Am găsit în bibliotecă, ”versuri originale și tălmăciri” de St.O.Iosif. Am răsfoit volumul de poezii, mi-au plăcut câteva… dintre ele…. Mai jos este una, apărută (1893), la Editura pentru literatură. ”Visul”
*În vis, părea la nuntă că mă învită;
Și se făcea ca eu plecasem de-acasă
În frac de gală, vestă de mătase;
În fața mea sta dulcea mea iubită.
M-am înclinat si am zis: „Sunteți mireasă?
Eh, vă doresc viață fericită!”

Dar vorba mea era așa de silită,
Pe cât de rece și politicoasă
Atunci iubita mea izbucni în plâns
Și-n lacrimile ce-i curgeau într-una
Încântătorul chip al ei s-a stins.
O, dulcii ochi, evlavioase stele,
De mă mințesc aievea-ntotdeauna,
Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele.
Ca un nebun te-am părăsit odată
În lumea largă dorul mă gonise
Și caut iubirea-neprevăzută-n vise,
Ca s-o cuprind în inima mea toată
Și am cerșit pomană neînsemnată
Rătăcitor cu brațele deschise,
Și am bătut la porți închise
Dar numai ură-mi dară ca răsplată.
Ci eu doream iubire,-n veci iubirea
Și asta n-am găsit-o nicăierea.
Bolnav și trist m-am reîntors acasă.

Tu mi-ai ieșit atunci în prag duioasă
Și,ah, în ochii tăi sta zugrăvită.
* Iubirea sfântă mult dorită.
Și totuși, sufletul unui om, nu este o gara sau o sală de spectacol, de unde pleci, și te întorci când vrei.
*A! da, era să uit. A înflorit magnolia, pe strada mea!
