val de mare

Nimic nu este mai frumos decât modul în care marea refuză să se oprească, de a săruta  țărmul, indiferent de câte ori ajunge la mal. Valurile ei sunt precum gândurile, se nasc din depărtări și, cu o deosebită forță, se lovesc de țărm,spumega, se zbuciumă si varsă lacrimi, atât de  sărate.

„Toată dimineața am încercat să împletesc o cunună, dar florile-mi lunecau dintre degete. Erai așezat departe de mine şi mă priveai pe furiș. „

Culoarea apei peste nisip surprinde de fiecare dată, această combinaţie.

Marea scaldă sufletele oamenilor cu amintiri,iubiri,visuri și regrete… 

Furtună în inimă! M-au trecut fiori reci,dar am învins. E bine.

.

 

arta pentru suflet

Oare – Auzi ca în inimă bate vântul,
Si-o petala, ofilita, pedepsește mai palida pământul….

Într-o zi am găsit pe geamul meu desenată o inimioară,un amalgam de mărgele din roua, colorate, ce alunecau aleatoriu. Cineva s-a îndrăgostit de mine… mi-am zis, un vis frumos,o scara a iubirii cu trepte infinite.Niciodată…cunoscute de noi.
Le sunt recunoscătoare pentru mâinile întinse,pentru frumosul şi iubirea ce mi-a fost dată,pentru durerea ce mă face azi mai bună ca ieri, să apreciezi mai mult, oamenii de mare valoare, întâlniți în situații de excepție,cei care te-au făcut  fericită lângă o prăpastie sau o margine de râpă, prieteni de nădejde care își deschid inima, trăită deodată, cu o îmbrățișare, cu un sărut. Fiecare călătorie pe care am făcut-o în existenta mea, inima mi-a desenat câte o amintire frumoasă, pe membrana niciodată albită a memoriei. 

Mi-am păstrat pe buze zâmbetul după fiecare lupta cu vântul, pe aici, ori aiurea. 🙂

*Toate zâmbetele mele

Le-am pus în vârful degetelor

Pe care prin părul tău le treceam.

De-atâta suflet, degetele îmi tremurau şi m-am oprit”

*Sunt prima şi ultima floare…

Sunt mâinile tale duioase şi moi,
Sunt şoaptă ce n-o poţi rosti,
Sunt visul purtat în gând de-amândoi,
Sunt miezul de noapte şi zorii de zi!”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai ramai putin

„Voiam să-mi aprind într-o noapte țigara mai albă ca luna, și-n jurul meu – nimeni, doar marea cu forța-i ascunsa și gravă;”

Când a venit iubirea pe pământ stele s-au aprins şi de atunci Luna zâmbeşte cu razele ei ce adorm singure la fereastra, cu visuri de iubire. Cerul s-a acoperit cu… valuri de mătase şi petale de flori din culorile curcubeului, flori de nu mă uită. Afară doar freamătul frunzelor și o tăcere adâncă, în ritmul ploii si sunetul muzicii. Plouă cu pietre scumpe de culoarea ochilor tăi, cu perle de iubire şi cu boabe de lacrimi în culori.

„Dormi frumoasa mea! Eu stau
În extaz, la poartă:
Eşti făptură vie, sau
Opera de artă?…”

Un înger cu chipul plin de milă, se uită zâmbind atunci când rătăcesc, în gânduri pierdute – Mai stai ! S-a făcut prea târziu ca să mai pleci.