o iubesc

Tot drumul vieții e fascinant, plin de trăiri, plin de lacrimi, de căderi, de zâmbet, de bucurie, de durere, de dor, și de culoare. Trăiesc visând și admirând un om, care a adus cu el o lecție, un dar, o binecuvântare, o mângâiere, un vis, un dar, pe care nu-l voi putea înlocui niciodată, oricât aș vrea.

Cât costă un dar, atunci când te-ai jertfit lăsând ceva în urma ta?  E nevoie de mult curaj să te dăruiești? Lăsăm în urma noastră bucăți din noi, frânturi de gând, lăsam zâmbet, bucăți de suflet.

Cine sunt eu? Sunt un curcubeu de ploaie.

Eu sunt flacăra unui foc fierbinte.

Ce înseamnă iubirea?… Nu știu.
Renaște cu o nouă zi.

• Doar pe ea … O iubești… Așa cum e.

O iubesc atunci când surâde misterios, când e puțin tristă și când suferă și se topește de dor și atunci când plânge ca un copil. O iubesc și atunci când tace, absentă, melancolică, când ascunde tainele pentru care o iubesc. Și când e rece, tăioasă, când crede că poate schimba lumea. Și când e dulce și tandră, și când te lasă să-i vezi inima, alteori împietrită de dureri. Și atunci când îmi spune ,”Îmbrățișează-mă, că nu pot nici să inspir nici să expir”

Îmbrățișări de inimă!

Robert Panitzsch, pictor

Vă doresc să aveți tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

arta daneza

ROBERT PANITZSCH (Danemarca, 1879-1949)

O! era atâta de frumoasa grandoarea începutului de toamna. Mi-amintesc ca într- zi splendida de toamna, atunci când frunzele încep sa-si schimbe culoarea, sub razele luminii din apus s-a rupt o frunza dintr-un pom, prea grea-i era povara – si,a mai căzut o muza, in dans de ballerina. O vara întreaga au dansat pe „note muzicale”.  Iar acum sub stropi de roua,ude,ca doi iubiți se îmbrățișau si se gândeau cu înfrigurare, ca poate-i ultima îmbrățișare.

 Se vede ca-i grea despărțirea. 

Sa-mi ascund sufletul sa nu pătrundă vreo raza de lumina: s-ar prăbuși. E toamna!