goliciunea toamnei

Fereastra e deschisă… vioarele plâng…
O, ninge… şi toate se sting…
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit…
Îmi cade vioara şi cad ostenit
Iar toamna, poetă, cântând a murit. G. Bacovia

Soarele cu aripa focului, învăluit în ceată,

strălucește printre lacrimi

respira picuri de ploaie,

cade pe frunze, care-s pe ducă, 

pe lacrimi de matase,

pe bobul de credință.

Stropii de ploaie…, potop de curcubeu,

acoperă decorul.

Zâmbet din raze de soare

trimis,

aprinde dorul din frunza.

Iubirea. ane

Raspuns:

Poate nu pe faţă, poate în ascuns, poate pe la colţuri. Aceleaşi uneltiri, acelaşi om plin de răni, aceeaşi minte acoperită de întunericul orgoliilor. Nu am înţeles oamenii sunt însetați de ură?Tulburare, frământare, inimi răvăşite. Cea mai mare furtună este cea a tulburărilor dintre suflet şi minte. Omul rău este nefericit chiar şi atunci când este fericit. Omul rău este cu desăvârșire rău, atunci când se preface că e bun. 

Bunătatea, omenia sunt cele care fac diferența dintre lumină și întuneric. ***

vioarele plâng

Fereastra e deschisă… vioarele plâng…
O, ninge… şi toate se sting…
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit…
Îmi cade vioara şi cad ostenit
Iar toamna, poetă, cântând a murit G. Bacovia

„Vioara suferă şi nu cântă cum trebuie, dacă în trupul ei s-a strecurat fie şi numai o gingaşă petală de floare.”