picătura de culoare

 „Pictura este lumina soarelui.”

Frumosul din sufletul pictorului dă culoare picturii, ca oamenii să se vindece de răceala sufletească.

Regele Solaris avea o pasiune: pictura. În afară de asta, nevoia şi talentul îl făcuseră priceput în arta de a construi – construise singur o casă mică din lemn cu chirpici. Casa o vopsea în fiecare an altfel, iar tavan nu avea. Practic, dormea sub cerul liber ca să poată privi noaptea stelele, iar ziua norii. Când ploua acoperea casa cu o placă foarte mare, transparentă, făcută tot de el, din cleiul copacilor de pe insulă. Muncise mult timp la casa , dar îi plăcea să privească prin el spargerea stropilor de ploaie sub propria lor greutate.Trăia singur, sau poate tocmai de aceea, îi plăcea să deseneze oameni, mai ales chipurile lor. Când era trist sau supărat, lua creionul negru şi desena pe hârtie oameni, însă negru si albul, împrumutau din supărarea regelui. Iar desenul era unul trist.

Când umplea desenul de culoare, ceva făcea că tabloul să prindă culoare şi să devină plăcut ochiului. Dar mai ales sufletului. Ultima picătură de culoare o punea cu pensula pe chipuri – era zâmbetul din sufletul fiecărui om, iar după ce a terminat a realizat că nu mai era trist sau supărat. Acum regele Solaris a aflat că picătura de culoare îi învia pe oamenii de pe hârtie făcându-i să-i spună, fiecare, câte o poveste, mereu era o altă poveste.