Moartea lebedei, Ion Grecea

[…], duminica trecută, aici, ţi-am spus că locul acesta, al nostru şi numai al nostru, intim şi fermecător, lângă salcia asta, aduce aidoma cu scena ce mi-a fost pregătită pentru debutul meu cu Moartea lebedei. Salcia, lacul, zarea albastră… Ştii ce mi-am dorit eu, […]? Să vin dansând către tine în acel pas seul, primele secvenţe din Moartea Lebedei. Nu ştiu dacă aş mai fi putut merge în poante, dar aş fi încercat după atâţia ani […] să-mi împlinesc un vis, acela de balerină. Uite mă vezi? […] se ridică, încercă un releve, deodată glezna îi fu săgetată de o durere ascuţită, dar n-o luă în seamă şi ieşind de sub cortina salciei, în  sincopa  febrei şi a deznădejdi porni în acel pas seul, cu braţele întinse, unduindu-le uşor ca aripile unei păsări în zbor, zâmbind trist, amar cu părul negru […], cu ochii ei mari […] privind parcă peste lume.
Vârful piciorului atinse unda înfiorată a apei, apa îi cuprinse gleznele apoi genunchii…
Probabil murise…

„Amintirile se scurg ca apele prin vadul unui râu, se duc la vale parcă sărind din piatră-n piatra, stai pe mal, privind în unda limpede şi încerci să le distingi imaginea, ca-n luciul unei oglinzi. Unele fug, se tulbura destrămându-se în spuma câte unui val, te străduieşti să le aduni împreunându-le ca cioburile unui pahar; altele, statornice, îţi cheamă ochiul către ele, te fac să trăieşti aievea clipei de mult trecute, unele frumoase, pline de bucurii, de nostalgie şi încântare, altele, dimpotrivă…”