Sărut în artă

Shakespeare / Yves Pires |

Ești în mintea mea, hrana pentru viață… 

La fel ca ploile de primăvară, care sunt pe pământ.

Te uiți brusc în depărtare.

Îți fixezi privirea acolo,

O vrei astăzi, tânjești după ea;

Mâine o vei fi uitat

pentru o nouă fantezie.

Te aștept

Rămân în aceea că nu merge

Să se întâmple în actul pur

din dorința ta, iubindu-te.

Sărutul” de Yves Pires, sculptor francez este păstrat la Galeria Art Club de pe Rue de Rivoli din Paris, și sugerează o idee autentică și durabilă a unei emoții care nu transcende timpul și spațiul. Tema principală recurentă este imboldul care le unește pe cele două creaturi într-un gest chibzuit și primitor. Bărbatul ridică femeia ca o figură evanghelică și sublimă, într-un gest de dragoste unic și irepetabil. Femeia, extrem de exaltata in feminitatea ei, se lasa învăluită de brațele bărbatului. Formele și trăsăturile corpului sunt perfect delimitate, părul aranjat își urmează curgerea naturală, expresia feței evocă o unire pașnică și senină. Ochii închiși, buzele întredeschise cu intenția de a se încrucișa și capul ușor aplecat al cărui scop este întâlnirea simbiotică a celor două suflete. Un detaliu deloc neglijabil este reprezentat de degetele ambelor mâini, căutându-se mereu și continuu cu scopul de a se încrucișa. Sărutul lui Yves Pires conține o combinație perfectă de pasiune și senzualitate. Cele două figuri, complet transportate de sentimentul reciproc, trăiesc momentul în întregime. Găsiți pe Google foarte frumoase sculpturi – sărutul de mătase, Amelia,… eu nu pot adăuga din lipsă de spațiu. Adaug doar ce am în biblioteca mea.

Există două frumuseți: frumusețea bucuriei și frumusețea tristeții. Voi, occidentalii, îl preferați pe primul, noi îl preferăm pe acesta din urmă. Pentru că frumusețea bucuriei este de scurtă durată, ca zborul unui fluture. Iar frumusețea tristului este mai puternică decât piatra.
Cine își amintește de milioanele de iubiți fericiți care și-au trăit viața în pace, au îmbătrânit și au murit? Iar despre iubirea tragică compune piese de teatru care trăiesc de secole.
Artistul E. Pointer Soul în templul iubirii. 1882

Sărutul lui Rodin păstrat la Muzeul din Paris. Prin această sculptură Rodin reușește să facă dragostea dintre cei doi îndrăgostiți senzuală și realistă, iar privirea este forțată să observe fiecare detaliu. De la brațele care înfășoară trupurile, gurile care par să se contopească, până la mâinile care țin trupul iubitului. Paolo și Francesca, inspirația lucrării, par destinați să rămână uniți pentru totdeauna, născuți din același bloc de marmură și aproape fără chip (unii susțin însă că cei doi îndrăgostiți sunt de fapt Rodin și elevul său, iubita Camille Claudel.) Acolo. este dragoste și pasiune în această sculptură, dar există și tragedia cuiva care a cedat unui sentiment copleșitor și este obligat să plătească pentru totdeauna consecințele.

Iubirii de legendă

Cafea amară

O femeie stătea la masă într-o cafenea
Frumoasă.., tristă.., nu mai era tânără…
Înghițitură după înghițitură cu cana în mână
Căutând prin memorie toată viața, rătăcind …

Apoi o scânteie îi străluci în ochi
Și un zâmbet pe față, străluci

Deodată, o lacrimă i-se rostogolește pe obraz,

De ce e tristă, nimeni nu știe …

A trăit totul, și un buchet de bucurii,
Și a gustat amărăciuni…
Viața a întărit-o.., dar a lăsat amprente…

Durere în ochii ei, durere în ochii lui,
Cu ce ai greșit?.. Unde te-ai împiedicat?..
Ștergându-și pe furiș o lacrimă,

și-a pictat ochii,
s-a ridicat ca o zeiță și a plecat…

A rămas doar aroma parfumului
și o ceașcă de cafea pe jumătate băută…

Bucuriile Iubirii Pământești- Cavalcanti

Poet, scriitor, ateist, filosof născut la Florența (1258).„Nebunii ochi ai mei” O capodopera care a captivat inimile cititorilor de-a lungul anilor. Are propria viziune si creativitate unică, povesti captivante si idei provocatoare. Considerat a fi cea mai rafinată voce a liricii italiene a secolului al XIII-lea. ”Îți pare-o necuviință să ard pentru iubire?„

Concomitent cu pasiunea nobilă care a aprins în inima lui Dante Alighieri pe fiica celebrului Volco Pontimari, numită de prietenii ei blânda Beatrice, Florența a văzut o altă iubire, ale cărei bucurii și tristeți au avut loc nu printre spațiile cerești reci, ci aici, pe pământul italian înflorit. Guido Cavalcanti pentru zvelta Primavera.

Dante a devenit unul dintre cei șase priori ai Florenţei, a fost obligat să fie de acord cu decizia de a-l trimite pe Cavalcanti în exil, unde acesta s-a îmbolnăvit de malarie şi a trebuit să devină cetățean al vieții veșnice. Florenta (1258-1300)

 Dante amintește că a fost prieten apropiat cu Cavalcanti.

Primavera, zveltă și blândă a plâns, aruncând frecvente lacrimi mari pe trupul iubitului ei așezat în mormântul de marmură, iar semnatarii nobili cu fețe triste și-au amintit ce lucruri frumoase făcuse plecatul în serviciul său neobosit față de magnifica muză a poeziei italiene; i-au scris sonete, balade și canzone minunate despre natura iubirii.

Florența îmbrăcată în doliu. Îngerul luminos l-a condus pe Îngerul pământesc la dus pe Cavalcanti în ușile paradisului, pe care erau înscrise următoarele cuvinte cu o lumină radiantă verzuie: „Bucurie supremă, fericire veșnică pentru tine, intrând, de acum înainte nemuritor”.

Iar îngerul a zis: „Dacă vrei, te voi conduce într-un loc unde în suita fetelor care înconjoară Fecioara Maria, este o Beatrice blândă, ca un nor mătăsos, blândă, ale cărei farmece sunt minunate chiar de îngeri”.

Iar Cavalcanti i-a răspuns: „Cum pot să-ți mulțumesc, o, purtător de lumină? Știi cum să mulțumești o inimă care suferă. Duceți-mă la frumoasa Beatrice și dați-mi curajul să mă uit la hainele ei strălucitoare, cel puțin ocazional.

La urma urmei, ea a fost prietena „Primavera.”

Iar îngerul a zis: „Dacă vrei, te voi conduce acolo unde isus Hristos, luminos ca soarele, nevinovat ca un crin oriental, trece în plantațiile de argint ale raiului; cu o afecțiune tandră îi sărută pe toți cei care vin din nou la El”.”

Iar Cavalcanti a răspuns: „Lumina, bunătatea ta depășește toate așteptările mele! Îi voi cere lui Isus Hristos aurul pe care trei împărați înțelepți I l-au adus de la răsărit, iar când voi face un inel modelat ca o perlă, voi lua lacrima care a căzut din ochii blânzi în noaptea din grădina Ghetsimani”

”Și voi avea ceva să-i dau Primaverei când va veni.”

Iar îngerul a zis: „Vrei să te conduc spre locul în care, în Putere și Slavă, înconjurat de legiuni de duhuri ușoare, Dumnezeu Tatăl șade pe tron? O coroană de aur deasupra capului, o haină de aur pe umeri și o scară care strălucește cu aur la picioare, de-a lungul căreia îngerii coboară pe pământ, iar sufletele celor drepți se ridică la fericire cerească”.

Iar Cavalcanti a răspuns: „Dacă vrei să-mi împlinești dorința cea mai lăuntrică, o, luminoasă, să mergem acolo și să ne accelerăm pașii; și pe scara aceea de aur despre care vorbiți, voi coborî în țara
în care locuiește Primavera mea.”

În centrul cărții de cântece a lui Guido Cavalcanti se află iubirea , surprinsă în caracterul ei de o aventură sublimă a sufletului, dar exprimată cu mare angoasă , un chin intim.
De fapt, el concepe iubirea ca pe o pasiune , tipică părții sensibile a sufletului.

Ia în considerare sămânța ta – nu ai fost menit să trăiești ca niște brute, ci să urmezi virtutea și cunoașterea – Dante Aligheri