O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Posts tagged ‘val de mare’

val de mare

Nimic nu este mai frumos decât modul în care marea refuză să se oprească, de a săruta  țărmul, indiferent de câte ori ajunge la mal. Valurile ei sunt precum gândurile, se nasc din depărtări și, cu o deosebită forță, se lovesc de țărm,spumega, se zbuciumă si varsă lacrimi, atât de  sărate.

„Toată dimineața am încercat să împletesc o cunună, dar florile-mi lunecau dintre degete. Erai așezat departe de mine şi mă priveai pe furiș. „

Culoarea apei peste nisip surprinde de fiecare datăaceastă combinaţie.

Marea scaldă sufletele oamenilor cu amintiri,iubiri,visuri și regrete… 

Furtună în inimă! M-au trecut fiori reci,dar am învins. E bine.

.

 

marea

Tu, nufăr alb ce tremuri pe apă, o preafrumoasă,tu, treci pe val ca umbra.Te doare gândul că faci mereu păcate, veni-va vremea iertării sau neantul…

volegov

Cu cât îţi este mai drag omul cu atât oferi mai mult, din arta cuvântului până la idealizare.

en

 

 

arta

Prin aer petalele de roze plutesc risipite, precum cuvintele peste inimii, dar nici una nu seamănă între ele. Le-am cules, le-am presărat în val de mare; în infinitul de iubire.

2a

.