O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Posts tagged ‘iubire’

diversitate

Figura umană, în toată frumusețea sa infinită de ritm, expresivitate, structură anatomică și design, este inexorabil infuzată cu cele mai complexe caracteristici: sufletul individual – Kamille Corry

  Nu există nici un eșec, atâta timp cât învățam din experiență, să continui să lucrezi, pentru succes. Succesul înseamnă să-ți placă, să-ți placă ceea ce faci și să-ți placă cum o faci. Când înveți, ajungi, să dăruiești, dăruind nu vei ști niciodată cât de uimitor poți fi, îți dai seama cine ești. Dorința de a ajunge la inimile oamenilor nu este imposibilă, dar există o greutate să spui o poveste, nespusă, despre tine.

Și totuși vocea ta ajunge la mine mereu. Și eu răspund în mod constant.

Succesul înseamnă să iubești viața și să îndrăznești să o trăiești, să încerci mereu, să fii normal.

Să fii curcubeu în norul cuiva.

Într-un răsărit de soare, minunat – îți dau universul meu, să trăiești cu bucurie.

Îți dau dintr-un întreg univers diversitatea iubirii – Vrei?

Radu Stanca

Personalitatea poetului, dramaturgului și eseistului Radu Stanca.

Cultura e mediul lui cotidian și splendoarea lumii” 

Aceste epistole ar putea să sune patetic sau desuet, dar ele au o putere rar întâlnită de a-l face pe cititor să trăiască el însuși ori să resimtă patima cu care expeditorul le-a redactat.

Întreaga operă, este întâlnirea exemplară cu doamnele (muzele lor), care vor deveni soțiile lor. (Lucian Blga, Rdu Stanca)

Cartea conține toate scrisorile pe care Radu Stanca le-a trimis logodnicei și mai apoi soției sale Doti, în perioada 1948-1962, epistolele fiind, destule dintre ele, răvășitoare prin intensitatea și sinceritatea netrucată de care a fost animat expeditorul lor. Doti este sau devine pentru Radu Stanca tocmai încarnarea Animei, cum intuitiv formulează Ion Vartic, adică femeia completă, totală, absolută, polimorfă, multifațetată. 

Doti scumpă,

Unde aș putea găsi mai multă lumină decât la tine? Unde aș putea afla mai adâncă bucurie lăuntrică decât dezvelind în mine imaginea ta? De aceea, gândurile mele toate sunt numai cu tine. Fiecare zi, fiecare clipă din zi e o creștere a mea spre tine. Ceas cu ceas sporesc sub strălucirea ta binefăcătoare; – imaginea ta se revarsă asupră-mi și stau sub ploaia aceasta de fericire, plin de o copleșitoare beatitudine interioară. Ai văzut cum se revarsă, într-o biserică, în zile însorite, din turnuri, mănunchiuri de raze ce vin parcă din tărâmuri divine? Întocmai așa, te cobori asupră-mi, toată numai limpezimi supraterestre, și port gândul despre tine ca o aură sfântă în jurul frunții.

Îmi dau seama, acum că, de fapt, nu te-am iubit întotdeauna decât pe tine – tot ceea ce am fost eu cu adevărat, tot ceea ce a fost în mine esență veritabilă și nu contrafacere, tot, tot a fost numai iubire pentru tine. Idealul meu de lumină, idealul meu de formare interioară ai fost tu – și te-am simțit în zilele mele cele mai fragede în mine. Doar chipul tău, imaginea ta îmi lipsea; – și acum, când toate s-au limpezit în jurul meu, chipul tău îmi revelează adevărul acesta: nu te-am iubit, din începuturi, decât pe tine; Și – știi! – te simt din atât de îndelungați ani, încât parcă nu m-ai părăsit niciodată.

 Soție – concept cuprinzător, reunind în el viața și moartea, mama și amanta, pe fecioara sfântă și pe femeia pătimașă, Maria din nazaret și Maria Magdalena – una singură, pentru mine tu, Dumnezeul și Diavolul meu, liniștea și neliniștea mea, ziua și noaptea mea, lumina și întunericul meu, viața și moartea mea – mai ales moartea mea, moartea în tot ce are ea mai sublim ca împlinire a vieții.

Și într-adevăr, Doti, în aceste zile din urmă, eu am murit. Am murit de cea mai minunată moarte; am murit de viață. Am murit și m-am născut prin această moarte; am murit eu și m-am născut tu. Noua mea existență este veșnicia ta. 

Şi te-aş zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măşti ţi-ai pune să nu te pot cunoaşte.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristeţea mea – din sute de mii te-ar recunoaşte.

(Fragment din scrisoarea trimisă de Radu Stanca soției sale Dorina, poreclită Doti, la data de 11 iunie 1951, Sibiu)

Trăiești, respiri, plângi, cazi, te ridici. Apoi, trăiește sublim, până doare!

Ploaia

Ce este fericirea? – s-a gândit un minut, apoi s-a uitat în sus și a spus cu zâmbetul pe buze: – Amintiți-vă, ca în cântec: fericirea este ca o pasăre…

Plouă de veacuri… Bătaia blândă a ploii… Foșnet liniștit de frunze.. Picăturile aleargă și se împrăștie pe geamul umed… Fire argintii de ploaie… Colier de perle de lacrimi … Rafalele de vânt răstoarnă paginile vieții trăite… Tinerețe… Dragoste… Fericire… Familie… Maturitate…

Viață nouă…

Cuvintele care îmi vin în minte… Dragoste-Fericire… Și ce este fericirea…

E vocea ta… Mângâierea ochilor obosiți… E umărul tău lângă mine… Căldura mâinilor tale… Sensibilitatea buzelor… Ești acolo … Tu …

Ploile de toamnă bat pe geam … O inimă rănită cu Speranță… Ce va putea broda pe ea… ce culori… ce viitor… Mătăsuri luminoase de dragoste și fericire … Sau culoarea caldă, moale a apusului de soare… Vise ușoare…

Uiți că poți cădea… Pe cioburi… Nu mă gândesc la asta… Mă gândesc la altceva… Gândesc…  Mă Gândesc…Că și ploaia vine și pleacă…