poezie

”Răpește-ți femeia ce-n inima ta a pătruns!” Friedrich Nietzsche

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru

cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.    Elena Armenescu.

*********

Poartă-n ochi seninul. Poartă noaptea-n păr.
Nu i-am spus iubitei nici un adevăr.

M-a-ntrebat: “Afară viscolu-i buimac?
Să-ncălzesc căminul, patul să ţi-l fac?”

Am răspuns iubitei: “Azi, prin vînt şi ger,

flori albe leapădă din cer.

Poţi aşterne patul şi sufla-n cămin,
Eu şi fără tine sunt de viscol plin”  Serghei Esenin – Poartă-n ochi seninul

---

Să-mi fii tu oare-n veci pierdută?

Te-ai dus fără păreri de rău?
În încăperea-acum tăcută
Aud într-una râsul tău.

Cum călătorul dimineaţa,
Scrutează-al spaţiului mister,
Dar zarea i-o ascunde ceaţa,
Iar ciocârlia cântă-n cer:

Astfel privirea mea străbate
Prin crâng, pe câmp, prin locuri noi,
Iar cântecele mele toate
Te cheamă jalnic înapoi!

Celei de departe – Johann Wolfgang von Goethe

 

Satul cu dor

Din coșuri ies rotocoale de fum, la geamuri răsar amintiri….

„Sătucul ce mi-a fost întâia carte

 Din care am citit despre-omenie

 Despre onoare, despre bunătate,

Nimeni nu cere-acolo o simbrie

 Nici vreo taxă pentru libertate.

 Căsuțe împodobite cu ștergare

Grădini de vis şi mândru curcubeu

 Se aștern covoare de mărgăritare

 Ce rupte-s parcă din Calea Lactee.

Doar freamătul pădurilor ajunge

Să-ţi umpli sufletul de armonie,

De roua care fruntea  atinge

 Tril de păsări într-o simfonie

Mi-e dor de-un petec de copilărie

Mi-e dor de-o oază de sinceritate

 Mi-e dor de lelea de-al ei bădie

De-un aer pur de seninătate

Purtând în suflet cald, melancolia,

Te voi numi mereu – Satul CU DOR..  Resteman Georgeta Minodora 

 

Dac-ai veni…

..ai vrea să fure cerul o privire… să vezi cum cade pe pământ un strop de fericire… ai vrea…

Dac -ai veni..  
As împleti cunună peste casă
Și soarele lângă poteci culcat
Ți-ar săruta pantofii de mătase

Și eu ți-aș cere mâna cu brățară
Și te-aș ruga să-ți porți cu mine pașii
Pe unde veseli fluieră cosașii
În ochi cu ziuă blândă și sprințară.

Am rătăci pe câmpurile ude
Să vezi cum se desfoaie dimineața
Și-am asculta cum colcăie viața
În ierburile proaspete și crude.

Ar crește galben soarele din grâu
Și apele s-ar arginta în zare,
Tu ai culege-n ochi priveliști clare
Și te-ai scălda-n lumină ca-ntr-un râu.

Un smoc de spice-ai treiera-n palmă
Să afli de e bobul copt și plin,

Și-un greier negru și-o lăcustă, lin,
Ar năvăli în sânul tău de-a valma.******  (Zaharia Stancu)

Rugăciune…

… Octavian Goga

Rătăcitor, cu ochii tulburi,

Cu trupul istovit de cale,

Eu cad neputincios, stăpâne,

În fața strălucirii tale.

În drum mi se desfac prăpăstii,

Și-n negură se-mbracă zarea,

Eu în genunchi spre tine caut:

Părinte,-orânduie-mi cărarea!

 

În pieptul zbuciumat de doruri

Eu simt ispitele cum sapă,

Cum vor să-mi tulbure izvorul

Din care sufletul s-adapă.

Din valul lumii lor mă smulge

Și cu povața ta-nțeleaptă,

În veci spre cei rămași în urmă,

Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

 

Dezleagă minții mele taina

Și legea farmecelor firii,

Sădește-n brațul meu de-a pururi

Tăria urii și-a iubirii.

Dă-mi cântecul și dă-mi lumina

Și zvonul firii-ndrăgostite,

Dă-i raza soarelui de vară

Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,

Pe veci strigarea lor o frânge,

Și de durerea altor inimi

Învață-mă pe mine-a plânge.

Nu rostul meu, de-a pururi pradă

Ursitei maștere și rele,

Ci jalea unei lumi, părinte,

Să plângă-n lacrimile mele.

 Dă-mi tot amarul, toată truda

Atâtor doruri fără leacuri,

Dă-mi viforul în care urlă

Și gem robiile de veacuri.

De mult gem umiliții-n umbră,

Cu umeri gârbovi de povară…

Durerea lor înfricoșată

În inimă tu mi-o coboară.

 În suflet seamănă-mi furtună,

Să-l simt în matca-i cum se zbate,

Cum tot amarul se revarsă

Pe strunele înfiorate;

Și cum sub bolta lui aprinsă,

În smalț de fulgere albastre,

Încheagă-și glasul de aramă:

Cântarea pătimirii noastre . 

Avem nevoie să îl găsim pe Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate fi găsit în zgomot şi agitaţie. Dumnezeu este prietenul tăcerii. Observă cum natura – copacii, florile, iarba – cresc în tăcere. Observă cum stelele, lună şi soarele se mişca pe cer în tăcere.

                                                                            – Maica Tereza de Calcutta-

passage into midnight

De câte ori e nevoie,aprinde un vis si lasă-l sa ardă în tine.

Alfredo Roldán,pictor

Dă-mi, te rog poezie

sufletul înapoi,să pot pleca dincolo,
în nemurire!
La vremea Judecăţii,
mă va întreba Domnul:
Ce-ai făcut cu sufletul?
Și eu ce-I voi putea răspunde?
L-am uitat, Doamne,
închis în poezie.
Iartă-mă!      (Angelina Nădejde)