Bunica
Cu părul nins, cu ochii mici
Și calzi de duioșie.
Aievea parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie
Torcea,torcea,fus după fus
Din zori și până-n seară
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasă de nespus
În portu-i de la țară…
Căta la noi așa de blând
Senină și tăcută
Doar suspinând din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viața ei trecută
De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminecii preasfinte… St.O.Iosif,1900
”…în rănile mele ați fost vindecați”
arta si natura 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.