Fata care n-a ştiut să moară

O legendă veche care vine de departe, poate de la începutul lumii.

 “A fost odată un înţelept renumit şi într-o zi un tânăr a venit la el să-i ceară sfat ca să afle calea spre ce-l poate duce spre libertate şi fericire.

Înţeleptul a spus că va trebui să străbată desculţ, drumuri de piatră, să urce stânci ascuţite, să îndure furtunile lumii, arşiţa soarelui. Zăpada, praful pământului îl vor orbi, ploile îl bate, va indura foamea şi setea, trupul şi picioarele îi vor sângera.

Pe drumul acesta va întâlni şapte porţi: prima în diamante, a doua in aur, a treia în argint în bronz si aramă şi aşa mai departe, a patra… a cincea…

Una dintre ele era cea mai căutată, dar el, înţeleptul nu i-a spus care…

Tânărul porni pe drumul de viaţă… Rănit de focul soarelui, de pietrele drumului, înfometat şi însetat, bătu la poarta de diamante, poarta se deschie în faţa lui apăru un deşert, mult mai cumplit decât cel prin care terecu-se până atunci.

Bătu la toate porţile, ajunsese la poarta şapte care era din fier ale cărei încuietori erau ruginite de timp. Era veche urâtă şi tristă.

Speranţa îl părăsi, puse capul lui tânăr pe pragul porţii şi se lasă să moară fără să bată la singura poartă petru care trecuse prin iad.”

Ce era dincolo de Poarta de Fier?

Umbră şi lumină, izvoare cristaline, arbori cu fructe, şi merii în floare. Ce i-a lipsit tânărului? SPERANŢA..

Numai unii vor ajunge la Poarta de Fier. 

 “Fata care n-a ştiut să moară”  absolventa  de Belle Arte, la Bucuresti,a trăit cu speranţa în suflet..  . După întuneric a apărut lumina. (mes années lumière).  În Franţa, La Paris, un om (Daiel Joly)care a crezut în ea şi care a iubit-o a spus:“voi răsturna lumea să te scot de aici, (din Romania ),dar trebuie sa speri si sa ai răbdare” 

 Iubirea a învins ca în toate basmele şi legendele copilăriei.( imagine foto, eu)

Fata care n-a ştiut să moară, Iona Ionescu- Joly . O carte autobiografică scrisă ,la Paris în limba franceză, apoi în limba romana (recomand cartea)

 “Maşina infernului dictatorial descrisă de Ioana Ionescu-Joly seamănă cu sinistrul utilaj al torturii din scenariul Pintilie, o maşină a morţii căreia îi ţin piept cei care nu ştiu sau au jurat să nu moară. Chiar dacă maşina le scrie, la propriu în carne şi în suflet moarte. Scrisul morţi se arata neputincios în fata scrisului vieţii.”