poezie
Numai noaptea Zaharia Stancu
Numai noaptea vino, când tăcerea
Se loveşte tainic de fereşti,
Când mă-nchid ursuz în încăperea
Unde stau şi-aştept să te iveşti.

Ca un far ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.
Fluturând în urma ta eşarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac!
Şi la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca să fii şi mai neaşteptată
Decât ai fi fost, venind prin vis.
Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cât aceste nopţi ce mă-mpietresc.
Dacă vii, bătând uşor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc!
Numai noaptea, când e lună plină
Şi pe stânca neagră, lângă-un trunchi,
Presimţindu-şi pântecul, virgină,
Căprioare cad în genunchi,
Când se umple cerul cu şoapte
Pline de mister şi prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,…
Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopţii pe obraz.
Locuiesc la ultima răscruce!
Cheia-i lângă poartă pe zăplaz!!
William Shakespeare
Nu-s ochii dragei mele stropi de soare
Şi roşul gurii ei nu-i de coral.
De-i albă neaua, sânu-i oacheş pare
Şi negrul păr i-e ca o sârmă-n val.
Ştiu roze albe, ştiu şi roze roşi,

Dar nu-i socot obrajii trandafiri
Şi-s balsamuri mai dulci să le miroşi
Decât e boarea întregii sale firi.
Îmi place s-o aud, deşi plăcut
Mai mult mi-e zvonul muzicilor parcă.
Eu mers de zâna încă n-am văzut,
Dar draga mea e clar că-n ţărnă calcă.
Şi totuşi, eu o cred la fel de rară
Cum spun şi cei ce mint când o compară.

……………………………………………………………..
“Bine spunea cine spunea că iadul şi raiul sunt aici. Degeaba ne-am uita după ele în cer. Iad cât cuprinde şi o fantă îngustă prin care ţi se pare că întrevezi raiul.” Radu Aldulescu “Am zis să-mi fac o casă a visurilor, și am făcut-o pe hârtie, în romanul acesta, ”Rezidenți în Casa Visurilor” Un romancier care descrie „o lume de pe care Dumnezeu și-a luat mâna.” printre alte romane, „Ana Maria și îngerii”, Radu Aldulescu