O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Posts tagged ‘suflet’

sub cerul luminat

Cuvintele sunt plantate ca flori înmiresmate

În câmpul larg al sufletului.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 5-1.jpg
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 143051848_2627134_13_2_.gif

Cand soarele afară zâmbeste

 îl trimit lângă tine

 să te îmbrățișeze pentru mine

Si dacă furtuna și ploaia aupra-ți furtună revarsă

Este mânia mea care-am chemat-o să te certe

Fiindcă nu știi cum să fii fericit

Sub cerul luminat și-împresurat de stele.

aroma sufletului

Eu sunt deschisă si curioasă, spre a afla cât mai multe despre istoria, cultura și civilizația popoarelor, începând cu Egiptul Antic, cea mai veche civilizație din lume. Am fost acolo, să mergeți și voi. Să vizitați tot ce se poate vizita! Atunci, cănd o să fie bine în lume.

Lumea asta Rătăcitoare, de
Nebunie și Frică
Răzbate
prin piatră,
Ca un Soare și
Arde cu Foc mut.

Aroma sufletului – cât de frumos! Suntem obișnuiți să mirosim floarea, să inhalam mirosul pământului umed după ploaie sau mirosul mării, urmele de sare lăsate pe pielea noastră după baie …

Să fi fost lumea mai lipsită de prejudecăți? Astăzi lumea vuiește de prejudecăți.

PAUL JEAN GERVAIS (FRENCH, 1859-1936)

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este paul-jean-gervais-french-1859-1936-y.jpg

Sufletul miroase și, depinde de cum trăiește și cu ce îsi umple ziua, zi de zi… și tocmai aceasta este frumusețea a artei misterioase de a fi tu însuți. 🙂

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este paul-jean-gervais-french-1859-1936-j.jpg
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este paul-jean-gervais-french-1859-1936.jpg

un pescăruși se oprește în cristalul aerului
precum o lacrimă care-și caută chipul pierdut
din ochii tăi țâșnește o lumină albastră

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este xax.jpg
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 75322a7c01db-1.jpg

care mi-aduce o bucurie pătimașă
nici setea nici privirea nu te cuprind
te văd infinit de frumoasă

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este cnenad_mirkovich__t.jpg

cu tine a apărut vara, cerul și toate cele de pe pământ
și tot cu tine vor dispărea în infern. Ionescu Io
n

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 4efd881e0102.jpg

„Muzica – măreaţă întîlnire dintre tonuri!”, exclama Shakespeare

Care e omul ce nu simte muzica curgînd şuvoaie în sufletul său?…

A treisprăzecea elegie, Nichita Stănescu

”Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?…”

Nichita Stănescu, geniu poetic, controversat. Nu se asemăna decât cu el însuși.

“Poezia poetului stârnește poezia intimă a fiecăruia. Un poet este cu atât mai măreţ cu cât cei care-l citesc nu pe el îl descoperă, ci pe ei înşişi”

“Hemografia este abstractă şi practică totodată. Te scrii pe tine pe dinăuntrul sufletului tău mai întâi, ca să poţi la urmă să scrii pe dinafară sufletele altora”

A spus printre altele: “…sistemul de referinţă a poeziei este gândirea în imagini.Gândirea în imagini este “gândirea caniculară a copi-lăriei şi a adolescenţei”, iar gândirea în noţiuni “domneşte peste maturitate, peste vârsta înţelepciunii”

Cu alte cuvinte, gândirea în imagini este singurul mod eficient de a realiza o transmisie telepatică, unde, evident, cuvintele sunt de prisos; este ozonă unde se operează cu ne cuvintele, cuvintele în stare pură, adică nenăscute, neexprimate.

A spune “iubesc” este simplu; rosteşti sau scrii cuvântul “iubesc”.

Și-atunci, “îmi învăţam cuvintele să iubească, le arătam inima şi nu mă lăsam până când silabele lor nu începeau să bată”

Când Nichita s-a maturizat brusc, în douăzile şi două nopţi. A cunoscut dragostea, a cunoscut moartea, a renăscut din propria cenuşă şi a devenit înţelept.

Nichita nu mai gândea în imagini , ci în noţiuni.

Sunt deci două tipuri de artişti in genere:unii care văd idei şi alţii care văd sentimente.

Nichita descoperise lumea ideilor poetice.

“Dacă nu aş fi fost poet, aş fi putut fi un mare filosof”, i-a spus cândva, pe jumătate în glumă, soţiei sale, Doina Ciurea.

Alchimia este o ştiinţă cu ajutorul căreia se poate descoperi formula transformării metalelor în aur pur, pentru a obţine astfel elixirul vieţii.

Nichita clocotea de inspiraţie, clipă de clipă. Nu putea să comunice decât prin poezie oricând îl întâlneai şi în orice împrejurare s-ar fi aflat” (Edgar Papu)

„Ne surâdem aşa, ca şi cum / ne-am spune unulaltuia / că-ntr-adevăr trăim / şi nu vom muri definitiv,/ niciodată” (Meditaţie de seară)

În 1964, “relaţiile matrimoniale sunt tot mai dificile, poetul suportând greu rigorile instituţiei fără intensitatea sentimentelor care îl robiseră iniţial.

Nichita îşi părăseşte căminul conjugal fiind găzduit, pe rând, de prieteni. Un an mai târziu, în decembrie 1965 locuia, împreună cu Gabriela Melinescu, într-o cameră cu pământ pe jos:“Evident, cu excepţia a două elegii (Elegia a doua, Getica şi Elegia oului, a noua), care erau poezii răzleţe, publicate anapoda în periodice, restul au fost compuse sau mai precis dictate Ga-brielei Melinescu, în decurs de două zile şi două nopţi, într-o cameră cu pământ pe jos, într-o foame şi puritate trupească absolută, fapt care le îndreptăţea să tindă către ceva profund, pur şi perfect” (Antimetafizica, 1985, p. 102-103).Din firimiturile de declaraţii ale lui Nichita reiese că cei doi îndrăgostiţi au îndurat un frig cumplit în bojdeuca de la marginea Bucureştiului şi o foame care i-a dus în pragul disperării. Aveau bani doar de pâine, de ţigări şi de ceai negru, austeritatea ducându-i cu gândul la “cina cea de taină”. Instinctul lui de supravieţuire îi cerea să se întoarcă la căldura şi îndestularea căminului conjugal, dar orgoliul său masculin îl oprea să facă acest gest.“Era un pat cu o cergă pe el şi un covor oltenesc cu motive tipice şi abstracte. Venise iarna şiGabriela, care avea cei mai frumoşi dinţi şi mai ostentativi din lume, avea un talent să clănţăne din ei aprig. Se apropiau sărbătorile şi nu aveam de nici unele. Muream de foame şi nu mă puteam decide dacă să rămân cu ceea ce iubesc sau să mă întorc la ceea ce am iubit.

Şi totuşi, în acel decembrie 1965 Nichita a avut întâlnire cu moartea. Scăpând teafăr, s-a izbăzit de ea pentru tot restul vieţii. Privind înapoi, nu imaginea morţii îl bântuie, ci dramatismul experienţei trăite: – Şi cine eşti dumneata, Nichita Stănescu?- Asta mă întreb şi eu de atâta timp.

Tristeţea rămâne, ca o muzică în surdină, în timp ce orchestra interpretează simfoniile stă-nesciene. Pentru Nichita, tristeţea a fost o stare prielnică în scopul creaţiei, a fost tensiunea care a ge-nerat cele zece poeme închinate bucuriei de a fi, de a exista, de a (supra)vieţui: “starea de tristeţe e lo-godnică cu bucuria” (Nimic nu este altceva, vol. Măreţia frigului, 1972).”

Am citit aici

Dragostea nu poate îmbătrâni niciodată,

Niciodată nu e ger și frig, în albastrul profund, adânc al iubirii.