De-ar fi să mă iubeşti

Privea luna … Păr roșcat și deschis. Avea ochii verzi, într-un inel pe pleoapele întunecate. Gura a zâmbit și, întrerupând zâmbetul, a rostit cuvinte din inimă. Credeai că-i o nebunie, dar,nu: era mai mult, o emoție. El mi-a citit întâia taină. O partitură de gânduri ce-mi umblau prin cuvinte, ani, zile. Apoi ne-am trezit locuind în aceiași emoție. Și lumea se mira consternată.

Te iubesc, – striga el.

De-ar fi să mă iubești fă-o acum, cât încă pot afla

Acele dulci trăiri ce curg uşor din inimioara ta.

Iubeşte-mă acum, cât încă mai trăiesc, şi nu când viaţa-mi trece

Să sapi cuvinte calde de iubire în marmura cea rece.

Şi vorbe dulci şi dragi de ai să-mi spui, zi-le şoptit

Nu ştii c-atunci când le aud sunt fericit(ă)?

Nu aştepta s-adorm, să nu mă pot trezi

Fiindcă pământul dintre noi le va opri.

De-ai şti că cineva tânjeşte dup-un strop de apă

Ai zăbovi să-i dai, te-ai face că ai treabă?

Căci inimi tandre, însetate de iubire-s peste tot

De ce să nu le dai să bea atât cât pot? Anonim

artă

Peste firea muta doarme
Cerul plin de stele.
Patru plopi ascund în umbra
Casa dragei mele.
Dar mi-a fost pesemne calea
De-un dușman ursita:
Am găsit lumina stinsa,
Ușa zăvorâta…
De trei nopți aceeași cale
Bate călătorul.
Cine n-are dor pe vale
Nu-mi cunoaște dorul.
Gânduri triste, mâine seară
Viu în ciuda voastră,_
Si de-o fi zăvor la ușă
Intru pe fereastră!
In drum, G. Toparceanu,

Bucuria ne a fost dată ca un dar. In interiorul sufletului meu se ascunde tristețea de ieri, bucuria de azi și poate lacrima de mâine. Azi nu știu cum să mă port, dar port bucuria cu mine în gând, cu grijă și emoție, ca să fiu luminoasă și dreaptă. Știind că de unele lucruri, care nu mă bucură și care mă irită, mă pot lipsi. Aș vrea să cred în cuvintele simple, spuse cu sinceritate. Restul sunt vorbe aruncate la voia întâmplării, mai mult, unii, se cred că au inventat roata. Da, aceea, pe care Horia a fost ”tras pe roată”. Ar fi bine să ne amintim din când în când, și să nu ne plângem. peste tot că nu s-a mers la MARE, de 1 Mai, nu vreau să mai zic, de grătare și mici. Penibil.

E scris pe cer că trebuie să fim iubiți și să iubim.

La început a fost cuvântul IUBIRE.
Respirația ta ajungea pana la mine
stranie, ca o adiere de vânt, iar vântul
stăruia în juru-ne ca o respirație tainica.
Nu-mi amintesc din timpul acela decât
locurile umbrite pe unde treceam
si cerul înalt. Celelalte toate, dacă mai vin,
le întâlnesc întâmplator, ca pe tine.
Întotdeauna același ceas bătea ora. Poem, Ștefan Augustin Doinaș

arta păcii

Astăzi inima are un ritm inutil

o știi și nu poți înșela

lași ca memoria

să ia tot ce ai iubit,

nimic nu te mai interesează

nici un glas nu-ți mai oferă căldura,

nici măcar muzica,

nici deterioratele scrisori

implorând iertarea.

Eram aici pe pământ în orașe, umpleam aerul

acum unde suntem?

unde te afli, dacă suferi cumva

ce ai fi dorit sa-mi spui

și n-ai spus niciodată?

***

Eric Emmanuel Schmitt, autor francez în vogă, laureat al mai multor premii literare de prestigiu, unul dintre cei mai buni dramaturgi, în această perioadă în lume.

Doi bărbați evocă imaginea femeii dispărute. Amândoi au iubit-o; fiecare, însă, în felul său.

„Variațiuni Enigmatice” este o piesă despre dragoste şi moarte, despre dragoste dincolo de moarte.

Puterea dragostei este Arta Păcii.