O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Posts tagged ‘Veronica Micle’

 Mihai Eminescu

Am deschis cartea de poezii și versuri, Iași,1890 Editor V.G. Morțun. Botoșani 10 Noiemvrie 1887. În primele pagini este scrisă această scrisoare :

Mult stimate amice,

    Boala îndelungată de care am suferit, m’a împiedicat de la ţinerea unei corespondenţe regulate. Acum, fiind întru câtva mai restabilit, vin a Vă ruga să V’aduceţi aminte de mine, de lipsa aproape absolută de mijloace de subsistenţă, în care me aflu.
   Dacă Ve este cu putinţă de-a-mi veni în ajutor, Ve rog a o face cât de curând, căci cea mai neagră mizerie mă ameninţă.
    În aşteptarea unui respuns remân al DVoastre, devotat amic. M. Eminescu

 Câteva fragmente din viața zbuciumată și controversată a poetului Mihai Eminescu.

„Era o frumusețe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre: o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare. (…)

Eminescu, se oprea în loc şi asculta cântecul păsărilor (…) apoi se pleca de culegea cărăbuşi, îi punea pe palmă şi stătea cu mâna întinsă, până ce ei îşi luau zborul, în vreme ce deasupra lui tremurau liniştit florile albe pe care el atât de mult le iubise, şi cădeau molcom peste dânsul, cădeau lacrimile primăverii” (Ion Păun)

Șoptirea bucuriei

La Botoşani, unde Mihai Eminescu împărţea suferinţa şi sărăcia cu ,,sărmana lui soră nenorocită şi săracă ca şi dânsul”, un Eminescu aflat în cea mai cumplită mizerie – ,,Faţa-i umflată de culoare neagră arămie era încadrată de un păr lung şi în dezordine, care se ridica vâlvoi pe capul lui gol. Nespălat, cu o barbă sălbatecă de multă vreme nerasă, picioarele lui goale pe a căror glezne se îmbinau nişte răni vinete, în supuraţie, erau încălţate cu nişte galoşi vechi, numai ferfeniţe, adunaţi probabil de la nişte gunoaie”. Din păcate, remarcă Şardin – ,,Şi lumea în indolenţa ei tristă trecea în fiecare zi pe lângă această tragedie care se desfăşura oribilă chiar sub ochii ei nepăsători” (Vladimir Şardin)

 (…) Răspundea zâmbind şi fuma cu multă poftă un capăt de ţigară o adâncă melancolie (…). Călca încet şi rar; capul mereu lăsa (…). Câteodată se plimba pe stradă, întovărăşit de biata lui soră, care-l iubea atât de mult. Dânsa era bolnavă de picioare–mergea anevoie sprijinindu-se de el (…). Uneori îl stăpânea  în jos.

Eminescu – Veronica Micle

„Venere şi Madonă a fost poezia care m-a fascinat. De pe atunci te cunoşteam, te vedeam în vis şi bănuiam că vei fi îngerul meu păzitor (…). De pe atunci figura ta robise inima mea stingheră şi amărâtă”

Întâlnirea de la Viena va modela la rândul ei poezia celor doi menţinând o dualitate a fericirii şi suferinţei ce nutreşte lirismul dorului nemărginit ce mişcă inimi şi planete.

”M-au fermecat cu vreo scânteie

Din clipa-n care ne văzum?”

 O dată te văzusem –

Şi-am stat înmărmurit

Şi crud-a fost durerea

Cu care te-am iubit.”

”Nu e mică, nu e mare, nu-i subţire,
ci-mplinită, Încât ai ce strânge-n braţe – numai bună de iubită (…)

 „femeia era pentru dânsul idealul creațiunii, a frumuseții şi a perfecțiunii chipului omenesc” „În ploaia de flori roze pe dânsa o aştept.”

În data de 15 iunie 1889 s-a stins, la doar 39 de ani, Luceafărul poeziei românești.

Să doarmă în pace.

”Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; D-zeu e în inima noastră.” M. Eminescu

Iosif Vulcan, afectat de această veste, scrie în ,,Familia”: ,Naţiunea mea, îmbracă doliu!…Literatura noastră, jeleşte!…Poezia română, plânge!Vi s-a dărâmat o columnă, vi s-a stins un luceafăr, vi s-a răpit o podoabă…

,,Reverse dulci scântei autotştiutoarea,

Deasupra-mi crengi de tei să-şi scuture floarea,

Nemaifiind prieag de-atunci înainte

Aduceri aminte m-or troieni cu drag!”.

,Nici cenuşa noastră-n lume

Scumpo, nu s-o întâlni”.

La două săptămâni de la moartea poetului, Veronica Micle vine la mormântul poetului şi-i aduce o coroniţă de violete cu o panglică pe care era scris: ,,La revedere!”.

La trei august 1889, moare la Mănăstirea Văratec şi Veronica Micle, în urma unei supradoze de calmante, la cincizeci de zile de la moartea lui Mihai Eminescu. N-a putut să mai suporte despărţirea de Eminescu, despre care scria:

,,Geniu tău, planează-n lume! Lasă-mă în prada sorţii

Şi numai din depărtare când şi când să te privesc,

Martora măririi tale să fiu până-n pragul morţii

Şi ca pe-o minune-n taină să te-ador, să te slăvesc”

poezia – doamna artelor

Vino-n codru la izvorul
Care tremura pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Si în bratele-mi întinse
Sa alergi, pe piept sa-mi cazi,
Sa-ti desprind din creștet valul,
Sa-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei ședea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în par înfiorate
Or sa-ți cada flori de tei. 

vara

 

lirica eminesciană

Atingerea absolutului e fericirea supremă, iubirea împlinită e doar o treaptă spre fericire.
Mihai-eminescu-portret-cu-semnatura-400x240

Mihai Eminescu s-a născut pe data de 15 ianuarie 1850, la Botoșani. A murit in anul 1889, la București.

Aveam o muză

ea era frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Poţi ca să vezi icoana radioasă,
În strai de-argint a unui elf de nea!

Păr blond deschis, de aur şi mătasă,
Grumazii albi şi umeri acoperea,
Un strai de-argint strâns de-un colan auros
Strângea mijlocul ei cel mlădios!

2

Şi talia-i ca-n marmură săpată
Strălucea albă-n transparentul strai,
Sâni dulci şi albi ca neaua cea curată,
Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;

Părul lucea ca auru-n lumină,
Straiul cădea de pe-umeri de atlaz,
Ochi mari albaştri-n gene lungi de aur
Şi fruntea-i albă-ntunecată-n laur!

O dată-n viaţa-i muritorul vede
În visul său un chip aşa d-ales!
Eu… fericit c-amantul blondei Lede,
Nebun de-amor, eu o vedeam ades,

Venea-n singurătatea mea pe îndelete,
Rătăceam mâna-n păru-i blond şi des,
De pe-umeri haina-i luneca uşor ­
Vedeai rotundul braţ pân-subsuori.

Părea c-aşteaptă de a fi cuprinsă,
De-a-şi simţi inima bătând cu dor,
Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă,
Ca graiul ei să tremure uşor,

Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminte
C-un înger eşti ce fu din cer trimes,
Ca să mângâi junia mea bogată
Cu-a ta zâmbire dulce şi curată.

images4

*******

O vară frumoasă frumoasă! Pe curând.

Lenoir,_Charles-Amable_-_The_Pink_Rose

 

poezie

[Veronica Micle] – Deşteaptă-te şi vino-n crâng
Să-l vezi tu cât e de frumos,
Iar eu în braţe-mi să te strâng
La poala teiului umbros.

<<Vei vedea curcubeul ce sare din rouă>>

Ariana Richards Tutt'Art@ (21)

 [Otilia Cazimir]- Iar când natura-n soare nou învie
Si când văzduhul nu mai e opac,
Intr-un bazin de sticla argintie
Ar licari oglinda unui lac.

Acolo-n apa-i calma si albastra
M-as duce-n zori de ziua sa ma scald
Si cat ar fi de frig, iubirea noastra
M-ar face sa-mi inchipui ca mi-i cald!

f8f0fb104fdb3d38dafe48ba0458e08b

Desfășurând culorile-i spectrale,
S-ar înalta deasupra noastră ca un fald
Dantela aurorii boreale,

419588_160189437430948_100003196776216_225937_1942868292_n
De purpura, de aur si smarald.