Două jumătăți

Filozoful i-a aruncat un măr în palmă  și a spus gânditor:
– Oamenii cred că sufletele lor sunt ca merele.

– Adică? – s-a interesat elevul său.
„Mai precis, jumătăți”, a corectat filosoful.
– Cam așa e. A tăiat cu grijă mărul în două și l-a așezat pe masă.
– Există o astfel de credință că pentru fiecare persoană există un cuplu ideal.

Se pare că Dumnezeu, înainte de a trimite suflete pe lume, le taie în jumătate, în jumătăți masculine și feminine. Ca un măr. Așadar, aceste jumătăți se caută unele pe altele. Și se găsesc? Cum vă imaginați asta? Care este probabilitatea unei astfel de întâlniri? Știți câți oameni sunt pe lume?
– Multi.
Și pe lângă asta, ei bine, se vor găsi reciproc. Crezi că vor face un măr și se vor trăi în pace și armonie?
– Ei, da. Nu-i așa? – studentul a fost surprins.
– Nu, nu e chiar așa. Profesorul luă jumătate de măr în mâini și le ridică la fața lui.
– Iată două suflete proaspete care coboară pe lume. Și ce face lumea cu sufletele umane? 
Taie din ele o bucată sau mușcă.
Profesorul a mai luat câteva mere.
– Am tăiat fiecare în jumătate, adăugăm două jumătăți din mere diferite la întâmplare – și ce vedem?
– Nu se potrivesc, încuviință ucenicul.

Am rezumat, de pe un site străin.

Este o pildă pentru cei care își caută jumătatea. Prin urmare, probabilitatea de a întâlni a doua jumătate este foarte mică, ea nu se naște , ci devine, prin eforturi de ambele părți. Oamenii care se iubesc, devin unul. Iată exercițiul iubirii. Se susțin reciproc și se împing spre succes, se completează armonios.

Există adevăruri care au culoarea vizibilă.

De dragul meu dacă-mi primești iubirea

şi-o cheltui, nu te voi fi blestemat

şi totuşi te blestem, de-i iei sclipirea

fără să ţi-o dorești cu-adevărat!  Shakespeare

În fiecare dimineață, o persoană se ridică și merge la luptă, cu sine, cu lumea, cu Dumnezeu. Două lucruri sunt suficiente: a fi tu însuți, a fi capabil să trezești admirație și recunoștință. Să rămâi mereu același luminos, amabil,unic și fermecător. Atunci când cineva face un lucru rău intenționat, acest lucru nu se numește greșeală. Punct.

 

 

 

 

 

Shakespeare

„Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului” – William Shakespeare

Shakespeare a creat lumea în șapte zile – Marin Sorescu

În prima zi a făcut cerul, munții si prăpastiile sufletești
În ziua a doua a făcut râurile, marile, oceanele
Si celelalte sentimente –

Si le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar,
lui Antoniu, Cleopatrei si Ofeliei,
Lui Othelo si altora, Sa le stăpânească, ei si urmașii lor,În vecii vecilor.

În ziua a treia a strâns toți oamenii
Si i-a învățat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei si asa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.

Atunci au sosit si niște indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Si le-a spus ca nu le rămâne decât sa se facă
Critici literari
Si sa-i conteste opera.
Ziua a patra si a cincea le-a rezervat râsului.
A dat drumul clovnilor
Sa facă tumbe,
Si i-a lăsat pe regi, pe împărați
Si pe alți nefericiți sa se distreze.
În ziua a șasea a rezolvat unele probleme administrative:
A pus la cale o furtuna,
Si l-a învățat pe regele Lear
Cum trebuie sa poarte coroana de paie.
Mai rămăseseră câteva deșeuri de la facerea lumii
Si l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a șaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut.
Directorii de teatru si umpluseră pământul cu afișe,
Si Shakespeare s-a gândit ca după atâta truda
Ar merita sa vadă si el un spectacol.
Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovit,
S-a dus sa moara puțin.

„Păcatele altora să vă judece atât de zelos, să începeți cu voi și să nu ajungeți la alții”;

 Gravurile uimitor de frumoase sunt „Eroinele lui Shakespeare: personajele feminine principale din piesele marelui poet” (1849). Este un fel de album publicat de gravorul și ilustratorul Heath Charles. 

https://viataoperadearta.wordpress.com/2019/01/09/william-shakespeare/

Cum te iubesc?

Cuvintele mute vorbesc cel mai tare, din arta sentimentelor. 

”Oamenii cât timp vor mai respira sub stele

tu vei răzbi, trăind în versurile mele.” Shakespeare

 Elizabeth Barrett Browning (n. 6 martie 1806 – d. 29 iunie 1861) a fost o poetă engleză. A scris versuri de o deosebită sensibilitate dedicate soțului ei, poetul Robert Browning. Își exprimă admirația fata de ea. Își vor trimite scrisori de dragoste, culminând cu căsătoria lor.

Ce este arta, dacă nu viaţa la o scară mai înaltă, cea mai înaltă?

De va fi dat să mă iubești , să fie din dragoste…

Cum te iubesc se întreabă poeta, în suflet și-n inima ei sădise, dragostea lui. Ea răspunde prin cel mai celebru poem de dragoste.

 Cum te iubesc? în multe feluri iată –

eu te iubesc adânc senin și mult

de parcă zările în mine ascult

ca-ntr-un tumult cum cântă toate-o dată

 Eu te iubesc de-i zi de-i noapte –

fie-n sclipiri de candeli fie-n soare

Sunt cu același suflet drept și drept cuvânt

În gând curat și teamă de trufie

 Cum pătimașă altă dată, copilă

credeam,sau suferind, pierdeam umilă

încrederea în sfinții mei… Mi-ești drag

 acum lacrimi doar și zâmbet pot să-ți poarte

prinos … și când voi trece al morții prag

te voi iubi și dincolo de moarte. Elizabeth Barrett Browning

Cum e să mori fericită, zâmbind cu chipul luminos; Ultimul cuvânt al ei a fost ”minunat”.