Pictorul, Eugene Delacroix

Pictorul romantic francez Eugene Delacroix a început să lucreze la celebra sa capodoperă „Liberty Leading the People” în toamna anului 1830, el era un pictor consacrat în Franța și un lider al romantismului francez. Această pictură este istorică, monumentală, ea descrie de fapt ceea ce a fost pe vremea lui Delacroix.

În prim-plan îi vedem rebeli morți, oameni ale căror vieți au fost sacrificate pe altarul libertății, centrul este ocupat de Statuia Libertății care se uită peste umăr pentru a se asigura că oamenii o urmează. În colțul din dreapta al picturii se află un simbol al Parisului – Catedrala Notre Dame.

Când fiecare neam care poartă lanțuri
se va ridica și va căuta câmpiile de luptă,
Cu fața înroșită va flutura în luptă
bannerele Lor, aprinse în lumină:
„Pentru libertate!” Strigătul lor va fi;
Strigătul lor de la est la vest,
până când tiranii sunt deprimați.
Acolo voi ceda
cu bucurie viața Mea pe câmp;
Acolo va curge ultimul sânge al inimii mele,
Iar eu ultimul meu strigăt.

Soția mea și sabia mea ne sărutăm în timp ce ne îmbrățișăm!
Multe săruturi arzătoare am apăsat pe buzele ei. Petofi Sandor, poet,

George Roux, pictor

„Culoarea este claviatura, ochii sunt armonii, sufletul este pianul cu multe coarde. Artistul este mâna care cântă, atingând o cheie sau alta, pentru a provoca vibrații în suflet.”

În pictura „Spirit” a lui George Roux, o superbă doamnă în rochie albă este văzută cântând la pian. Talia ei subțire și forma frumoasă sunt plăcute din punct de vedere estetic, iar fața bărbatului arată șoc și uimire. Poate că el este văduv și aceasta este fantoma soției sale. Numai muzica are o astfel de putere să ne miște, să ne aducă la lacrimi, să ne purifice, să ne transmită dorință și romantism și chiar să ne facă să ne îndrăgostim sau să ne împărtășim dragostea.

George-Roux-spirit-1885

Pe acoperiș un porumbel,
O stea în cer,
Pe genunchi dragostea mea,
Pentru care trăiesc și mor;
În răpiri o îmbrățișez
și o legăn în genunchi,
Așa cum picătura de rouă se balansează
pe frunza copacilor. Sandor Petofi, poet

William Turner, pictor impresionist

Turner, un pictor care îmi place și pe care l-am mai publicat într-un articol.

William Turner s-a născut la 23 aprilie 1775, Unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai picturii din epoca Victoriană (în timpul domniei reginei britanice Victoria în 1837-1901)

Pentru Turner, peisajul a servit ca mijloc de a-și exprima atitudinea față de diversitatea experienței umane și nu doar ca o modalitate de a arăta că lumea din jurul său este frumoasă sau teribilă.

Marele Canal din Veneția. 
1835. Dar principala lucrare e Veneția. Turner, care simte atât de subtil jocul luminii, mișcarea apei, strălucirea soarelui, probabil părea un paradis.

Ultima călătorie a navei „Brave”. Pe fundalul unui cer aprins de apus .„Suntem prea departe de soare pentru a descoperi în el ceea ce ne orbește„. (Nicolas Poussin )

Această pictură a fost expusă la Academia Regală în 1839 și a fost imediat declarată „cea mai uimitoare lucrare a celui mai mare maestru al timpului nostru”. Imaginea poetică și tristă a unei nave vechi care a pornit în ultima sa călătorie a fost pentru artist un memento al fragilității vieții pământești în general. Pe pânză, apusul de soare ocupă întreaga parte superioară a imaginii – lumina – are cea mai mare densitate fizică aici.

Un curcubeu și ploaie, 1798.

William Turner, a arătat libertatea artistică de gândire atât de caracteristică pentru el, reprezentând reflexia unui curcubeu pe suprafața unui lac.

Turner recurge la diverse tehnici asociative care se găsesc adesea în poezie. Printre ele, aluziile ascunse; comparații directe de forme și metafore, experiențe umane meschine, să exploreze adevărurile universale ale existenței noastre.

Pescarii pe mare 1796.
Această pictură a fost expusă la Academia Regală în 1796, împreună cu zece din lucrările sale. Turner a transmis sentimentul de confuzie și instabilitate a ființei, percepția sa asupra lumii, manifestată în toate lucrările sale ulterioare.

Trecerea lui Hannibal peste Alpi, 1812
Unul dintre exemplele utilizării de către Turner a esteticii sublime într-un context politic. Aceasta este o alegorie a speranțelor de a câștiga stăpânire în confruntarea cu natura și de a depăși slăbiciunea înnăscută și inconsecvența naturii umane nu sunt în zadar. Ironia ascunsă a fost adresată compatrioților lui Turner – locuitorii Imperiului Britanic, avertizând despre pericolele care îi așteaptă dacă, la fel ca Hannibal, își pun interesele mai presus de cele ale statului.

William Turner, pe mare

O, catargul unei corăbii.
Singur.

Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor pe coarde. Pablo Neruda