O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Posts tagged ‘ploaie’

mai frumoasă

aaa

„Acelea care păstrează capacitatea de a aduna frumuseţea nu vor îmbătrâni niciodată .”

Aş vrea s-adun în palme tot ce e frumos. Un pic de cer, pe unde numai îngerii păşesc cu flori de dor, prin umbre divine ascultând melancolia pământului şi lacrima lui. O gradină înstelată, unde copacii au flori de lumină şi nestemate, cu nopţi pline de aer de argint, o frumuseţe rece, unde se oglindea Luna, palidă . Cu tăcerile care mângâie florile înmiresmate cu o tainică lumina, cât un bob de cristal. Eu nu ştiu a muri. Ascult visul şi creez. Te-am sărutat cu ploaia, te-am iubit cu gândul, te-am mângâiat cu florile cuprinsă de energii divine.
Te-am ridicat pe un nor de mătase, să-mi fi ochiul pe care-l visez, să nu înflorească uitarea.

 

contraste

Iubirea şi ura sunt cele mai puternice sentimente … iar ura este mai puternică decât iubirea deoarece ea ruinează şi distruge iubirea. 

… Să întorc timpul aş vrea să pot să spun tăcând. Povestea mea şi a ta.. Amintirea celui dintâi sărut… nebunia primei întâlniri… le-aş regăsit cu  dor imens.. Ura împăcată cu ce o voi mai putea răsplăti?!

iubirea

Picături de ploaie calde şi reci ce cad misterioase.

image

O floare atinsă de iubire, surâde clipei..

IMG_8143

idei în dezordine

Folosim uneori cuvinte care ucid: iubirii, sentimente, rănesc. Intram în dragoste cu orgolii, cu toate ca la iubire se ajunge; Pur. Simplu.

În operele literare se petrec evenimente, dar sentimentele sunt acolo, chiar dacă numele lor, nu sunt reale. E fantezie, de aceea este literatură.

 O ploaie de petale roz catifelate, parfumate, vă doresc sa va fie calea. Azi şi mereu!

magnolia

Reflecţii

Har minunat, dulce sunet.

A venit primăvara, în sufletul tău! Tu şti cum e? Soarele străluceşte pe ploaie, ploaia cade pe soare… M-am gândit cum vreau să mă atingă picăturile de ploaie; precum clapele de pian, care să-mi creeze o simfonie muzicală acompaniata de festivalul cromatic al culorilor. Să am ochii ca de scânteie, lucind ca astrii…, de bucurie obrajii să strălucească, creierul să nu slăbească.. din cauza inimii… Să nu-mi pierd credinţa în umanitate, datorita unor picături murdare care cad peste Omenire. Exista o scânteie de bucurie care îmi dă certitudinea că ELE…, nu murdăresc, Omenirea!

picaturi

atat de frig….de dor

Octavian Paler urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie și simultan și pe cele ale Facultății de Drept din București. Afost un scriitor, jurnalist, editorialist și om politic român. Literatura lui este variată (poezie, eseuri, romane, jurnale).

Atii simţit vreodată că vi se face frig de dor? Eu da.De oriunde mă întorc în mine mă înfioară gândul că nu voi revedea o culoare albastră ce mi-a atins sufletul, un zâmbet inocent şi cald care vorbea şi tăcând, o îmbrăţişare care mi-a dăruit toată căldura ce putea fi dată unei prime întâlniri care de fapt a fost şi ultima.

Aţi simţit vreodată că sufletul plânge şi e îngheţat de frig pentru că muzica lui frumoasă şi liniştită nu va putea ajunge la sufletul care iubeşte aceeaşi muzică, în nopţi târzii de primăvară? Eu da. În tăcerea din inima mea suspină neauzită decât de mine chemarea, pentru o apropiere imposibilă, deci cea mai frumoasă.

Eternal-Love_Oil-Painting-Replica-38165

Privesc cum norii se plimba mândri de ropotele de ploaie ce ni le-au dăruit o zi întreagă, un soare ce se alintă trimiţându-ne ici colo câte o rază, păsările ce vin până-n fereastra care parcă ar vrea cu trilul lor să-mi dea căldură de care am nevoie, copacii ce freamătă cu frunzele prea ude încă de stropii grei de ploaie, un guguştiuc ce-şi cânta ca şi mine singura melodie pe care învăţat-o.

Aţi simţit cum ochii vi se umplu de lacrimi şi parc-ar vrea să plângă de neputinţa şi de dor? Eu da. Cum mii de cuvinte pleacă din interior spre înafara şi se opresc doar cu puţin înainte de a fi rostite? Pentru că cel ce-ar trebui să le asculte e, mult prea departe? Sau doar pentru simplul motiv că se consideră inutile dacă nu pot încânta auzul celui drag? Eu da. Cum mâinile îţi tremură pe-o cană de ceai aburind pentru că nu i-o poţi dărui celui iubit, decât în gând sau niciodată? Eu da.

Şi iată o lacrimă mai curajoasă alunecă liniştit pe faţă. Ea doar curge. Nu are sentimente. Sau are? Ne ajută, ele, lacrimile să scăpăm de tot ce-i rău în suflet? Voi ce spuneţi? De ce nu ne plac lacrimile oare? Nu cumva ar trebui să le iubim? Dar mai e loc pentru iubire atât de imposibilă pe lângă prima? Voi ce credeţi? Şi timp? Duşmanul nostru cel mai de temut? Poate că da, poate că nu.

Voi afla răspuns la toate aceste întrebări ce cu drag eu vi le pun? Poate că da, poate că nu. Dar eu voi aştepta, aici, în cercul meu de gânduri ce mă inunda cu miile în fiece minut. Voi aştepta ceva ce e posibil să nu mai vină niciodată. Sau mă înşel? Şi dacă se va-ntoarce? Va fi mai bun şi cu-o idee mai încrezător? Mai puţin stăpânit de-o teamă pe care, culmea eu am intuit-o, ba mai rău, am înţeles-o? Poate că da, poate că nu.

Ideea e că eu voi aştepta, şi-n tot acest răstimp mă voi întoarce la clipele de fericire ce mi-au fost dăruite pentru a le spune cât de nepreţuite sunt pentru mine şi le voi ruga să rămână cu mine pentru a nu-mi mai fi atât de frig… de dor. Octavian Paler