simfonie perfectă

Dimineața pescărușii ma strigă… se rotesc

Voi merge desculță pe plajă,

valurile fac malul neted

marea ma săruta dulce.. nu caută defecte,

curată mă îmbrățișează strâns.

Marea crede ca sunt frumoasă… crede ca sunt actriță.

Întrebi unde mă găsești?
Pe nori de aer, albi
În vântul cald, senin
În ceața de stele, care strălucesc
Mă întrebi cum să mă atingi?
Cum atingi un fir de lumină aurie.
Și lumina lunii in arome de vară.
Și cum poți să numeri stelele?
Cu o atingere magică.

  Asa cum iubești… ochii zâmbitori,luminoși,răutăcioși; nu e complicat.

Ne-am găsit în versuri,
și sentimentele erau ascunse în lacrimi. 

O dragostea târzie – vulnerabila, atât de delicată!
Atât de păcătoasă!
Durerea, și fericirea – au greutate!

 Fericirea trăiește, ca și florile, precum oamenii, se naște și moare. 

La ora nașterii unei noi zile, vom auzi sunetele universului…

 Doua suflete strălucesc nemuritoare…   Eterne… – perfecțiunea dragostei pure ...

✿ஜீ✿✿ஜீ✿❀ ♥ ❀✿ஜீ✿✿ஜீ✿