Povestea vieții mele, regina Maria

Cineva… mi-a scris, că eu văd numai frumosul. Am stat și m-am gândit, într-adevăr, pe blog la mine, de cele mai multe ori abordez subiecte despre; frumos, iubire care nu prea lipsesc din peisaj; pictură, muzică, poezie – ARTA. Toate acestea îmi încântă văzul,auzul și sufletul. Nu salvează lumea frumosul,nu e măsura acestei lumi,dar cei care construiesc frumosul, nu mor niciodată,ei s-au integrat în memoria noastră, ca să putem traversa mai ușor prin lume.

Așa începe povestea vieții a Reginei Maria a României.

M’am întrebat totdeauna sub ce unghiu voi privi, pentru a o povesti, propria mea viață, știind că până la un punct oarecare, trebuie să-mi cântăresc cuvintele și totuși să fiu cât se poate de sinceră și atât de precisă pe cât se poate.

Nu vreau să fiu nici prea rece, dar nici prea pătimașă; simțirile nu trebuie să mă târască după ele. 

Regina Maria a fost o iubitoare și o colecționară de artă.

Eu am selectat ce mă interesa pe mine, ideea de frumos, bucurându-mă!

Totdeauna am fost ciudat mișcată de orice era frumos. Orice întruchipare a frumuseții, fie o femeie, o floare, o casă, un cal, fie o minunată priveliște a naturii sau o zugrăveală, de câte ori s’a apropiat de mine frumusețea, am simțit că era un har dăruit de Dumnezeu, un dar pe care cu tot dinadinsul îl ursise ca să mi-l însușesc, cel puțin cu ochii dacă nu și cu mâinile. Iar bucuria mea se desăvârșea prin faptul că știam să gust frumosul și în întreg și tot atât de bine în amănunte. Măreția unei largi priveliști a mării sau a munților nu mă împiedeca de a zări și de a iubi cea mai umilă floricică dintr’un șanț.

Darul de a mă îmbăta de frumusețe în întreg și în amănunt m’a însoțit de -a lungul vieții. Linii, culori, contururi, sunetele și miresmele legate de fiece priveliște mi-au făcut viața nespus de bogată, și împreună cu fiecare din aceste neuitate întipăriri se ivește în mine un sentiment de recunoștință pentru fiecare formă a frumuseții dezvăluită sufletului meu.

Acest extaz pricinuit de flori a fost mereu una din desfătările vieții mele; îl simt acuma ca și atunci. E un fel de răpire, un fel de recunoștință, asemenea unei rugi, care încântă sufletul și totodată trupul, ochii și inima.

Era ceva ca o strângere a coardelor inimii, ceva care îți aducea lacrimi în ochi și totodată te făcea să strigi de bucurie, sau să cazi în genunchi și să te închini, ori să cânți imnuri de slăvire și de mulțumire.

Aici, în grădina căsuței elvețiene, am descoperit eu pentru întâia oară, înaltul crin al Maicii Domnului (Lilium Candidum). Pentru mine, a fost o revelație!

Niciodată nu văzusem o floare mai desăvârșită în frumusețe, nobilă, falnică, având în ea ceva aproape sacru, poate pentru că amintește picturile religiei. Și apoi mirosul ei! De o dulceață pătrunzătoare, mai presus de orice cuvânt, o mireasmă care ți se urcă la cap, aproape amețitoare și moleșitoare uneori. E o lume întreagă în mirosul crinului Maicii Domnului, ceva biblic, ceva legendar, ireal de frumos, aproape. Afară de aceasta, e atât de înalt și de mlădios, atât de strălucitor, încât pare că din petalele lui izvorăște lumină.

Cât de minunată e puterea amintirii! Mereu și mereu pomenesc de ea, căci mă urmărește strania vrajă ce au miresmele — ca o baghetă magică — de a reînvia imagini de mult uitate. Imagini ce amintesc locuri, chipuri omenești, cuvinte rostite, gânduri gândite. Visuri, frumuseți, încântare… Vraja amintirii!…

Fie binecuvântat, și iarăși binecuvântat, darul hărăzit mie de Dumnezeu, de a putea să mă înfior de bucurie în fiecare strop de sânge, în inimă, în suflet și în toate simțurile mele; de a putea simți, slăvi, tresări de fericire și mulțumire.

Visul meu, de-a lungul vieții, a fost să am fluturi albaștri de acest soiu, vii și zburând prin odaie. Fluturi azurii domesticiți, ca niște luminițe albastre! îmi închipuiam că i-aș păstra vii, punând largi cupe pline cu trandafiri albi, pe mese, pe podele, pe marginea ferestrelor, uriași trandafiri albi acoperiți cu rouă, cari să le fie hrană. În basmele minunate pe cari mi le făuream și pe cari chiar și acum le pot născoci cu toată căldura de altădată, mai întotdeauna se aflau fluturi albaștri din aceștia, plutind prin camerele mele, sorbind viață din trandafirii mei albi ca zăpada, așezați în lumina soarelui.