Ai auzit?  Râd  – sunt ele, picăturile… lacrimi, perle de ploaie transparente.

 Și zâmbind în fața ferestrei, auzeam:  –Te-am pictat cu vopsea de soare, așa cum am simțit, cu inima, cu ochii și cu sufletul.

Am brodat sensibilitatea cu flori; emoțiile le împletesc.

Departe de ceruri, în tăcerea nopții, 

Unde de secole, poeții cântă cu zâmbet în inimă,

 în albastrul nopții, femeia.

Femeia a rămas o întrebare fără răspuns.

         –   Două femei trăiesc în mine

Una … singură … frumoasă

sensibila si vulnerabilă.

Cealaltă … este ruptă din vis …

Fragilă, delicată, ca și cristalul

sursă eternă de fantezii,

Ea … este liniștită și tăcută.

Cum să trăiești … când sufletul arde?

Când înăuntru … există o luptă?

Sunt speriat. Cine câștigă?

Când se va  sfârși războiul? ..

 … s-a terminat.

Ce mai contează … IUBIRE sa fie, 

O floare roșie aprinsă numită LOVE,
Ea, nu se va usca niciodată pe Pământ.

Focul iubirii ar trebui să fie aprins doar cu o privire.