Federico Fellini

Am citit mi-a plăcut, poate vă place și vouă să citiți. Ar putea fi o lecție de viață.

Regizorul Federico Fellini s-a născut la data de 20 Ianuarie, 1920.

        „Dac-ar fi să fac un film despre viața unui suflet, ar ieși până la urmă despre mine”. 

 În 1943 Fellini s-a căsătorit cu actrița Giulietta Masina, o actriță de film italiancă. Fiul lor, Pierfederico a murit în mod tragic la numai o lună de la naștere din cauza encefalitei. Atunci, Fellini și Masina au decis să nu mai aibă alți copii, însă mariajul lor a durat până la moarte.

Cu două zile înainte de moartea sa, Federico Fellini a spus: „Cum aș vrea să mă îndrăgostesc din nou!”

A vrut să retrăiască din nou iubirea, să plutească deasupra solului, să audă muzica orchestrei în suflet … Nu vorbea despre o femeie, ci voia să spună că iubirea este unul dintre momentele magice din viață.

Când iubești, nu mai ești doar o persoană ci devii un parfum. Nu mergi pe jos, plutești peste el. Această stare de îndrăgostire este principalul lucru în viață. Și nu contează de ce ești îndrăgostit – de o femeie, un loc de muncă, lumea sau viața…

Iubirea nu este bucurie sau tristețe, nu e o recompensă sau un test, ci împreună este o călătorie într-un tărâm de basm și magic, o cale spre un mister care trebuie descoperit. Iubirea dispare mereu, ca toate are sfârșitul ei. Dar o stare se revarsă întotdeauna în alta, iar cealaltă poate fi un sentiment mai puternic decât îndrăgostirea.
Astăzi, căsătoriile sunt de scurtă durată, iar foștii iubiți pierd marea descoperire dar cât de minunat este să umbli împreună, ținându-te de mână, până la moarte. Multora li se pare că o nouă relație va aduce sentimente mai puternice. Nu e asta.
„vole bene”.

 Literalmente, înseamnă să vrei bine. Există  iubiri „amare” – dragoste, Și există „vole bene” – acest lucru este atunci când tratați o persoană în așa fel încât nu există nimeni mai aproape de el. Cel mai puternic sentiment de pe pământ este atunci când „amare” se transformă în „vole bene”. Nu este nimic mai important pe pământ decât sentimentul de „libertate bene”. Ea vine doar prin anii trăiți împreună, iar acei ani nu ar trebui să distrugă încrederea. Pierderea unei conexiuni atât de lungi este mai tragică decât pierderea iubirii și cu atât mai mult a plăcerii fizice. Pierderea „volei bene” este singurătatea reală, profundă, golul absolut.

Am avut norocul să supraviețuiesc „volei bene”. Voi avea saptezeci și trei de ani, iar lângă mine se află Laura, soția mea, pe care am găsit-o în Rusia acum mai bine de treizeci de ani.

Nu a fost imens „bene” între Federico Fellini și Julieta Masina. Fellini a fost îngrijit de toate femeile din lume, dar ultimul său gest a fost un adevărat imn de dragoste pentru Julieta – aproape paralizat, a splecat din clinică când a aflat că ea murea într-un spital din Roma. A parcurs cinci sute de kilometri și s-a culcat lângă ea. Iar când Fellini a murit,(1933) Julieta a dispărut.

Cinci luni mai târziu, pe 23 aprilie 1994, Giulietta Masina a murit din cauza unui cancer la plămâni. Regizorul, Federico Fellini a primit cinci premii Oscar.

Arthur Miller & Marylin Monroe

„Cred că voi fi mai puțin gelos când ne vom face o viață împreună. Doar că cred că ar trebui să mor cu adevărat dacă te-aș pierde vreodată”, spunea una dintre scrisorile sale. Artur Miller

Verighetele cuplului erau inscripționate „Acum este pentru totdeauna ”

„Este ca și cum ne-am fi născut în aceeași dimineață, când nu exista altă viață pe acest pământ. Dragoste, Artă.” Arthur Miller and Marilyn Monroe

Mă bântuie o întrbare dacă există iubire eternă. Arthur Miller

.„I-am spus: „Ești cea mai tristă fată pe care am întâlnit-o vreodată, singurul care mi-a spus asta vreodată.” Un zâmbet i-a atins buzele când a descoperit complimentul pe care la facut .

o iubire chinuită

Cea dintre scriitorul Arthur Miller și actrița Marylin Monroe, un simbol sexual, iar Arthur Miller era un intelectual distant ,a fost o poveste de dragoste scurtă, dar intensă.

Câsnicia lor a durat doar 5 ani, din 1956 până în 1961, dar a fost o poveste intensă, capabilă să reunească două lumi: scrisul și divertismentul. 

Durerea lui Monroe era imposibilitatea de a avea un copil care să le încununeze căsătoria cu o familie. Tot din dragoste, Monroe a acceptat să se convertească la iudaism pentru a-l accepta pe Arthur. 

”Ce a căutat Marilyn Monroe la Arthur Miller? Prestigiu, stabilitate sentimentală, certitudine, accesul intr-o lume din care voia să facă parte. Dorea să nu mai fie tratată ca blonda proastă, netalentată, distribuită în filme ca să arate doar formele. Voia să fie o divă adevărata, să-i fie apreciată capacitatea intelectuală, sensibilitatea, profesionalismul.

 Perioada petrecută alături de Miller a fost foarte bună pentru cariera ei. A făcut” The Prince and the Showgirl” în Anglia cu şi regizat de Laurence Olivier, ” Some like hot” cu Jack Lemmon şi Tony Curtis, regizat de Billy Wilder. De asemenea”Let’s make love” cu Yves Montand, (cu care a şi avut o relaţie în timpul filmărilor). In aceasta perioadă face vizite la psihiatru din ce in ce mai des şi se internează in diverse clinici pentru tratament.

Marilyn era extrem de capricioasă, pentru mulţi insuportabilă cu toanele ei. Era total imprevizibilă, cu stări de spirit foarte schimbătoare. Casele de filme, regizorii, producătorii, operatorii, ceilalţi actori considerau un coşmar să lucreze cu ea. Dar America o iubea, filmele se vindeau foarte bine, făceau bani mulţi, aşa că îi suportau capriciileRelaţia dintre Monroe şi Miller s-a deterioarat vizibil în timpul filmărilor. Ea făcîndu-i mai multe scene violente, a avut mai multe crize de nervi pe platou, de faţă cu ceilalţi. Nu reuşea să joace din cauza medicamentelor şi alcoolului, nu ştia rolul, uita replicile, întîrzia pe platou şi la repeţii Era tot mai posesivă, mai centrată pe ea însăşi şi pe problemele ei personale (se tema de bătrîneţe, banii, relaţia tensionată cu studiourile, destrămarea căsniciei cu Miller). Nu se mai putea controla. Mai tîrziu Miller a spus că s-a despărţit de Marilyn din instinct de conservare.

In ianuarie 1961 tribunalul a pronunțat despărțirea dintre Marilyn Monroe şi Arthur Miller. Dar criza ei nu a trecut. La NY unde a trăit de atunci aproape anonimă, într-un apartament din Manhattan, ieșea incognito să se plimbe pe străzi – a continuat cu alcoolul, cu medicamentele şi cu o depresie tot mai accentuată.” Divorțul de Arthur Miller a lăsat un gol mare în sufletul ei.

Miller a refuzat să participe la înmormântarea iubitei sale, dar cu siguranță Marilyn a fost mereu în inima lui.

În 5 august 1962 a murit ( n.1926) în condiții neelucidate nici până azi.

https://wordpress.com/post/anejj.wordpress.com/3224

sculptând in timp

Nu poți exista dacă nu ai o poveste de spus, poveștile au rolul de a ne orienta in viata.  Forma de dialog prin arta, aduc oamenii împreuna, ii face sa relaționeze către împărtășirea unei experiențe, a trăirii în comun, sentimente, emoții,..  Orice artă autentică, îmi oferea posibilitatea să visez, să-mi imaginez, adică, să construiesc o lume frumoasa, imaginar. Ne trăim existenta,fără regrete, este trăirea întru bucurie, frumos si iubire si adevăr. Demnitatea umana este legata de credință, de aceea cautam sensului vietii,este un scop in sine, chiar dacă o facem  șovăielnic. In inocenta noastră , cautam nemurirea. Poate, asa am fost creați genetic sa nu credem in viata de apoi… Suntem orfani si goi in aceasta lume, chinuiți de păcate si de gândul nemuririi, cu greu ne accepta condiția limitata, de a fi. Nimeni nu poate explica ce este Omul şi în ce constă sensul lui.

Contemplând o pictură, ascultând muzică sau vizionând un film, citind, toate acestea la un loc, ne fac viata mai ușoară, deoarece, arta desăvârșește ceea ce omul nu poate înfăptui in aceasta lume.

Filmul ca arta.

Andrei Tarkovski a fost un regizor, actor, scenarist și scriitor rus. ” 1932 n. –  moare pe 28 spre 29 decembrie 1986, la 54 de ani.

„Nu cred in arta fără Dumnezeu.” Andrei Tarkovski

Filmul este unul dintre arte ,transmite idei religioase, metafizice, o interfața intre om realitatea, o călătorie fascinanta, care te transpune într-o alta lume. Temele lui Tarkovski se aseamănă cu cele dostoievskiene. Ne arata ca viata poate capătă sens – prin iubire si smerenie in fata umanității, pentru ca nu-i asa; viata nu poate fi reparata, ci doar recreata, actul recreării se face prin credință, ne spune Dostoievski.

L-am descoperite Andrei Tarkovski anul trecut, ma-m bucurat; pasiunea mea, arta vieții. Este unul dintre cei mai importanți cineaști ai secolului al XX, poate cei mai mari regizori ai lumii. Mi-au plăcut filmele pentru ca a reușit să transpună în filmele sale esența vieții, micile noastre „bijuterii” bucăți și trăiri dintr-o viață de om. In filmele: Solaris, Călăuza ,Sacrificiu Nostalgia sau Oglinda.

Lumea lui se dezvăluie în „Sculptând în timp” o carte buna pentru vremurile nostre tot mai bolnave „Absolutul poate fi atins numai pe calea Credinţei şi a Creaţiei, şi că „Scopul artei este acela de a-l pregăti pe om pentru moarte, de a-i curăţa şi de a-i afâna sufletul, de a-l face capabil să devină mai bun.“ (din recenzia cartii.)

Tarkovski îndeamnă  la umanitate, universalitate și iubire; să nu te ocupi numai de propriile interese personale, egoiste, făcând judecăți de valoare și filosofând, ci iubindu-l pe om.”In timpurile noastre se dezvoltă un conflict tot mai lipsit de speranță între individ și societate, se înalță zidul care îl izolează pe individ de omenire” scrie Tarkovski.

 Filmul fantastico-filosofic „Solaris”, filmul autobiografic „Oglinda”, acestea sunt moştenirea de bază a lui Andrei Tarkovsky. 

https://www.youtube.com/watch?v=rL-0-lxv40M

https://www.youtube.com/watch?v=lNGJELazYhM

Trecând prin viaţa suntem răspunzători in fata trecutului si prezentului.

Sacrificiul este filmul-testament al lui Tarkovski

Cine este pregătit să sacrifice totul pentru ca lumea să fie salvată?

SE ştie că filmul este o artă serioasă şi cere sacrificii. În vremurile noastre, spunea el în Timpul călătoriilor, e uşor să filmezi şi să editezi un film: „Toţi îşi închipuie că fac filme.” Şi totuşi, artistul trebuie să slujească artei sale, iar nu – cum se întâmplă acum – invers.

 „Tarkovsky a fost inventatorul unui nou tip de cinema, el este atât de important, interesant şi nepreţuit pentru noi, şi nu numai. El a urmărit să redea reprezentarea vizuală a ceea ce se numeşte „sufletul omului”. Două filme strălucite sunt „Nostalgia”, si „Sacrificiul”, acestea devin o etapă de introducere în ”tainele vieţii”. 

 „Fiecare artist, spunea regizorul în ultimul interviu, în timpul existenţei sale pe pământ găseşte şi lasă în urmă o parte din adevărul despre civilizaţie, omenire”.

Citate:

„Acela care îşi trădeaza o singură dată principiile, pierde puritatea relaţiei sale cu viaţa. A trişa faţă de tine însuţi, înseamnă să renunți la tot, la filmul tău, la viaţa ta.

 Suntem prea chinuiţi de propria noastră neputinţă de a fi siguri pe adevărul pe care-l cunoaştem. Dar, ca să-l cunoaştem trebuie să iubim. Şi să credem. Credinţa e cunoaştere cu ajutorul dragostei. Dragostea din noi a fost programată de sus.

 Filmul este  viată. Iar viaţa, plină de mistere, e cel mai mare miracol. Cine poate să explice de ce trăim, pentru ce iubim? Câteodată putem explica de ce urâm, dar nu știm pentru ce iubim si totuși fără iubire viaţa ar fi imposibilă. „

 Prin opera de arta vizuala, înțelegem si vedem splendoarea acestei lumii, plina de culoare.