miracolul lumii
„Îmi amintesc că într-o zi m-am trezit în leagănul meu.
Am crezut că o
pasăre mare mi-a deschis gura cu o aripă și mi-a mângâiat buzele cu pene„
Aici, ascult sunetul vântului și echilibrul sufletului, lumina universului și strălucirea tuturor stelelor, oglinzile cerurilor și reflexia pământului în marea infinită… Timpul vine în fiecare zi cu soarele, apoi dispare, stinge stelele și le îneacă în abisul mării; îmi captează gândurile, și le trimite la ceruri, la soare, unde se nasc corzi subțiri ale sufletului, această muzică perlată a mării.
Dumnezeu ne-a dat două abilități prețioase: să ne amintim și să uităm.
Poem- Aici te iubesc, Pablo Neruda
Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.
Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.
Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.
Zăpada se dezvăluie în forme care dansează.
Un pescăruş argintiu alunecă din vest.
Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.
O, catargul unei corăbii.
Singur.
Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.
În depărtare, marea sună şi răsună.
Acesta este un port.
Aici te iubesc.
Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.
Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.
Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grele
ce străbat marea fără destinaţie.
Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.
Porturile devin triste când după-amiaza acostează.
Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.
Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.
Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.
Dar noaptea revine şi începe să-mi cânte.
Luna îşi răsfrânge visul neîntârziat.
Cea mai mare stea mă priveşte prin ochii tăi.
Şi, când te iubesc, pinii îţi cântă numele în vânt
cu frunzele lor ca de coarde.
Iunie este
poveste.
arta si natura 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.