destin

Împodobim lumea cu picturi, vise, poezii și muzică, îi dă farmec și candoare.

Poetic sonatina Richard Clayderman

Suntem mereu în căutarea destinului. Aruncăm sămânța în lume – se naște iubirea, ce miroase precum floarea albastră, născută din trăiri adânci, lacrima tresare de bucurie.

Suntem muguri croiți din verde, în urma căruia trandafirii ar trebui să înflorească, sângerând în petale, iubirea. Răsărim în fiecare dimineață între bătăile inimii, căutând puncte de reper. prin prisma imaginației. Alții trec prin viață presărând speranțe si vise, uneori o floare, mereu în căutarea a ceva, a cuiva, devenind îndrăgostiți cu iubirii străvezii.

Uneori din jocul destinului rămâne doar simfonia pietrelor și furtună în suflet.

Victor Hugo în Mizerabilii : Sufletul înalt şi senin, neatins de patimile şi emoţiile josnice care domină viaţa şi umbrele lumii acesteia, nici de nebuniile, minciunile, urile, vanităţile și mizeriile sale, locuieşte în albastrul cerului ”muza mea,/rug albastru şi verde aprins în cer”  nu mai simte decât zguduirile adânci şi subterane ale destinului, aşa cum culmea munţilor simte cutremurele de pământ.”

 

Si de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
Văzduhul serii mi-ar părea căprui. N. Stănescu

Întreb: ale cui sunt culorile,natura,florile,cuvintele? Ale tale?! Din focul dragostei și singurătate apare teama și gelozii nemăsurate, vorbe… și imagini de tine inventate. Imaginare. Îți propun să meditezi la ceea ce am spus. Mă opresc aici.

 

 

gânduri 8

„Anumite gânduri sunt rugăciuni. Sunt clipe în care, oricum ar sta corpul, sufletul e în genunchi.” Mizerabilii – V. Hugo

Ce lucru minunat să fii iubit! Nu există decât un singur lucru mai minunat: să iubeşti! Inima, trecând prin iubire, devine eroică. Nu mai e alcătuită decât din puritate. Nu se mai reazimă decât pe ceea ce e mare şi înalt. În ea nu poate încolţi nici un gând nevrednic, cum nu pot creşte urzici pe un gheţar. Sufletul înalt şi senin, neatins de patimi şi emoţii josnice, care domină viaţa şi umbrele lumii acesteia, nebuniile, minciunile, urile, vanităţile, mizeriile, locuieşte în albastrul cerului şi nu mai simte decât zguduirile adânci şi subterane ale destinului, aşa cum culmea munţilor simte cutremurele de pământ. (Mizerabilii)

Iubirea adevărată se simte. 

Când două suflete, care se doresc unul pe celălalt, oricât de departe se aflau unul de celălalt se găsesc în sfârşit… o unire puternică şi pură la fel ca sufletul însuşi începe pe pământ şi continuă pentru totdeauna în ceruri. Această unire este dragostea, dragostea adevărată, o religie a cărei credinţă este cel iubit, a cărei viaţă se naşte din devoţiune şi pasiune, şi pentru care cele mai mari sacrificii sunt cele mai dulci delicii. Asta este dragostea ce tu mi-o inspiri. Victor Hugo” (1821)

 „Poate ca, într-adevăr, ochii femeii iubite sunt marginea lumii.”