Frumusețea primăverii

Cine știe ce este frumusețea?
– Un vis!

Natura, amintindu-și de idealul veșnic,
Violetul iubirii, cristalul feeric,
caută perfecțiunea,
în primăvară.
Pe cenușa primăverii și a secolelor
Florile înfloresc, iar cu ele copiii,
în visul
tuturor femeilor din lume, în frumusețe.

Cred ca feminitatea este esențialmente iubire, iubire care nu pune condiții, care trece dincolo de așteptări, care dăruiește firesc, fara zarva si fara împăunări, întocmai ca un izvor ce se afla exact acolo pentru cel însetat. Iubire care nutrește, iubire care vindeca, iubire care alina, iubire care rodeste, ea, mama, iubita, prietena, sora, fiica, țărmul care te iartă de Fire si-ti susține oricând reîntregirea. (Odette Irimiea )

Luna apunea.

iar când ea râdea.

soarele răsărea.

dar nu mai știam.

de sunt din vreun neam.

iubeam.

mă iubea eu eram ea – N. Stănescu.

„…ține-mă în brațe/cum m-ai învesmânta în cer!/închide ochiul drept/pentru ca stângul/sa-mi poată răsări stele/pe creștet!”
 

vălul negru

Încercă să stai departe de invidie, dacă reușești

învață secretul unui râs discret.

actriță

Voalurile au fost la modă la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. până la Primul Război Mondial; au fost atașate la marginile pălăriei și au acoperit fața complet sau jumătate din față.

Ridică, Te rog, vălul!

Privește în ochii mei încă o dată.
Lasă o imagine senină ca amintire, misterioasă și în același timp tandră.

Vălul nu este ridicat, zâmbetul este rece.

Sub
vălul negru de
ceață se află ochii frumoși ai femeii obosite

 Și cu respirația ei plină, de emoție.

– Te-am văzut… în mulțimea de oameni,

Ea zâmbea cu durere în ochi …
El, și-a amintit brusc de râsul lui vesel,

 Cât de fericiți au fost, odată,

Dar viața a pus capăt tuturor lucrurilor.

 Ea a zâmbit trist când s-au întâlnit…
Privirea alunecă peste chipul iubitului frumos,

pe care încă
îl mai iubește.

El poate e fericit cu cineva.

Ajustându-și pălăria, coborându-și
ochii,

 Ea a oftat, spălându-și visele…
  A zâmbit trist,

Lacrimile i-au

curs pe față, ascunzându-se sub vălul negru.

perioada victoriană

De obicei, epoca victoriană este asociată cu perioada puritană, când comportamentul doamnelor și domnilor era strict reglementată. Exprimarea deschisă a sentimentelor și simpatiilor cuiva a fost privită ca un semn de prost gust și a provocat o furtună de indignare și condamnare din partea societății. Dar victorienii au găsit o modalitate de a-și exprima sentimentele și intențiile. Au făcut-o prin flori. Apoi, un singur buchet frumos ar putea transmite pasiune, în sufletul unei iubite.

În timpul domniei reginei Victoria (1837-1901), florile împodobeau totul în jur, de la obiecte de îmbrăcăminte la trăsuri cu cai. În același timp, limbajul florilor câștigă popularitate. Cunoașterea semnificației florii a fost privită ca un semn de bună educație. Chiar și aroma unei anumite plante ar putea spune despre intențiile unei persoane.

„Nimeni nu va dormi, nici măcar tu, o, prințesă, în camera ta rece”, „veghează la stelele care tremură de dragoste și speranță”,

Pomul Crăciunului🌲

Crăciun frumos cu bucurii și fericire în suflet.

Amintire de la Târgul de Crăciun, Viena.

S-a aprins o stea

– Hristos S-a născut!
Lumea s-a luminat!

Fiecare vis aprinde în univers o luminiță.

Crenguța de vâsc aduce bucurie și noroc în dragoste.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c’aşa vrea Dumnezeu.

Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.

Şi zboară’ncet de-alungul pădurilor de brad,
Şi cântă’ncet; şi mere şi flori din sân le cad.

Iar florile s’anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumina şi-aşa e de frumos!

Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei. George Coșbuc

In amintirea tatălui meu, o melodie pe care o dedica mamei mele.💗💗