poem

Edgar Allan Poe a fost un poet, romancier, nuvelist și critic literar american. Viața lui a fost un dezastru, alcoolic, pe fiecare femeie pe care o întâlnea o cerea de nevastă. ”A întâlnit-o pe Helen,i-a spus că o iubește și a presat-o să se căsătorească, Helen i-a trimis o serie de scrisori care l-au nemulțumit pe Poe. După ce le-a citit, a încercat să se sinucidă cu o supradoză de laudanum. Charles Baudelaire a comentat că moartea lui Poe a fost „aproape o sinucidere, o sinucidere îndelung pregătită”.

Poemul este deosebit, mi-a plăcut!

Catre Helen – Edgar Allan Poe

Te-am văzut o dată, doar o singură dată – cu ani în urmă:

Nu vreau să spun cât de mult – nu mult, cu toate acestea.

Era noapte, iulie; Luna mare plină

Caută sufletului nostru,

  pe calea ei abruptă spre arcul cerului,

a plouat un voal argintiu mătăsos de lumină,

 căldură severă și somnolență,

Pe fetele nălțate ale-acelor
Roze, ce-n schimbul dragostei lumine,
Își dădeau sufletul îmbălsămat
Intr-o extatică moarte.

Grădina unde vântul nu îndrăznea
Să umble decât doar tiptil, cădea
pe acele fețe de trandafiri înălțate la cer,

Roze, ce-n schimbul dragostei luminate,
Își dădeau sufletul îmbălsămat
Intr-o extatică moarte.

Cădea
Pe fetele nălțate ale-acelor
Roze ce surâdeau si se stingeau
Pe-acest răzor, de tine fermecate
Si de poezia ființei tale.

În halat alb, pe o bancă de violete,

In alb învestmântată, pe un strat
De violete, te-am văzut șezând
Culata, pe când luna cădea peste
Fetele-ntoarse ale rozelor
Si pe-a ta, vai, intarsia in durere!
Nu destinul a fost cea care, în acea noapte din iulie,

nu a fost, probabil, Destinul (ci Durerea este numele)

Care-mi spunea sa ma opresc in fata
Zăbrelelor grădinii spre-a sorbi
Mireasma acestor roze adormite?
Nici un zvon: lumea păcatului dormea,
Afara doar de tine si de mine.
(Oh, cer, oh, Doamne, cum imi bate inima
Apropiind aceste doua nume!)
Afara doar de tine si de mine.

Care-mi spunea sa ma opresc in fata
Zabrelelor gradinii spre-a sorbi
Mireasma acestor roze adormite?
Nici un pas în tăcere: lumea urâtă dormea,

în afară de tine și de mine. M-am oprit, m-am uitat

și totul într-o clipă a dispărut

(Oh, amintiți-vă că a fost o grădină magică!)

Lumina perlată a lunii a ieșit:

nu am mai văzut bucăți de mușchi, cărări întortocheate,

flori fericite și copacii gemând;

parfumul de trandafiri a murit

În brațele aerului îndrăgostit.

Totul a dispărut, cu excepția ta sigur –

cu excepția acelei lumini divine din ochii noștri.

sufletul tău s-a ridicat la cer.

Ce povești sălbatice ale inimii au fost inscripționate

De dragoste par scrise de aceste
Armonioase, cristaline sfere!
Ce-întunecată suferința si ce
Nadejde nelumeasca! Ce senină
Mare de mandrie! Ce avânt

Cutezător si, totuși, ce adâncă,
Ce nesecată sete de iubire!

Muri si el in bratele-adierilor,
În adorație. Tot, tot se stinse,
Afara doar de tine, – afara doar
De mai puțin ca tine, de lumina
Divina-n ochii tai, afara doar
De sufletul din ochii tai nălțați!
Nu i-am văzut decât pe ei,
Ei erau lumea toata pentru mine!
Nu i-am văzut decât pe ei, numai
Pe ei ceasuri înteragi, pană ce luna
Se duse. Ce sălbatice povesti
De dragoste par scrise de aceste
Armonioase, cristaline sfere!
Ce-ntunecatâ suferință si ce
Nadejde nelumească! Ce senină
Mare de mandrie! Ce avant

Dar Diana a dispărut în cele din urmă din ochii mei,

voalat într-un pat de nori negri spre vest;

Iar tu – o fantomă – printre copacii îngropați

dispari. Au rămas doar ochii tăi.

Nu vor mai pleca – nu au mai dispărut niciodată.

Iluminând-mi calea solitara
Spre casa noaptea, nu m-au părăsit
(Cum au fost nădejdile-mi) de-atunci,

Ei ma urmează. Ei ma duc prin ani,
Ei îmi sunt sfetnici – eu însa li-s rob.
Ei au menirea lor de-a lumina.

Îmi umplu sufletul de frumusețe, de speranță –

Ei au menirea lor de-a lumina
Si de-a înflăcăra. Eu – datoria
De-a fi mântuit de lumina lor
Scânteietoarea, de-a ma limpezi
In focul lor electric, si sfinți
In focul lor elysian. Ei umplu
Cu Frumusete (care e Nadejde),
Sufletul meu si sunt, departe-n ceruri,
Stelele-n fața cărora-ngenunchi
In tristele, tacutele vegheri
Din noaptea mea. Pe când, chiar în amiază,

Îi văd lucind mereu, doi dulci luceferi
Ce nu pot fi întunecați de soare!

iubirea este lumină

Marile adevăruri sălășluiesc în măreția sublimă a sufletului, în iubirea necondiționată si infinită, să ne prețuim propria măreție sublimă, asa putem să ne vindecăm, de toată durerea. Prin iubire poți transforma planeta Pământ într-un Paradis terestru.

Am citit despre Mausoleul Taj Mahal, care este cea mai frumoasă structură de pe planetă a fost construită de indianul Shah Jehan când iubita lui soție a murit în timpul nașterii celui de-al 14-lea copil. Fiecare centimetru din suprafața pereților din Taj Mahal este decorat cu sculpturi frumoase în piatră, iar mausoleul în sine este orientat spre punctele cardinale în așa fel încât în fiecare zi pare să se nască odată cu răsăritul soarelui și să moară la apus. Se spune că cuceritorii persani, care au jefuit și aproape au distrus capitala Indiei – Delhi, nu au îndrăznit să se apropie de Taj Mahal.

Ca o completare am citit că:

Scriitorul Arthur Conan Doyle, care l-a creat pe Sherlock Holmes Înainte de a muri, s-a uitat la soția sa și i-a șoptit admirativ: „Ești minunată…” 

Dumnezeu a creat o Femeia din trandafiri,
din zambile și iasomie…
Din strălucirea strălucitoare a stelelor,
Din diamant și rubin.

Din soarele de vară,
Din modelele dantelate ale iernii…
Din nopți păcătoase de foc
și răsărituri virgine albastre

Federico Fellini

Am citit mi-a plăcut, poate vă place și vouă să citiți. Ar putea fi o lecție de viață.

Regizorul Federico Fellini s-a născut la data de 20 Ianuarie, 1920.

        „Dac-ar fi să fac un film despre viața unui suflet, ar ieși până la urmă despre mine”. 

 În 1943 Fellini s-a căsătorit cu actrița Giulietta Masina, o actriță de film italiancă. Fiul lor, Pierfederico a murit în mod tragic la numai o lună de la naștere din cauza encefalitei. Atunci, Fellini și Masina au decis să nu mai aibă alți copii, însă mariajul lor a durat până la moarte.

Cu două zile înainte de moartea sa, Federico Fellini a spus: „Cum aș vrea să mă îndrăgostesc din nou!”

A vrut să retrăiască din nou iubirea, să plutească deasupra solului, să audă muzica orchestrei în suflet … Nu vorbea despre o femeie, ci voia să spună că iubirea este unul dintre momentele magice din viață.

Când iubești, nu mai ești doar o persoană ci devii un parfum. Nu mergi pe jos, plutești peste el. Această stare de îndrăgostire este principalul lucru în viață. Și nu contează de ce ești îndrăgostit – de o femeie, un loc de muncă, lumea sau viața…

Iubirea nu este bucurie sau tristețe, nu e o recompensă sau un test, ci împreună este o călătorie într-un tărâm de basm și magic, o cale spre un mister care trebuie descoperit. Iubirea dispare mereu, ca toate are sfârșitul ei. Dar o stare se revarsă întotdeauna în alta, iar cealaltă poate fi un sentiment mai puternic decât îndrăgostirea.
Astăzi, căsătoriile sunt de scurtă durată, iar foștii iubiți pierd marea descoperire dar cât de minunat este să umbli împreună, ținându-te de mână, până la moarte. Multora li se pare că o nouă relație va aduce sentimente mai puternice. Nu e asta.
„vole bene”.

 Literalmente, înseamnă să vrei bine. Există  iubiri „amare” – dragoste, Și există „vole bene” – acest lucru este atunci când tratați o persoană în așa fel încât nu există nimeni mai aproape de el. Cel mai puternic sentiment de pe pământ este atunci când „amare” se transformă în „vole bene”. Nu este nimic mai important pe pământ decât sentimentul de „libertate bene”. Ea vine doar prin anii trăiți împreună, iar acei ani nu ar trebui să distrugă încrederea. Pierderea unei conexiuni atât de lungi este mai tragică decât pierderea iubirii și cu atât mai mult a plăcerii fizice. Pierderea „volei bene” este singurătatea reală, profundă, golul absolut.

Am avut norocul să supraviețuiesc „volei bene”. Voi avea saptezeci și trei de ani, iar lângă mine se află Laura, soția mea, pe care am găsit-o în Rusia acum mai bine de treizeci de ani.

Nu a fost imens „bene” între Federico Fellini și Julieta Masina. Fellini a fost îngrijit de toate femeile din lume, dar ultimul său gest a fost un adevărat imn de dragoste pentru Julieta – aproape paralizat, a splecat din clinică când a aflat că ea murea într-un spital din Roma. A parcurs cinci sute de kilometri și s-a culcat lângă ea. Iar când Fellini a murit,(1933) Julieta a dispărut.

Cinci luni mai târziu, pe 23 aprilie 1994, Giulietta Masina a murit din cauza unui cancer la plămâni. Regizorul, Federico Fellini a primit cinci premii Oscar.