sărbătoarea sufletului
Ce faci la ora când mi-e dor de tine?* – trăiesc simplu și dăruiesc mult;
fragmente de culoare.
Dăruiesc înțelesuri și trăiesc conștient. Fiecare dintre noi are puterea de a lumina cu darurile sale, cu vocația sa. Pictura desenată pe o stea răspândește lumină ”Voi sunteți lumina lumii,” a spus Mântuitorul. Să redai în cuvintele și imaginile potrivite este esența să faci o prioritate din celălalt, atunci devine instrumentul esențial al artei tale. Cele mai frumoase expresii ale iubirii le-am găsit, știm bine, la artiști, poeți.
Am văzut cazând o stea,
Mi-am pus pe loc o dorință,
Dar prea mulți oameni i-au văzut căderea
Și prea multe dorințe s-au contrazis
Așa că fiecare a rămas dezamăgit,
Iar doleanța s-a pierdut în Univers.
Sunt prea puține stele căzătoare
Iar noi suntem mulți aspiranți,
Fiecare cu speranțe nespuse,
Care așteaptă steaua lor,
Dar ea se prăbușește confuză
Si se prăbușește fără de folos.
…..
Aștept cu răbdare o stea doar a mea,
Să-i văd doar eu venirea spre Pământ,
Numai mie să-mi audă dorința-mi fierbinte,
Să se bucure că moare cu rost
Și prin sacrificiul ei luminos
Să ne-ncununeze cu iubire veșnică.
Risipă de stele, autor Petru Racolțea, din volumul ”Versuri pentru suflet și cuget”
Tandrețea este o emoție și o poți trăi față de o persoană, față de o floare…
Acuarelă
Nguyen Thanh Nhan, artist contemporan, vietnamez.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.