O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Archive for the ‘simfonie pentru suflet’ Category

Federico Fellini

Am citit mi-a plăcut, poate vă place și vouă să citiți. Ar putea fi o lecție de viață.

Regizorul Federico Fellini s-a născut la data de 20 Ianuarie, 1920.

        „Dac-ar fi să fac un film despre viața unui suflet, ar ieși până la urmă despre mine”. 

 În 1943 Fellini s-a căsătorit cu actrița Giulietta Masina, o actriță de film italiancă. Fiul lor, Pierfederico a murit în mod tragic la numai o lună de la naștere din cauza encefalitei. Atunci, Fellini și Masina au decis să nu mai aibă alți copii, însă mariajul lor a durat până la moarte.

Cu două zile înainte de moartea sa, Federico Fellini a spus: „Cum aș vrea să mă îndrăgostesc din nou!”

A vrut să retrăiască din nou iubirea, să plutească deasupra solului, să audă muzica orchestrei în suflet … Nu vorbea despre o femeie, ci voia să spună că iubirea este unul dintre momentele magice din viață.

Când iubești, nu mai ești doar o persoană ci devii un parfum. Nu mergi pe jos, plutești peste el. Această stare de îndrăgostire este principalul lucru în viață. Și nu contează de ce ești îndrăgostit – de o femeie, un loc de muncă, lumea sau viața…


Iubirea nu este bucurie sau tristețe, nu e o recompensă sau un test, ci împreună este o călătorie într-un tărâm de basm și magic, o cale spre un mister care trebuie descoperit. Iubirea dispare mereu, ca toate are sfârșitul ei. Dar o stare se revarsă întotdeauna în alta, iar cealaltă poate fi un sentiment mai puternic decât îndrăgostirea.
Astăzi, căsătoriile sunt de scurtă durată, iar foștii iubiți pierd marea descoperire dar cât de minunat este să umbli împreună, ținându-te de mână, până la moarte. Multora li se pare că o nouă relație va aduce sentimente mai puternice. Nu e asta.
„vole bene”.

 Literalmente, înseamnă să vrei bine. Există  iubiri „amare” – dragoste, Și există „vole bene” – acest lucru este atunci când tratați o persoană în așa fel încât nu există nimeni mai aproape de el. Cel mai puternic sentiment de pe pământ este atunci când „amare” se transformă în „vole bene”. Nu este nimic mai important pe pământ decât sentimentul de „libertate bene”. Ea vine doar prin anii trăiți împreună, iar acei ani nu ar trebui să distrugă încrederea. Pierderea unei conexiuni atât de lungi este mai tragică decât pierderea iubirii și cu atât mai mult a plăcerii fizice. Pierderea „volei bene” este singurătatea reală, profundă, golul absolut.


Am avut norocul să supraviețuiesc „volei bene”. Voi avea saptezeci și trei de ani, iar lângă mine se află Laura, soția mea, pe care am găsit-o în Rusia acum mai bine de treizeci de ani.


Nu a fost imens „bene” între Federico Fellini și Julieta Masina. Fellini a fost îngrijit de toate femeile din lume, dar ultimul său gest a fost un adevărat imn de dragoste pentru Julieta – aproape paralizat, a splecat din clinică când a aflat că ea murea într-un spital din Roma. A parcurs cinci sute de kilometri și s-a culcat lângă ea. Iar când Fellini a murit,(1933) Julieta a dispărut.

Cinci luni mai târziu, pe 23 aprilie 1994, Giulietta Masina a murit din cauza unui cancer la plămâni. Regizorul, Federico Fellini a primit cinci premii Oscar.

diversitate

Figura umană, în toată frumusețea sa infinită de ritm, expresivitate, structură anatomică și design, este inexorabil infuzată cu cele mai complexe caracteristici: sufletul individual – Kamille Corry

  Nu există nici un eșec, atâta timp cât învățam din experiență, să continui să lucrezi, pentru succes. Succesul înseamnă să-ți placă, să-ți placă ceea ce faci și să-ți placă cum o faci. Când înveți, ajungi, să dăruiești, dăruind nu vei ști niciodată cât de uimitor poți fi, îți dai seama cine ești. Dorința de a ajunge la inimile oamenilor nu este imposibilă, dar există o greutate să spui o poveste, nespusă, despre tine.

Și totuși vocea ta ajunge la mine mereu. Și eu răspund în mod constant.

Succesul înseamnă să iubești viața și să îndrăznești să o trăiești, să încerci mereu, să fii normal.

Să fii curcubeu în norul cuiva.

Într-un răsărit de soare, minunat – îți dau universul meu, să trăiești cu bucurie.

Îți dau dintr-un întreg univers diversitatea iubirii – Vrei?

Radu Stanca

Personalitatea poetului, dramaturgului și eseistului Radu Stanca.

Cultura e mediul lui cotidian și splendoarea lumii” 

Aceste epistole ar putea să sune patetic sau desuet, dar ele au o putere rar întâlnită de a-l face pe cititor să trăiască el însuși ori să resimtă patima cu care expeditorul le-a redactat.

Întreaga operă, este întâlnirea exemplară cu doamnele (muzele lor), care vor deveni soțiile lor. (Lucian Blga, Rdu Stanca)

Cartea conține toate scrisorile pe care Radu Stanca le-a trimis logodnicei și mai apoi soției sale Doti, în perioada 1948-1962, epistolele fiind, destule dintre ele, răvășitoare prin intensitatea și sinceritatea netrucată de care a fost animat expeditorul lor. Doti este sau devine pentru Radu Stanca tocmai încarnarea Animei, cum intuitiv formulează Ion Vartic, adică femeia completă, totală, absolută, polimorfă, multifațetată. 

Doti scumpă,

Unde aș putea găsi mai multă lumină decât la tine? Unde aș putea afla mai adâncă bucurie lăuntrică decât dezvelind în mine imaginea ta? De aceea, gândurile mele toate sunt numai cu tine. Fiecare zi, fiecare clipă din zi e o creștere a mea spre tine. Ceas cu ceas sporesc sub strălucirea ta binefăcătoare; – imaginea ta se revarsă asupră-mi și stau sub ploaia aceasta de fericire, plin de o copleșitoare beatitudine interioară. Ai văzut cum se revarsă, într-o biserică, în zile însorite, din turnuri, mănunchiuri de raze ce vin parcă din tărâmuri divine? Întocmai așa, te cobori asupră-mi, toată numai limpezimi supraterestre, și port gândul despre tine ca o aură sfântă în jurul frunții.

Îmi dau seama, acum că, de fapt, nu te-am iubit întotdeauna decât pe tine – tot ceea ce am fost eu cu adevărat, tot ceea ce a fost în mine esență veritabilă și nu contrafacere, tot, tot a fost numai iubire pentru tine. Idealul meu de lumină, idealul meu de formare interioară ai fost tu – și te-am simțit în zilele mele cele mai fragede în mine. Doar chipul tău, imaginea ta îmi lipsea; – și acum, când toate s-au limpezit în jurul meu, chipul tău îmi revelează adevărul acesta: nu te-am iubit, din începuturi, decât pe tine; Și – știi! – te simt din atât de îndelungați ani, încât parcă nu m-ai părăsit niciodată.

 Soție – concept cuprinzător, reunind în el viața și moartea, mama și amanta, pe fecioara sfântă și pe femeia pătimașă, Maria din nazaret și Maria Magdalena – una singură, pentru mine tu, Dumnezeul și Diavolul meu, liniștea și neliniștea mea, ziua și noaptea mea, lumina și întunericul meu, viața și moartea mea – mai ales moartea mea, moartea în tot ce are ea mai sublim ca împlinire a vieții.

Și într-adevăr, Doti, în aceste zile din urmă, eu am murit. Am murit de cea mai minunată moarte; am murit de viață. Am murit și m-am născut prin această moarte; am murit eu și m-am născut tu. Noua mea existență este veșnicia ta. 

Şi te-aş zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măşti ţi-ai pune să nu te pot cunoaşte.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristeţea mea – din sute de mii te-ar recunoaşte.

(Fragment din scrisoarea trimisă de Radu Stanca soției sale Dorina, poreclită Doti, la data de 11 iunie 1951, Sibiu)

Trăiești, respiri, plângi, cazi, te ridici. Apoi, trăiește sublim, până doare!