decembrie

Stelele cu tristeți și bucurii
Tainic strălucesc peste noi.

Se apropie sărbătorile de iarnă, e divin, e taină, e dor! Bucăți din amintirile nostre, din vise, din iubire, din lacrimi și zâmbet. La ce ai visat, de cine ne-a fost dor, când am oftat, ce taine am purtat, ce nu ai spus nimănui niciodată.

 Mă iubesc. Mă ridic. Mă iert. Mai visez din adâncul inimi. Mai cred în frumos. Mai lupt. Mă înalț. Cu o, naivitate încântătoare; de copil.

 Am sărutat cu ploaia, Am iubit cu gândul, Am mângâiat cu florile.

Am capacitatea de a empatiza și de a mă bucura din toată inima pentru cineva. Nu contează dacă e o persoană dragă sau un străin. De asemenea, îmi place sa ascult muzică. Ascultarea muzicii întărește sistemul imunitar. O cărare de lumină vine de la apus, pe care iți vine sa o pictezi. Astăzi e soare pe strada mea. Mâine poate nu va mai fi. După atâta timp am învățat ca nu mai contează.”Trăiește clipa!” .

Dacă aș fi fulg de nea, te-aș învăța sa plutești. Sa cobori încet din cer si sa te amesteci printre alți fulgi. Să acoperi pământul, făcând totul sa fie mai alb, mai curat, mai pur.

Fie ca o stea strălucitoare din cer să vă dea întotdeauna lumină, bucurie și credință.

dragostea este picătura de lacrimi

La marginea satului se află o colibă veche,
În fața icoanei o bătrână se roagă,

Cu lacrimi în ochi ca niște mărgele,
Rugăciune pentru fiul ei cel mare
Fiul într-o țară îndepărtată, în război,
O bătrână se roagă, își șterge lacrimile,
Ea vede un câmp, un câmp de luptă,
În cazul în care fiul ei e ucis, el este eroul ei.

Artist român, Ignat Begnarik

 Decorează-ți lumea, cu o ghirlandă

în imensitatea dragostei curate,

Pentru că dragostea este picătura de lacrimi,

e bucurie și tristețe.

Visele înfloresc în ochii celor obosiți.

ploaie colorată de toamnă

Lumea noastră este luminată cu iubire curată, ca lumina, nu numai pentru că planeta se învârte.

toamna

Azi a venit toamna la mine… îmbrăcată în Frunze, mirosea a ploaie colorată, am tratat-o cu ceai fierbinte, ea mi-a adus frunze uscate, petale de stele căzute.
Apoi s-a așezat pe pervazul ferestrei mele și a început să cânte, în liniște.
A cântat despre lumină, despre faptul că trăiește în tăcere, a cântat despre râsul oamenilor care sunt ca un vânt cald și despre cărările ude de rouă.

….Și dimineața, toamna mergea pe drum, și-a cerut scuze, pentru că, a promis că îmi va trimite lumină, dar a aruncat un curcubeu pictat cu vise, pe umeri mei subțiri și apoi, a  plecat. Plouă.

Le are pe toate.. și ceață.. si ploaie… Și zborul norilor.. si cele mai fine raze de lumina… șoapta frunzișului.

Andre Deymonaz 1946 – French painter

 Scopul vieții este exprimarea
de sine.

A ne manifesta esența în
întregime, este ceea ce trăim. În epoca noastră, oamenii se tem de ei înșiși Ei au uitat că cea mai mare datorie este datoria față de sine. Desigur, ei sunt milostivi. Ei vor hrăni pe cei flămânzi, vor îmbrăca cerșetorul. Dar sufletele sunt goale. Ne-am pierdut ce, curajul!? Sau poate că nu am avut niciodată. Frica de opinia publică este baza moralității. Cred că dacă fiecare persoană ar putea trăi o viață întreagă, dând frâu liber fiecărui sentiment și expresie a fiecărui gând, realizând vise, lumea ar simți din nou un impuls puternic, spre bucurie și frumos.
Dar și cel mai curajos
se teme de el însuși.

 Numai bunătatea, iubirea, și frumusețea pot salva această lume!

Goxwa Borg artist